09/07/2026
𝐁𝐀𝐍𝐀𝐓𝐔𝐋 – „𝐁𝐚𝐫𝐨𝐜𝐮𝐥 𝐞𝐭𝐧𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐞𝐢 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐞𝐬̦𝐭𝐢” (𝐋𝐮𝐜𝐢𝐚𝐧 𝐁𝐥𝐚𝐠𝐚)
Dialectul bănăţean l-a fermecat pe intelectualul ardelean născut în Lancrăm.
Cu inima răpită de „ghiocelul negru”, cm a numit-o Lucian Blaga, încă de la prima întâlnire, pe viitoarea lui soţie, lugojanca Cornelia Brediceanu, era oarecum firesc ca marele poet să se aplece şi asupra culturii Banatului.
"Costumul popular de Banat prezentat în componenţa sa unele elemente care pun în lumină particularităţi locale ale acestei provincii. Opregul cu ciucuri de străveche tradiţie locală, şi conciul purtat pe cap de femei ne semnalează prezenţa unor forme de port specific numai Banatului, tipuri de costum din ţara noastră şi ridică problema de origine şi de interferenţe cu lumea sud-dunăreană. Costumul bănăţean şi în special cel din Câmpia bogată a Banatului de nord, se mai distinge şi prin folosirea materialelor preţioase, prelucrate în sisteme de o namaiântâlnită somptozitate tehnică, aşa cm se găsesc în ţesătura conciurilor, a opregelor, a catrinţelor saui în cusătura
,,cheilor" albe şi a ,,urzarilor".Ţesătura măruntă , cusătura în puncte tradiţionale şi strălucirea aurului, sunt caractristicile grăitoare ale costumului bănăţean din zona de câmpie .
Costumele femeieşti din zonele Timiş şi Caraş-Severin din Banat au în componenţa vestimentară, cămaşă, poale, opreg cu ciucuri, catrinţă, brâu, bracira şi încălţămintea din Câmpia Banatului; vestimentaşia capului, cămaşă, fustă, şorț, vestă, năframă de legat bustul şi încălţăminte; costum cu opreg cu ciucuri şi catrinţă, vestimentaţia capului, cămaşă, poale, brâu, bete şi încălţăminte, în zona de munte; îmbrăcămintea capului şi cămaşă, poale, fustă, catrinţă, brâu, încălţăminte la costumul sârbilor; îmbrăcămintea capului, cămaşă, poale, două oprege (chiţele), brâu, brăciră şi încălţăminte în Oraviţa. La bărbaţi, costumul se compune din : căciulă sau pălărie, cămaşă, cioareci (ismene), brâu sau chimir, ,,praşchie’’ , vestă, ,,chintuş’’, şi încălţăminte în zona Câmpia Banat ; În zona de munte, bărbaţii poartă căciulă, sau pălărie , cămaşă, cioareci, ,, laibăr’’ , brâu, brăciră şi încălţăminte. La sârbi, costumul bărbătesc se compune din căciulă sau pălărie, cămaşă, cioareci, brâu, vestă şi încălţăminte. Se poartă şi chimirul.
În Oraviţa, costumul bărbătesc se compune din căciulă sau pălărie, cămaşă, cioareci, brâu şi încălţăminte .
În Câmpia Banatului, fetele se împletesc cu o coadă pe spate, peste creştet pun două rânduri de bani , de argint şi flori . Pe cap poartă ,, conciul ’’, ce este susţinut de o panglică, ,, sârmă ,, trecută peste frunte. Conciul stă la originea cârpei, atât cârpa cât şi bata au ciucuri la capete .
Motivele ornamentale sunt geometrice, cu excepţia unei variante din zona Coşteiului, unde apare motivul de ,,pup de trandafir,, .Cămaşa este încreţită în jurul gâtului, mânecile se termină în volan
,, fodor". Ornamentele cusute în alb , negru, şi fir auriu este plasată pe guler . Pe piept sunt două rânduri înguste de
,,urzaniu" sau de ,,pene" cu motive izolate. Motivele ornamentale specifice Banatului sunt cusute în multiple sisteme, între care amintim punctele frecvente de ,,aţiu", nemţoane", ,,tăietură" şi ,,bombiu". Cojoacele au cunoscut o mare varietate şi un înalt nivel artistic în zona de câmpie a Banatului. În tipologia pieptarelor femeieşti cunoaştem pieptarele ,,cu bumbu’’, ,, cu pisari’’,
,,cu oglinzi ’’, etc, brodate în mare parte cu mătasă şi decorate cu aplicaţii de piele, bumbi şi oglinzi . Cojoacele mari în clini, sunt deosebit de artistic ornamentate. Fetele şvabe poartă părul împletit într-o coadă la ceafă . Coada ridicată este fixată la capăt de creştetul capului cu un piepten specific decorativ . Femeile îşi leagă capul cu năframă industrială, caracteristică portului şvăbesc, iar la sârbi se poartă pe panglică înflorată.Cămaşa din pânză de bumbac cu mânecile largi este acoperită de vesta strânsă pe bust , care apare şi cu mâneci .
Costumul şvăbesc de azi, confecţionat integral din material industrial şi influenţat de unele forme ale modei de oraş i se adreseză în tipologia costumului popular carateristic ţărilor occidentale ale Europei.
Costumul popular de pe Valea Bistrei, Valea Cernei şi din Zona Almăj aparţine tipologiei portului popular de Banat pun preazenţa ,,opregului cu ciucuri" şi a
,,cepsei" în costumul femeiesc, reprezintă vestimentaţia ţăranilor din zonele de munte ale judeţului Caraş- Severn. În zonele de munte, fetele poartă ,,chică" împletită din frunte în 10-11 şuviţe .
Opregul este piesa de port specifică Banatului. Se compune din ,,petecul,, de opreg, port ţesut şi din ciucuri lungi, care sunt prinşi de petic. Brâul ţesut în 4 iţe în motive geometrice se încinge peste cămaţă . Peste brâu se încinge ,,brăcira" mai îngustă, iar deasupra se încinge opregul la spate şi cătrinţa în faţa vestimentaţiei. O specifică regiunilor de munte din Caraş este ,,şuba" albă din pămură, ornamentată prin aplicaţii de şireturi ,,şinior " negre, într-un mod deosebit de estetic. Această şubă este una dintre cele mai muşete creaţii artistice din portul popular românesc.
La costumul popular sârbesc suprindem păstratea unor vechi elemente de vestimentaţie, cm este de exemplu
,,capa,, legată de cap a femeilor, sucna, fusta imprimată manual, sau frumoasele brâuri, povez , purtate deopotrivă de femei şi bărbaţi. Părul fetelor este împletit în două cozi la spate, la sârbi îşi împodobesc capul cu flori. La bărbaţi, brâul verde sau roşu este singura piesă colorată alături de ciorapi sau de obiectele roşii care se poartă în această vestimentaţie sobră .
Cojocul completează costumul (piepterele şi cojoacele lungi cu clini) . Încadrat în tipologia portului popular bănăţean, costumul femeilor din zona Oraviţa deţine anumite particularităţi locale specifice acestei zone , între care
,,mununa , din mărgele şi ,,opregul cu petecul lat" constituie elementele principale. Podoabele purtate de femeie sunt ,,banii de la guşă,, ( salbă de bani ) şi mai puţin mărgelele industriale. La bărbaţi cioarecii albi, din pănură, sunt ornamentaţi puţin la buzunare.
Atât costumul femeiesc cât şi cel bărbătesc sunt completate prin vesta din pănură, denumită ,, prăslanic". Cea femeiască, albă cu clini la subraţ şi lungă până la şolduri este ornamentată cu aplicaţii de postav roşu şi broderie policromă ; cea bărbătească confecţionată din pănură în colorit divers (alb, cenuşiu, albastru) este ornamentată cu găetane, şinoare colorate. Deosebit de frumoasă este şuba albă cu aplicaţii de postav roşu , purtată de femei. Cojoacele albe, ornamentate cu broderie de mătase au dispărut la începutul secolului al XX –lea , cele purtate astăzi, colorate în brun cu ornamente de găetane, nu sunt la înălţimea celorlalte piese ale acestui costum ."
Portul popular din Banat – aspecte etnografice (Analele Banatului - etnografie)
“Săpăturile arheologice efectuate în aria Banatului au scos la lumină numeroase dovezi care atestă vechimea ţesutului şi a cusutului (fusaiole, greutăţi de la războiul de ţesut, străpungătoare de os etc.) încă din neolitic. Mărturiile arheologice sprijină, de asemenea, ipoteza vechimii multimilenare a pieselor care se purtau pe deasupra cămăşii: catrinţa şi opregul - în portul femeiesc din nordul şi sudul Dunării, fiind atestate ca piese de tradiţie iliră-tracică. Pe figurinele ilirice din lut, descoperite la Vincea (Iugoslavia), la Klisovac, la Cârna-Dolj - în România, sau pe cele aparţinând culturii StarcevoCris (în Banat) - se pot observa inciziile care ar prefigura ca element de port, catrinţa sau chiar catrinţa cu opreg. Catrinţa apare reprezentată şi pe figurinele de lut din Beoţia prehelenică. Cercetările etnografice asupra portului din zonele sud-dunărene (Bosnia, Herţegovina, Macedonia, Bulgaria) au relevat existenţa în portul femeiesc a catrinţelor perechi sau a catrinţelor cu opreg, la fel ca în portul bănăţean.
În localităţile Vojvodina, Beghejci, Vraea au fost atestate aceste piese de substrat traco-iliric în portul femeiesc până pe la 1880. Relevându-se substratul comun traco-iliric al acestor piese de port popular femeiesc din vestul ţării noastre şi din vestul ţării noastre şi din diferite zone ale Balcanilor, trebuie subliniate nu numai similitudinile morfologice, ci şi cele de ordin decorativ, compoziţional, cromatic. Aria dovezilor arheologice ne determină să considerăm că opregul şi catrinţa (ca element pereche de înveşmântare peste cămaşa lungă, în portul femeiesc) s-au purtat odinioară şi în Oltenia sau în Transilvania. Treptat, aria de răspândire a opregului s-a restrâns, fiind prezent până azi doar în portul Ţării Haţegului şi al zonelor Banatului. Cămaşa lungă cu poală sau cămaşa separată de poale, care se poartă în Banat se încadrează tipologiei carpatice unitare, după străvechea formă arhetipală dacică. Parafrazând aserţiunea exegetului de artă populară, Paul Petrescu, am spune că „certificatul de naştere" al costumului tradiţional românesc este ilustrat prin metodele de pe Columna lui Traian sau de metodele de pe „Trupaeum Traiani", de la Ademelisi. Dovezile despre vechimea portului popular bănăţean şi despre structura lui se înmulţesc în al doilea mileniu. În actele oficiale ale evului mediu erau prevăzute dările şi impunerile percepute ţăranilor iobagi, pe moşiile feudalilor, stăpânitori ai satelor şi ai pământurilor. Pentru nevoile „curţilor nobiliare" şi pentru înveşmântarea oştenilor, ţăranii iobagi trebuiau să dea ţesături din in şi cânepă sau din lână, traiste, glugi, sumane şi pături. Descrierile propriu-zise ale costumului popular bănăţean încep abia în secolul XVIII.
In acel veac al „luminilor'', cărturarii Europei îşi îndreaptă atenţia tot mai mult asupra valorilor tradiţionale ale popoarelor. Friederich Sulzer în „Istria Daciei Transalpine" descria, la 1791, costumul bănăţean cu catrinţă. O interesantă şi sugestivă prezentare a portului românesc bogat ornamentat cu fir şi monede de aur o făcea, în 1788, cronicarul Nicolae Stoica, însoţitor al împăratului Iosif al 11-Iea, în călătoriile acestuia în Banat. Au urmat relatările din secolul XIX, cm a fost aceea a ofiţerului din armata austriacă M. Damian, ale lui W.C. Blumenbach, sau cele ale prinţului rus Anatol Demidoff. În capitolul „De Vienne a Bukarest'', din încântătoarea carte de „Călătorie în Rusia Meridională şi Crimeia, prin Ungaria, Valahia şi Moldova", în 1937, prinţul rus se oprea pe malul stâng al Dunării, la Drencova, fermecat de frumuseţea locurilor şi a portului localnicilor. Iată cm vedea călătorul rus lumea ţinutului bănăţean: „Vous etes a Drenkova, Voila tout, la planche vous meta terre, et rien de plus. Voyer ce frais gazon, ces buissons fleuris, ces grandes montagnes sombres, ecoutez cet echo souvage que vos pas font retenir. Vous etes a Drenkova! Mais 11 cependant ces bords inhabites, a cause de leur solitude meme, sont pleins de charme et de repos. De tout câte la plus riche vegetations la plus douee tempera ture y regne dans I' ete car une fois que le soiei! descend vers l 'horizon, la hauter des montagnes envirennementes jette ses grandes ombres, rafraîchissantes sur le Danube. Quelques pâtres frequentent ce desert, leur costume, particulier a cette partie du Banat, est presque tout entier emprunte aux brebis qu'ils font paître, et dont la peau, retoumnee suivant la saison, leur sert de vetement et de coiffure. Nous etions tous descendus pour j***r de la promenade et du plaisir de fouler la terre ferme, nas naturalistes furent en peu d'instante disperses dans toutes Ies directions, pendant que Raffet, ans crier gare! jetait chaque passant sur son album. Ces modeles qui passaient la şi a propos etaient des femmes, qui portent sut le sommet de la tete une sorte de couronne d'etoffe roulee; une large chemise ouverte par-devant cache a peine leur buste; leur etroit vetement se campase de doux especes de tabliers de couleurs eclatantes, appliques sur une jupe tresserree".
Mărturiile grafice ale unor oameni de artă din Occident, care, trecând prin Banat (în călătorii cu caracter oficial sau de agrement), au consemnat portul populat - s-au adăugat atâtor atestări asupra structurii şi frumuseţii costumului bănăţean. Pictori francezi ca Auguste Raffet (1937), Theodore Valerie (1851- 1852), Dieudonne Auguste Lance lot (1860), atraşi de ţinuturile de la nord de Dunăre arătau lumii Europei prin acuarelele lor de o surprinzătoare autenticitate portul popular bănăţean cu catrinţă şi opreg.
În aceeaşi perioadă de mijloc al veacului XIX, datorită interesului manifestat de către turişti şi cercetători străini faţă de sud-estul Europei, apar o serie de publicaţii, albume şi studii, în diverse edituri austriece, lucrări care relevau specificul populaţiilor cuprinse în Imperiul austriac, de la portul popular, la ocupaţii, aşezări etc. În albumul de port popular al lui Pronay Gabor, una dintre planşele color reprezintă costumul românesc din Banat, cu catrinţă scurtă, împodobită cu franjuri lungi. Unul din cei mai harnici pictori români, care au lăsat mărturii despre portul popular, a fost Carol Papp de Szathmâry, care a reţinut cu penelul chiar diferite etape ale portului cu catrinţă, în timp şi ţinuturi diferite. După părerea istoricilor artei populare, sfârşitul secolului XIX a constituit, de altfel, perioada cea mai reprezentativă pentru creaţia artistică tradiţională românească.
În secolul XX, numeroşi exegeţi ai portului popular românesc, Tache Papahagi, Nicolae Iorga, George Oprescu, Romulus Vuia, Paul Petrescu, Elena Secoşan, Lidia Gaga, Maria Bocşe - au urmărit originea portului popular bănăţean, structura şi evoluţia lui, în raport cu schimbările economicosociale a satului şi în relaţie directă cu mutaţiile survenite de-a lungul secolelor în mentalitatea tradiţională. În majoritatea lucrărilor însă, portul popular românesc din Banat este privit ca o formă de manifestare artistică unitară, doar rareori fiind subliniate diferenţierile de la o subzonă la alta, între tipuri şi variante locale. “
Credit fotografic: costumul întreg aparține Colectia etnografica Marius Matei
Fotografia de opreg individual este din comunitatea românească din Elveția
