Dobrogea150

Dobrogea150 Cultura și patrimoniul, punți între generații.

În Piața Ovidiu, printre clădirile care au supraviețuit transformărilor orașului, Casa Hrisicos încă păstrează atmosfera...
18/09/2026

În Piața Ovidiu, printre clădirile care au supraviețuit transformărilor orașului, Casa Hrisicos încă păstrează atmosfera Constanței de acum mai bine de un secol.

Clădirea a fost construită în anul 1900 după planurile arhitectului francez Louis Givert, la inițiativa lui Gheorghe Hrisicos, un negustor grec de vinuri care își construise rapid o avere și un nume important în Constanța începutului de secol XX. Hotelul a fost inaugurat cu mare fast în toamna anului 1903 și era conceput încă de la început ca un hotel de lux, cu restaurant la parter.

Givert a imaginat o clădire într-un stil eclectic, în care neoclasicismul se întâlnește cu primele influențe Art Nouveau. Așezată pe colț, Casa Hrisicos devenea nu doar un hotel, ci și un reper arhitectural într-o Piață Ovidiu care avea să se transforme treptat în centrul monumental al Constanței moderne. Forma sa și poziționarea au contribuit la definirea spațiului urban din jurul pieței.

La parter funcționa un restaurant cu bucătărie pescărească și internațională, iar hotelul a devenit rapid una dintre destinațiile preferate ale lumii bune care ajungea la malul Mării Negre. Prin saloanele sale au trecut oameni importanți ai epocii: Ion Luca Caragiale, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Alexandru Vlahuță, Ioan N. Roman și Take Ionescu.

Poate cea mai frumoasă poveste legată de Casa Hrisicos îl are în centru pe Caragiale.

În noiembrie 1909, scriitorul a venit la Constanța împreună cu Alexandru Vlahuță, Barbu Ștefănescu Delavrancea și alți apropiați. Au ajuns la Hrisicos pentru prânz, într-o atmosferă despre care mărturiile vremii spun că era dominată de veselia și verva lui Caragiale. După masă, grupul a hotărât să plece spre Mamaia. Numai că, după cm se întâmpla adesea în preajma lui Caragiale, plecarea nu a fost chiar atât de simplă. Așa s-a născut una dintre poveștile care au rămas legate de numele restaurantului și de Constanța de altădată.

Dar Casa Hrisicos nu a avut doar o istorie strălucitoare.

Chiar proprietarul său a ajuns protagonistul unui scandal financiar răsunător. Gheorghe Hrisicos, care pornise de la statutul de băiat de prăvălie și devenise un cunoscut negustor de vinuri, s-a implicat în operațiuni financiare controversate. După inaugurarea hotelului, băncile și persoanele care se considerau păgubite au început demersurile împotriva sa. Hrisicos s-a refugiat în Rusia, a fost ulterior extrădat și condamnat pentru fraudă.

Apoi au venit războaiele și schimbările de epocă.

În timpul Primului Război Mondial, clădirea a fost devastată și și-a pierdut pentru o vreme strălucirea de odinioară. În 1924 a fost redeschisă, de această dată ca sediu al Băncii Populare Steagul Dobrogei. Hotelul care găzduise scriitori, politicieni și oameni de afaceri intra astfel într-o nouă etapă a existenței sale.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Casa Hrisicos a fost din nou martora unor momente dramatice. Poziția sa centrală și balconul clădirii au făcut-o un punct important de observație pentru comandanții militari germani, iar după 23 august 1944 imobilul a fost ocupat pentru o perioadă de comandantul militar sovietic al Constanței.

După război, orașul s-a schimbat, iar Casa Hrisicos s-a schimbat odată cu el. A avut diverse funcțiuni și, în perioada comunistă și după Revoluție, a ajuns din nou să găzduiască instituții bancare. După 1990, printre instituțiile care au funcționat aici s-au numărat Banca Română de Comerț Exterior și, ulterior, Banca Comercială Română.

În 2016, după aproape un secol de la perioada sa de glorie, Casa Hrisicos a revenit în circuitul ospitalității. Restaurarea a urmărit păstrarea cât mai fidelă a caracterului istoric al clădirii, fațada fiind refăcută pe baza unor schițe și imagini vechi, iar interiorul amenajat cu influențe Art Nouveau. Proiectul a readus la viață și funcțiunea de restaurant, urmată de dezvoltarea conceptului de boutique-hotel.

Astăzi, când trecem prin Piața Ovidiu, vedem o clădire restaurată. Dar dacă privim dincolo de fațadă, Casa Hrisicos spune o poveste mult mai mare.

Este povestea unei Constanțe cosmopolite, în care negustori greci, arhitecți francezi, scriitori români, oameni politici, bancheri și călători se întâlneau în același loc. Este povestea unui oraș care a trecut prin războaie, ocupații, schimbări de regim și transformări economice, fără ca toate urmele trecutului să dispară.

Poate că acesta este adevăratul rost al patrimoniului: să nu ne lase să uităm cine am fost.

Iar Casa Hrisicos, în inima Pieței Ovidiu, încă mai are multe de povestit.

18/09/2026

Ion Bănescu, CTITORUL stațiunii Mamaia, primarul care l-a adus la Constanța pe marele arhitect peisagist Édouard Redont pentru a proiecta și desena viitoarea stațiune de la malul mării dar și primarul care a legat aproape întreg orașul de Mamaia prin linia de tren spre litoral.
A rămas în istoria Constanței ca autor al uneia dintre cele mai mari opere sociale românești: nașterea Cartierului Românesc.

La începutul secolului XX, Mamaia nu era încă stațiunea cunoscută de astăzi. Era o întindere de nisip între mare și lac, aproape pustie. Ion Bănescu a fost omul care a înțeles uriașul potențial al acelui loc și a avut viziunea transformării lui într-o mare stațiune modernă a României. Pentru acest proiect ambițios, l-a adus la Constanța pe celebrul arhitect și peisagist francez Édouard Redont, unul dintre cei mai apreciați urbaniști ai epocii, pentru a realiza planurile și amenajările viitoarei Mamaia.

Tot în vremea administrației sale a fost dezvoltată și legătura cu trenul spre Mamaia, o realizare extraordinară pentru acea perioadă. Linia ferată unea practic orașul de litoral și făcea posibil accesul rapid al constănțenilor către viitoarea stațiune. Era începutul unei noi epoci pentru Constanța oraș-port, oraș turistic și oraș românesc modern.

Dar primarul Ion Bănescu nu s-a limitat doar la dezvoltarea litoralului. Într-o Constanță în care românii erau încă minoritari, iar terenurile orașului erau controlate de o mică elită influentă, el a înțeles că viitorul orașului nu putea exista fără o clasă românească de proprietari.

Sprijinit de Partidul Conservator și de lideri precum Take Ionescu, Bănescu a obținut de la Consiliul de Miniștri o dispensă specială prin care românii simpli puteau cumpăra loturi pentru case „prin învoială cu primăria”, la prețuri accesibile și plătibile în rate. Era o măsură revoluționară pentru acea vreme.

🥁 Vestea a provocat un entuziasm fără precedent. Când Ion Bănescu s-a întors de la București cu aprobarea obținută, gara Constanței a devenit neîncăpătoare. Funcționari, meseriași, muncitori și familii întregi au venit să îl întâmpine. Muzica Regimentului 34 a acompaniat momentul, iar mulțimea l-a aclamat ca pe omul care transformase în realitate visul românilor dobrogeni de a avea propriul cămin.

Din 1906, Cartierul Românesc a început să prindă viață. În jurul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, ridicată prin grija lui Bănescu, s-a format o adevărată comunitate românească unită prin muncă, credință și ideal național.

Astfel, același primar care a pus bazele stațiunii Mamaia, care a adus pe Édouard Redont pentru a proiecta litoralul modern și care a unit orașul cu marea prin trenul spre Mamaia, a reușit și să ofere românilor din Constanța șansa de a deveni proprietari în propriul lor oraș.

‼️ Ziarul „Tribuna Dobrogei” descria în martie 1906 manifestația grandioasă organizată pentru Bănescu și entuziasmul oamenilor care vedeau în el omul ce luptase pentru „românizarea Constanței din temelii”.

Mulțimea striga atunci:
„Noi vrem pământ!”
Iar pentru prima dată, românii din Constanța puteau răspunde:
„Avem pământ!”

Peste câțiva ani, după moartea sa timpurie, locuitorii cartierului au cerut ca bustul lui Ion Bănescu, sculptat de marele Paciurea, să fie amplasat chiar în fața bisericii ctitorite de el. Un omagiu adus celui care a schimbat destinul Constanței și care a rămas în memoria orașului drept unul dintre marii săi ctitori.



:

Cum era să rămână Constanța fără statuia marelui poet Ovidius. Un fals inspector a convins comuna Socariciu din Călărași...
18/09/2026

Cum era să rămână Constanța fără statuia marelui poet Ovidius. Un fals inspector a convins comuna Socariciu din Călărași să plătească 23.000 lei pentru monumentul din Piața Ovidiu.

S-ar putea crede că e o scenă de teatru, dar întâmplarea este cât se poate de reală. Prin anii ‘30 comuna Socariciu, azi Unirea, județul Călărași a fost la un pas să „mute” statuia lui Ovidiu din Constanța. Și totul datorită ingeniozității unui escroc notoriu constănțean, Fani Frangopol.

Acesta s-a prezentat în ședința consiliului local sub titlul pompos de „inspector” și, aflând că sătenii strânseseră 23.000 lei pentru ridicarea unui monument eroilor, a găsit prilejul perfect. A scos din buzunar o fotografie a statuii lui Ovidiu și un articol de ziar care vorbea despre viitorul „Monument al Regelui Carol I ”, convingând administrația că monumentul actual urma să fie înlocuit și putea fi cumpărat imediat.

Consilierii au aprobat pe loc plata sumei, iar câteva zile mai târziu primarul și câțiva săteni au pornit cu trei căruțe spre Constanța. Odată ajunși în Piața Ovidiu, au comparat fotografia cu statuia și, siguri că este a lor, au început să pregătească funiile pentru a o demonta.

Poliția a intervenit prompt, iar la secție încurcătura s-a lămurit: monumentul rămânea în Constanța, escrocul plecase cu banii, iar comuna Socariciu cu experiența…

Ovidiu, cel exilat pe țărmul Pontului Euxin și transformat în bronz de Ettore Ferrari în 1887, a scăpat la fix de această metamorfoză… din patrimoniu urban să ajungă mobilier rural.

Geamia Hunkiar este una dintre clădirile care păstrează cel mai bine memoria comunității musulmane din vechea Constanță....
17/09/2026

Geamia Hunkiar este una dintre clădirile care păstrează cel mai bine memoria comunității musulmane din vechea Constanță. Aflată pe Bulevardul Tomis nr. 41, geamia a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, între 1861 și 1869, în timpul sultanului Abdul Aziz. Este cunoscută și sub denumirea de Aziziye și reprezintă unul dintre cele mai importante monumente care amintesc de perioada otomană a Dobrogei.

Construcția se distinge printr-o arhitectură simplă și echilibrată. Clădirea are un volum aproape cubic, acoperit cu un acoperiș în patru ape, iar în partea laterală se înalță minaretul, care ajunge la aproximativ 24 de metri. Zidurile groase, construite din piatră, îi conferă un aspect masiv și durabil. Istoria materialelor folosite la ridicarea geamiei este legată chiar de trecutul antic al orașului, o parte dintre pietre fiind recuperate din vechile construcții ale Tomisului.

Un detaliu deosebit poate fi observat încă de la intrare: placa de marmură care poartă monograma sultanului Abdul Aziz. În interior, atmosfera este dominată de sobrietatea specifică unui spațiu de rugăciune musulman. Mihrabul indică direcția Meccăi, iar decorul său cu faianță în nuanțe de albastru și inscripții coranice atrage atenția. Minbarul din lemn, folosit pentru predică, completează spațiul liturgic.

Geamia a trecut prin momente dificile de-a lungul existenței sale. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în 1941, clădirea a fost afectată grav de bombardamentele asupra Constanței. În deceniile următoare, existența sa a fost pusă din nou în pericol, inclusiv prin apariția unor propuneri de demolare. Monumentul a fost însă păstrat, iar în anii 1950 au fost realizate lucrări de refacere la elementele sale importante.

Perioada comunistă a însemnat și întreruperea funcției religioase a geamiei. După schimbările din 1989, aceasta a revenit comunității musulmane și și-a reluat rolul de lăcaș de cult, devenind în același timp un punct important pentru cei interesați de istoria și patrimoniul Constanței.

Astăzi, Geamia Hunkiar face parte din peisajul multicultural al orașului și amintește de diversitatea etnică și religioasă care a caracterizat Dobrogea de-a lungul timpului. Monumentul se află, de asemenea, în atenția proiectelor de restaurare și conservare, fiind emisă în 2024 o autorizație pentru lucrări de consolidare, restaurare și punere în valoare.

Privită dincolo de zidurile sale, Geamia Hunkiar spune povestea unei Constanțe în care influențele otomane, tradițiile musulmane și celelalte comunități ale orașului au contribuit împreună la identitatea multiculturală a Dobrogei.

În inima Constanței, pe strada Ștefan cel Mare, se află Hotelul Cherica, una dintre clădirile istorice ale orașului care...
17/09/2026

În inima Constanței, pe strada Ștefan cel Mare, se află Hotelul Cherica, una dintre clădirile istorice ale orașului care și-au păstrat până astăzi funcțiunea de ospitalitate. Ridicată în anul 1896, clădirea a fost cunoscută inițial sub numele de „Hotel Călugărul” și a fost construită pentru a oferi găzduire călugărilor și preoților ortodocși care călătoreau pe mare spre Muntele Athos, Constanța aflându-se pe ruta maritimă către Pireu.

La începutul secolului al XX-lea, imobilul a fost cumpărat de Anton I. Doiciu, iar după moartea acestuia, în 1918, a fost moștenit de fiica sa, Pulcheria Doiciu, alintată „Cherica”. În anul 1931, aceasta s-a căsătorit cu principele Dimitrie Grigore Sturdza, iar clădirea a intrat în patrimoniul familiei Sturdza. Numele sub care este cunoscut astăzi păstrează memoria Pulcheriei „Cherica” Doiciu.

Istoria clădirii a fost marcată și de momente dificile. La sfârșitul toamnei anului 1924, imobilul a fost grav afectat de un incendiu. Zidurile au fost însă păstrate, iar clădirea a fost reconstruită după planurile inițiale, inclusiv cu păstrarea elementelor care îi defineau identitatea arhitecturală. Deasupra frontonului se află și astăzi piatra de temelie cu anul 1896 și inscripția legată de originea sa.

În anul 1950, clădirea a fost naționalizată, iar în perioada comunistă a primit diverse funcțiuni administrative. Timp de decenii, imobilul s-a degradat considerabil. În anul 2003, a revenit în posesia familiei Sturdza și a intrat într-un amplu proces de restaurare, consolidare și modernizare. Lucrările au readus clădirea la o stare remarcabilă, iar în vara anului 2008 Hotelul Cherica și-a redeschis porțile.

Din punct de vedere arhitectural, construcția se remarcă prin stilul neoclasic, prin compoziția echilibrată a fațadelor și prin detaliile decorative care îi păstrează caracterul de clădire de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Astăzi, Hotelul Cherica reprezintă un exemplu de patrimoniu arhitectural recuperat și reintegrat în viața orașului, îmbinând atmosfera unei clădiri istorice cu funcțiunea hotelieră contemporană. Clădirea găzduiește, de asemenea, Consulatul Onorific al Republicii Macedonia de Nord la Constanța.

Hotelul Cherica rămâne astfel una dintre poveștile arhitecturale ale Constanței în care se întâlnesc memoria orașului-port, tradiția ortodoxă, istoria unor familii importante și efortul de recuperare a patrimoniului construit.

⛪ Biserica de lemn „Sfântul Mina” – o filă de Maramureș în inima ConstanțeiÎn mijlocul Parcului Tăbăcăriei, pe malul lac...
16/09/2026

⛪ Biserica de lemn „Sfântul Mina” – o filă de Maramureș în inima Constanței

În mijlocul Parcului Tăbăcăriei, pe malul lacului, se află una dintre cele mai aparte biserici ale Constanței: Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina”, cunoscută de constănțeni drept biserica de lemn din Tăbăcărie. Înconjurată de verdeață și ferită de agitația orașului, biserica creează un loc de liniște și reculegere.

Povestea ei începe în anii ’90. Piatra de temelie a fost pusă la 31 iulie 1994 de arhiepiscopul Lucian Tomitanul. Proiectul inițial a fost realizat de arhitecții Nicolae Goga și Virgil Antonescu, iar începând din 1995 lucrările au fost supravegheate de Niels Auner. Pentru ridicarea bisericii au venit la Constanța meșteri lemnari din Ieud, Maramureș, conduși de artistul popular Gavrilă Hotico.

Construită în stil maramureșean, biserica impresionează prin folosirea lemnului și prin elementele sale tradiționale. Acoperișul este realizat din șindrilă de lemn, iar construcția păstrează planul tradițional în formă de navă. Poarta maramureșeană, clopotnița, altarul de vară și elementele sculptate completează ansamblul și îi dau un caracter aparte în peisajul Constanței.

Un detaliu interesant este turla bisericii, susținută de un schelet metalic executat de Șantierul Naval Constanța. Astfel, tradiția meșteșugului maramureșean se îmbină cu soluții moderne de construcție.

Interiorul continuă povestea lemnului și a meșteșugului tradițional. Mobilierul a fost proiectat de arhitectul Daniel Sabău, iar catapeteasma a fost pictată de iconarul George Sorin Nicolae. Fiecare element contribuie la atmosfera caldă și distinctă a acestui lăcaș de cult.

În perioada în care biserica era construită, slujbele au fost oficiate într-un cort militar. La 11 noiembrie 1997, chiar în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Mina, a fost oficiată prima Sfântă Liturghie în noua biserică.

Astăzi, Biserica „Sfântul Mina” este mai mult decât un lăcaș de cult. Este un reper arhitectural și spiritual al Constanței, un loc în care tradiția maramureșeană se întâlnește cu peisajul dobrogean și cu viața unui oraș aflat într-o continuă schimbare.

📍 Parcul Tăbăcăriei, Constanța

Dacă ajungeți prin Parcul Tăbăcăriei, merită să vă opriți câteva minute pentru a descoperi această construcție aparte, în care lemnul, credința și meșteșugul tradițional spun împreună o poveste frumoasă despre Constanța.

Hotel Bulevard este una dintre clădirile reprezentative ale Constanței de început de secol XX, situată pe strada Remus O...
16/09/2026

Hotel Bulevard este una dintre clădirile reprezentative ale Constanței de început de secol XX, situată pe strada Remus Opreanu, în zona istorică a orașului. Construit în 1912, hotelul a făcut parte din elita unităților de cazare ale vremii, într-o perioadă în care orașul se afirma tot mai puternic ca stațiune turistică la Marea Neagră.

Proprietatea inițială i-a aparținut lui Vasile Marinescu, iar construcția a fost realizată de antreprenorii Constantin M. Gheorghiu și S.T. Miza. După moartea proprietarului, imobilul a fost vândut în 1931 familiei Târpă, fiind ulterior marcat de evenimentele istorice ale secolului XX: rechiziționat de armata germană în 1940, apoi de armata sovietică în 1946 și naționalizat în 1950.

Arhitectura clădirii este eclectică, cu influențe rococo și Art Nouveau, vizibile în balcoanele din fier forjat, decorațiunile florale și cupola elegantă amplasată pe colțul clădirii. Parterul găzduia recepția, restaurantul și cafeneaua, iar etajele erau destinate camerelor de cazare.

Astăzi, hotelul se află într-o stare avansată de degradare, însă există proiecte de restaurare care vizează readucerea sa în circuitul urban și turistic, ca parte a patrimoniului arhitectural valoros al Constanței.

În zona Peninsulară a Constanței, pe strada Mircea cel Bătrân, se află unul dintre cele mai vechi și valoroase edificii ...
16/09/2026

În zona Peninsulară a Constanței, pe strada Mircea cel Bătrân, se află unul dintre cele mai vechi și valoroase edificii de cult ortodox din municipiu: Biserica „Schimbarea la Față”, cunoscută inițial sub numele grecesc „Metamorphosis”.

Biserica reprezintă primul lăcaș de rugăciune ortodox construit în oraș și un important simbol al prezenței comunității elene pe țărmul dobrogean al Mării Negre. Prin vechimea, arhitectura și funcțiunea sa, edificiul constituie o piesă de patrimoniu de o importanță deosebită pentru istoria spirituală și urbană a Constanței.

Construcția a fost inițiată de comunitatea grecească din Constanța în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, într-o perioadă în care Dobrogea se afla sub dominație otomană. În urma unui firman emis de sultanul Abdul Aziz, elenii au primit permisiunea de a ridica un lăcaș ortodox, cu condiția ca edificiul să nu depășească în înălțime geamiile din oraș și să nu aibă turle vizibile care să rivalizeze simbolic cu cele musulmane.

Lucrările de construcție s-au desfășurat în jurul anului 1867 și au fost finalizate la scurt timp după aceea. Biserica a devenit centrul spiritual al comunității elene, dar și al celorlalte grupuri ortodoxe din oraș – români, armeni și ruși lipoveni – până la ridicarea Catedralei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” la sfârșitul secolului al XIX-lea.

După integrarea Dobrogei în statul român, în 1878, Biserica „Metamorphosis” a continuat să joace un rol important în viața religioasă și culturală a Constanței.

Edificiul a fost realizat după planurile arhitectului grec Ioannis Teoharidis și se înscrie în tipologia bazilicii cu trei nave. Are o navă centrală și două laterale, despărțite prin stâlpi poligonali masivi, iar acoperișul este susținut de o boltă semicilindrică.

Fațada principală, sobră și proporționată, este împărțită în trei registre verticale delimitate de pilaștri, cu ferestre arcuite și o cornișă discret decorată. Stilul arhitectural îmbină influențele bizantino-elenistice cu elemente neoclasice, adaptate contextului urban și restricțiilor impuse de autoritățile otomane.

Pentru construcție au fost folosite piatra și cărămida pentru zidărie, lemnul de cedru pentru elementele interioare de susținere și marmura pentru pardoseală. Inițial, biserica nu a avut turn sau turlă. Acestea au fost adăugate abia în 1947, când s-a ridicat turnul-clopotniță de pe latura dreaptă, integrat armonios în ansamblul existent.

Interiorul bisericii impresionează prin echilibrul proporțiilor și atmosfera sa luminoasă. Iconostasul sculptat în lemn, bogat ornamentat cu motive florale și geometrice, delimitează altarul de spațiul destinat credincioșilor. Pictura murală a fost realizată de un meșter venit de la Muntele Athos, în ulei, într-un stil bizantin rafinat, fiind restaurată ulterior în secolul al XX-lea.

În patrimoniul bisericii se păstrează icoane valoroase datând din secolul al XIX-lea, sfeșnice de argint, policandre din cristal și mobilier de lemn sculptat cu măiestrie. Toate aceste elemente conferă interiorului o eleganță sobră, specifică tradiției elene ortodoxe.

De-a lungul timpului, biserica a fost centrul religios al comunității grecești din Constanța. După 1945, pe fondul schimbărilor demografice și politice, administrația bisericii a trecut treptat în grija clerului român, iar lăcașul a fost reconsacrat sub hramul „Schimbarea la Față”.

În 1954, edificiul a fost declarat monument istoric și inclus în Lista Monumentelor Istorice, fiind ulterior restaurat și consolidat. În prezent, biserica se află sub ocrotirea Arhiepiscopiei Tomisului și funcționează ca lăcaș de cult activ, deschis comunității ortodoxe din Constanța.

Biserica „Schimbarea la Față” reprezintă nu doar un monument religios de o deosebită valoare arhitecturală, ci și o mărturie vie a istoriei multiculturale a Dobrogei. Este simbolul conviețuirii dintre comunitățile etnice și religioase ale orașului și un exemplu al modului în care identitatea grecească s-a integrat în peisajul urban al Constanței.

Prin vechime, frumusețe și continuitate, Biserica „Metamorphosis” rămâne un reper al patrimoniului dobrogean și o mărturie a dialogului dintre cultură, credință și istorie.

Descoperă și alte povești și obiective ale Dobrogei pe dobrogea150.ro.

Moscheea Carol I din Constanța – un monument plin de povești ascunse 🕌🌊Puțină lume știe că...🔹 A fost inițiativa regelui...
15/09/2026

Moscheea Carol I din Constanța – un monument plin de povești ascunse 🕌🌊

Puțină lume știe că...

🔹 A fost inițiativa regelui Carol I – Moscheea a fost ridicată între 1910-1912 la dorința regelui, ca un gest de respect pentru comunitatea musulmană din Dobrogea, recent integrată în România după 1878. Carol I a finanțat personal construcția, iar primul său nume a fost chiar Moscheea Regală.

🔹 Un loc cu straturi de istorie – A fost construită pe locul vechii Geamii Mahmudia (1822), ridicată în perioada otomană. Practic, pe aceeași temelie, istoria otomană s-a întâlnit cu modernitatea românească.

🔹 Inovație tehnică – Cupola centrală de 25 m a fost prima din România construită integral din beton armat, o tehnologie revoluționară la începutul secolului XX.

🔹 Influențe arhitecturale rare – Deși inspirată de moscheea din Konya (Turcia), construcția îmbină elemente maure, bizantine și neoromânești. Asta o face unică în Europa de Est.

🔹 O panoramă regală – Minaretul, de aproape 50 m, are 144 de trepte. Se spune că de aici, la inaugurarea din 1913, Regele Carol I a admirat pentru prima oară Constanța de sus, împreună cu liderii religioși musulmani.

🔹 Comoara ascunsă – Covorul oriental din Hereke, de 140 mp și jumătate de tonă, a fost un cadou diplomatic din partea Imperiului Otoman. Legenda spune că meșterii au lucrat ani întregi la el, cu mătase și lână, pentru a-l transforma într-o operă de artă.

🔹 Rezistența în comunism – În timp ce multe lăcașuri de cult erau închise sau marginalizate, Moscheea Carol I a rămas deschisă, devenind un simbol al perseverenței comunității musulmane din Dobrogea.

Astăzi, moscheea nu este doar un lăcaș de rugăciune, ci și un muzeu viu al multiculturalității: români, turci, tătari și alte comunități se regăsesc în istoria sa.

🌅 Dacă urci în minaret la apus, vei înțelege de ce Constanța a fost mereu un loc al întâlnirii culturilor.

🌙 Unele iubiri nu se sting nici când piatra doarme...Chiar lângă Sarcofagul cu Simboluri, în micul Parc din vecinătatea ...
15/09/2026

🌙 Unele iubiri nu se sting nici când piatra doarme...

Chiar lângă Sarcofagul cu Simboluri, în micul Parc din vecinătatea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța se găsește un alt monument impozant, un sicriu de marmură cu inscripție în limba greacă.

Este așa numitul Sarcofag al tomitanului Alexandros, descoperit în anul 1959 pe strada Cuza Vodă. A fost spart încă din antichitate, astfel că astăzi se poate vedea doar relieful ce îl reprezintă pe defunctul ce i-a dat numele. Inscripția aflată pe latura lungă frontală a fost tradusă astfel: „Salutare, trecătorule! Alexandros, fiul lui Zmaragdos, din tribul Oinopes, binefăcător, a făcut sarcofagul, pentru el și pentru soția lui Kyrilla, fiică a lui Philocles…”.

Monumentul a fost datat în timpul dinastiei Severilor, undeva la finele secolului II – începutul sec.III p.Chr, o perioadă de dezvoltare a urbei, care a ajuns să dobândească supranumele de “prea strălucită metropolă a Pontului Stâng”. Se prespune că în latura stângă, opusă reliefului lui Alexandros, s-a aflat bustul soției Kyrilla. Pe monument se regăsește și imaginea Meduzei, simbol al metamorfozei și protectoare a mormintelor.

Fără îndoială, Alexandros a fost un om de seamă al cetății, bogat și implicat în viața orașului (“binefăcător”),și care făcea parte din tribul Oinopes, unul din triburile Miletului, identificate la Tomis. El și-a permis luxul de a comanda un sarcofag impresionant, realizat pe bani grei, din marmură de cea mai bună calitate, adusă din Grecia mama.

Sursa : MINAC

Address


Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Dobrogea150 posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Dobrogea150:

Shortcuts

  • Want your organization to be the top-listed non profit organization?

Share