Centrul de Strategii Avansate (2026)

Centrul de Strategii Avansate s-a născut dintr-o necesitate concretă a lumii contemporane, aceea de a analiza, înţelege, asuma şi transforma în cunoaştere şi acţiune evenimentele cotidiene şi informaţiile ce cresc într-un ritm exponenţial. Programele Centrului de Strategii Avansate stimulează capacitatea de a cerne şi discerne informaţia politică, economică, tehnologică sau de orice altă natură, o

ferind şansa de a anticipa imprevizibilul şi de a acţiona în consecinţă. Programele Centrului de Strategii Avansate pun la dispoziţia cursanţilor capabilitatea de a lua realul în posesie, de a-i răspunde pe măsură, de a lua decizii şi de a dezvolta o gândire strategică, dinamică, surprinzând structurile de bază ale realităţilor sociale. Ele nu livrează reţete prestabilite, ci se axează pe efortul comun şi congruent al specialiştilor şi practicienilor de a deschide în mod optim spaţiul profesionist al strategiilor avansate. Cei care vor urma programele centrului vor şti cm să discearnă, să sorteze şi să analizeze informaţia. Mai mult decât atât, vor înţelege că în spatele fiecărei realităţi sociale de succes stau strategii avansate care pun în valoare un corp axiologic format din principii inalienabile precum democraţia, liberalismului politic şi demnitatea umană.

01/09/2025

O nouă ediție a programului postuniversitar Intelligence Economic International va începe în luna Octombrie, cu subiecte de actualitate.

Lectorii pe care îi veți întâlni aici sunt:
• Prof. Dr. Dumitru Bortun (Gândire critică);
• Dan Cadar (Geopolitică și tehnologie);
• Prof. Dr. Iulian Chifu (Sisteme de avertizare timpurie);
• Prof. Dr. Cornel Codiță (Design thinking);
• Av. Cătălin Dima (Conducerea unei schimbări organizaționale);
• Dr. Iulian Fota (Noua Ordine Mondială: tendințe, impact și perspective);
• Dr. Andrei Rafail Găitănaru (Psihologie comportamentală);
• Conf. Dr. Sebastian Grama (Semiotică);
• Gen. Alexandru Grumaz (Geopolitică);
• Amb. Viorel Isticioaia-Budura (Geopolitică, Asia de S-E);
• Prof. Dr. Adriean Pârlog (Instrumente de Intelligence);
• Prof. Dr. Marius Vasileanu (Faliile religioase și impactul lor asupra geopoliticii contemporane);
• Buciumeanu Catalin (Design thinking).

Mai multe detalii la telefon 0746264431 sau DM.

24/07/2025

𝐈𝐑𝐎𝐍 𝐃𝐎𝐌𝐄-𝐔𝐋 𝐍𝐎𝐒𝐓𝐑𝐔… 𝐂𝐄𝐋 𝐃𝐄 𝐓𝐎𝐀𝐓𝐄 𝐙𝐈𝐋𝐄𝐋𝐄
𝐬𝐚𝐮 𝐜𝐮𝐦 𝐬𝐚̆ 𝐜𝐮𝐦𝐩𝐞𝐫𝐢 𝐥𝐢𝐧𝐢𝐬̦𝐭𝐞… 𝐩𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐦𝐞𝐧 𝐬𝐜𝐮𝐫𝐭… 𝐢̂𝐧𝐭𝐫-𝐨 𝐳𝐨𝐧𝐚̆ 𝐬𝐭𝐚𝐛𝐢𝐥-𝐢𝐧𝐬𝐭𝐚𝐛𝐢𝐥𝐚̆

O analiza de Robert Jipa

În iulie 2025, Ministerul Apărării din România, prin ministrul Ionuț Moșteanu, a anunțat că România va achiziționa componente ale sistemului israelian de apărare, cu trimitere la celebrul Iron Dome, în cadrul unui contract ce urmează să fie semnat în toamna anului 2025. Contractul, finalizat după o licitație restrânsă demarată în 2023, relevă că singurul ofertant rămas este Rafael Advanced Defense Systems din Israel. Valoarea estimată a pachetului, se ridică la aproximativ 1,9 miliarde USD, pentru un număr de baterii SHORAD și VSHORAD. O baterie costă în jur de 150 milioane USD, iar fiecare rachetă interceptoare costă aproximativ 50.000 USD. Implementarea va avea loc pe parcursul anului 2025–2026, finanțarea fiind distribuită în perioada 2025–2030 în cadrul unui program mai amplu de modernizare SHORAD-VSHORAD evaluat la aproximativ 2,7 miliarde EUR, ce include și posibile soluții SPYDER integrate în arhitectura de apărare a României

𝐃𝐞 𝐜𝐞 𝐚𝐫𝐞 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐮𝐧 𝐈𝐫𝐨𝐧 𝐃𝐨𝐦𝐞?

Sistemul Iron Dome este o platformă mobilă de apărare aeriană cu rază scurtă de acțiune, proiectată pentru a intercepta și distruge rachete, obuze de artilerie și drone care amenință zone dens populate sau infrastructuri critice. Compus dintr-un radar multifuncțional EL/M-2084, un centru de comandă și control și lansatoare echipate cu rachete Tamir, Iron Dome detectează rapid traiectoria proiectilului inamic și calculează dacă acesta va lovi o zonă critică, doar în acest caz lansează o rachetă interceptoare, optimizând astfel costurile. Rata de succes declarată depășește 90%, iar sistemul poate funcționa în mod autonom sau integrat într-o rețea mai largă de apărare cm ar fi cu sistemele Patriot. Totuși, Iron Dome prezintă și vulnerabilități majore, fiind de menţionat faprtul că acesta este optimizat pentru amenințări „low-end”. rachete neghidate, drone lente, fiind mai puțin eficient împotriva rachetelor supersonice, de croazieră sau a atacurilor de saturație lansate simultan din mai multe direcții. De asemenea, fiecare rachetă Tamir costă aproximativ 50.000 USD, ceea ce în timp poate deveni nesustenabil într-un conflict prelungit cu un atacator a cătui artilerie este vastă si diversificată. Limitările geografice îl fac mai eficient în spații restrânse, fiind inițial conceput pentru a răspune nevoilor specifice de securitate ale Isralului

𝐀𝐝𝐚𝐩𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐢𝐟𝐢𝐜𝐮𝐥 𝐢𝐬𝐫𝐚𝐞𝐥𝐢𝐚𝐧 𝐥𝐚 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐞𝐬𝐭-𝐞𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧𝐚̆

Achiziția sistemului Iron Dome de către România reflectă o schimbare ambițioasă în strategia de apărare aeriană, însă eficiența reală a acestui sistem trebuie evaluată cu luciditate și în funcție de caracteristicile geostrategice ale teritoriului, tipologiile de amenințări, capacitățile existente și constrângerile bugetare. Din punct de vedere geostrategic, România se află într-o poziție unică pe flancul estic al NATO, la granița cu Ucraina și în proximitatea directă a teatrului de operațiuni din Marea Neagră, unde Rusia își proiectează agresiv puterea prin rachete de croazieră, roiuri de drone autonome și operațiuni hibride. În acest context, un sistem capabil să protejeze infrastructuri esențiale împotriva atacurilor de intensitate redusă spre medie, precum Iron Dome, devine extrem de valoros, el oferind un strat suplimentar de protecție, în special în zonele expuse unor atacuri cu drone sau rachete artizanale, similare celor utilizate de Rusia împotriva Ucrainei. Mai mult, nu este de trecut cu vederea valoarea psihologică pe care cel mai celebru scut anti-rachetă o are, atât din punct de vedere securitar, cât și social.

In cee ace privește 𝐢𝐦𝐩𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐩𝐬𝐢𝐡𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐜 𝐚𝐥 𝐚𝐜𝐡𝐢𝐳𝐢𝐭̦𝐢𝐞𝐢, este de menționt faptul că, deși în spațiul public a circulat intens ideea că România urmează să achiziționeze sistemul Iron Dome, o analiză atentă a comunicărilor oficiale relevă o ambiguitate semnificativă, nicio instituție românească nemenționând menționează explicit „Iron Dome” în declarațiile sau documentele publice. Singura referință oficială care utilizează acest termen provine de la Ambasada României în SUA, într-o postare pe rețelele sociale ce a generat speculații în presă. În paralel, mai multe surse de presă ( defenseromania.ro, armyrecognition.com) indică faptul că sistemul ales ar fi, de fapt, SPYDER, un alt sistem israelian produs de Rafael Advanced Defense Systems, dar diferit ca tehnologie și doctrină operațională. În acest sens, există riscul ca asocierea cu Iron Dome să fi fost mai degrabă o eticheta mediatică, construită pe percepția de notorietate a sistemului israelian, decât un fapt confirmat oficial. Pentru o analiză strategică responsabilă, este necesară observarea acestei diferențe, întrucât afectează interpretarea capacităților reale ale sistemului achiziționat, gradul său de integrare și relevanța în arhitectura de apărare a României.

Totuși, 𝐝𝐢𝐧 𝐩𝐮𝐧𝐜𝐭 𝐝𝐞 𝐯𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞 𝐨𝐩𝐞𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥, Iron Dome nu este un sistem universal, ci unul specializat, conceput pentru nevoile și amenințările specific ale unui spațiu restrâns în care distanțele sunt mici, iar amenințările sunt constante, dar limitate ca intensitate tehnologică. România, însă, are un teritoriu de zece ori mai mare, un relief variat și trebuie să se apere nu doar de rachete rudimentare, ci și de platforme de atac sofisticate printre care Kalibr, Iskander sau drone Shahed-136, pentru care Iron Dome este fie insuficient, fie ineficient. Într-un conflict de mare intensitate, sistemul devine suprasolicitat prin atacuri de saturație, o tactică deja testată cu succes de Rusia în Ucraina sau de Iran în ultimul conflict direct, în care numărul rachetelor sau dronelor lansate depășește capacitatea de răspuns a sistemului. Așadar, Iron Dome este util ca sistem de apărare punctuală, nu ca soluție strategică națională.

Adițional, în timp ce Israelul operează în prezent aproximativ 10–11 baterii Iron Dome, distribuite strategic pentru a acoperi o suprafață națională de circa 22.000 km², România urmează să implementeze acest sistem în baza unei configurații care va depinde de structura finală a contractului. Având în vedere dimensiunea teritorială de peste 10 ori mai mare a României și dispersia obiectivelor strategice la nivel național, devine un adevăr strategic fapul că este improbabil ca sistemul ofere o acoperire extinsă, în forma contractată funcționând ca o capabilitate de apărare punctiformă, nu ca un scut național complet.

𝐃𝐢𝐧 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐢𝐯𝐚̆ 𝐞𝐜𝐨𝐧𝐨𝐦𝐢𝐜𝐚̆, România face o investiție semnificativă, estimările pentru întregul program SHORAD/VSHORAD, din care face parte Iron Dome, ajung la 2,7 miliarde EUR, din care circa 1,9 miliarde USD ar reveni exclusiv pachetului israelian. Fiecare rachetă Tamir costă între 40.000 și 60.000 USD, ceea ce, în cazul unui conflict prelungit sau al unei campanii de interceptare intensă, generează o presiune bugetară considerabilă, eficiența economică devenind astfel dependentă de frecvența folosirii și de tipul amenințărilor, fiind mai rentabil împotriva dronelor cu încărcătură mare sau rachetelor improvizate decât împotriva sistemelor de rachete performante, unde interceptarea poate deveni disproporționat de costisitoare.

𝐏𝐞 𝐩𝐥𝐚𝐧 𝐭𝐞𝐡𝐧𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐜, avantajul major al Iron Dome constă în automatizarea procesului de selecție a țintelor, întrucât el interceptează doar proiectilele care urmează să cadă în zone locuite sau strategice, evitând rachetele care ar cădea în câmp deschis. Acest lucru optimizează costurile și reduce riscul de "rachetă irosită", în plus, cel mai relevant avantaj fiind acela că sistemul poate fi interconectat cu arhitectura de apărare existent, printre care Patriot, radarul TPS-77, sistemele HIMARS, dacă se investește în interoperabilitate și fuziune de date. Dar pentru a atinge aceste obiective, este nevoie de personal instruit, investiții în infrastructura C4ISR și o doctrină clară de utilizare, elemente strategice la care statul roman înca mai are de lucru.

𝐈̂𝐧 𝐩𝐥𝐚𝐧 𝐝𝐨𝐜𝐭𝐫𝐢𝐧𝐚𝐫 𝐬̦𝐢 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜, achiziția este un semnal puternic de asumare a unui rol regional proactiv în arhitectura NATO. România devine astfel primul stat membru NATO care va opera un sistem israelian de apărare de acest tip, ceea ce întărește relațiile trilaterale, dar și riscă, pe termen lung, dezechilibre în standardizarea echipamentelor între aliați. De asemenea, din lipsa unei industrii de apărare moderne și implicate direct, România rămâne, cel puțin în această fază, doar cumpărător, nu și beneficiar tehnologic. Dacă nu se negociază transferuri de tehnologie, coproducție locală sau offset industrial, investiția se va epuiza în plăți externe, fără efect multiplicator asupra economiei sau cercetării interne.

𝐂𝐨𝐧𝐜𝐥𝐮𝐳𝐢𝐞

Iron Dome poate aduce un beneficiu tactic real României prin protejarea infrastructurilor critice de atacuri aeriene de intensitate joasă sau medie, dar nu trebuie confundat cu o soluție strategică universală. Este o componentă utilă într-un sistem stratificat de apărare aeriană, însă eficiența sa depinde de contextul operațional, densitatea de desfășurare, integrarea cu alte capabilități și capacitatea de susținere economică pe termen lung. Fără aceste elemente, Iron Dome riscă să devină o achiziție spectaculoasă cu o valoare simbolică, dar insuficientă în fața unui adversar capabil și determinat.

09/07/2025

𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐚, 𝐒𝐔𝐀 𝐬̦𝐢 𝐔𝐜𝐫𝐚𝐢𝐧𝐚 – 𝐀𝐧𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚̆ 𝐏𝐨𝐬𝐭-𝐒𝐮𝐦𝐦𝐢𝐭 𝐇𝐚𝐠𝐚
o analiză de Vlad Dima
Partea a-III-a

𝐂𝐮 𝐜𝐞 𝐬-𝐚 𝐚𝐥𝐞𝐬 𝐔𝐜𝐫𝐚𝐢𝐧𝐚 𝐝𝐮𝐩𝐚̆ 𝐒𝐮𝐦𝐦𝐢𝐭𝐮𝐥 𝐍𝐀𝐓𝐎 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐇𝐚𝐠𝐚?

𝐄𝐜𝐨𝐧𝐨𝐦𝐢𝐜

Pentru Volodimir Zelenski și Ucraina, mizele Summitului NATO au fost foarte mari, chiar dacă a devenit clar că pentru moment, accederea lor în Alianța Nord-Atlantică nu este realistă. Guvernul de la Kiev alocă în prezent aproape 37% din PIB pentru apărare, ceea ce nu este sustenabil pe termen lung, deși țara se află în război. Dincolo de sprijin militar și bănesc, Ucraina are nevoie ca Rusia să se așeze cu adevărat la masa discuțiilor pentru a se negocia o pace reală, justă și durabilă. Kievul are nevoie ca aliații săi să forțeze Kremlinul să procedeze așa, prin sancțiuni economice mai dure. Uniunea Europeană lucrează la cel de-al 18-lea pachet de sancțiuni, menit tocmai pentru acest scop. Trump, în schimb, nu pare deloc dornic de așa ceva, el arătând mai degrabă semne că e gata să normalizeze relațiile economice cu Rusia. Există totuși în Senatul american o propunere de noi sancțiuni dure față de Rusia, al cărui autor e Lindsey Graham, unul dintre republicanii cei mai apropiați actualei conduceri ucrainene. În întâlnirea de 50 de minute dintre Trump și Zelenski de la Haga, ucrainean i-a cerut lui Trump să adopte acest nou pachet, fără a avea însă succes.

𝐈𝐧𝐝𝐮𝐬𝐭𝐫𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐚𝐩𝐚̆𝐫𝐚𝐫𝐞

Industria de apărare a Ucrainei a crescut mult datorită necesităților generate de război. Zelenski a declarat recent că 40% dintre armele folosite de armată pe front sunt produse intern (Yahoo). Industria ucraineană de apărare s-a specializat mai ales pe producție de drone, fie ele aeriene, sau marine. Acestea au fost de mare succes și le-au permis soldaților Kievului să atace cu succes baze rusești, obiective militare, să distrugă tancuri și să scufunde nave de război. Acum, prioritatea pentru uzinele din Ucraina este să producă mai multe sisteme anti-aeriene, muniție pentru acestea și mine anti-tanc (Siebold). Firmele ucrainene din domeniul apărării au semnat parteneriate cu partenerii europeni. Zilele trecute, a fost agreat un parteneriat cu danezii, iar colosul german Rheinmetall urmează să înceapă să deschidă o fabrică în Ucraina în 2026.

𝐑𝐞𝐢̂𝐧𝐚𝐫𝐦𝐚𝐫𝐞

Ucraina a primit o mare lovitură după ce SUA a anunțat că va sista livrările anumitor sisteme de armament și muniții, din cauza penuriei. La Haga, Trump a confirmat că Zelenski i-a cerut să primească în continuare aceste ajutoare, ele fiind esențiale mai ales pe partea defensivă a războiului. Insistențele nu au dat roade, iar acum Kievul va trebui să găsească alternative pentru tehnica pe care SUA nu o va mai oferi. Este vorba despre sisteme anti-aeriene „Patriot”, mii de obuze de 155 de milimetri pentru tunuri „Howitzer”, sute de rachete „Hellfire” care sunt folosite de poliții de F-16 pentru a doborî dronele și salvele rusești, 250 de obuze „GM LRS” de mare precizie și zeci de sisteme „Stinger”, sisteme de rachetă portabile utilizate împotriva tancurilor și aeronavelor (Tsirkin et al).

𝐀𝐥𝐢𝐚𝐧𝐭̦𝐞 – 𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐫𝐚̆

Donald Trump a punctat de mai multe ori că Ucraina nu va fi primită în NATO, ca parte a înțelegerii care a reieșit din discuțiile cu rușii avute în ultimele. Pentru țara invadată este o mare dezamăgire, dar și o schimbare față de ultimele trei summituri NATO, unde s-a vorbit de fiecare dată despre un proces de integrare accelerată a Ucrainei în cadrul alianței. Kievul rămâne angrenat în discuțiile cu Uniunea Europeană pentru a deveni membră a acelei structuri, fiind însă amenințată cu veto de mai multe țări, precum Ungaria, Slovacia și mai nou, Polonia după victoria lui Karol Nawrocki. Cu Statele Unite, Ucraina a semnat memorandumul privind accesul americanul la prospectarea și exploatarea resurselor naturale ale Ucrainei, aceasta fiind dorința lui Trump. Iar cu Marea Britanie, Kievul a semnat un parteneriat strategic pe 100 de ani.

𝐈𝐦𝐩𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐚𝐬𝐮𝐩𝐫𝐚 𝐔𝐜𝐫𝐚𝐢𝐧𝐞𝐢 𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐟𝐥𝐢𝐜𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐚, 𝐈𝐧𝐝𝐨-𝐏𝐚𝐜𝐢𝐟𝐢𝐜 𝐬̦𝐢 𝐎𝐫𝐢𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐌𝐢𝐣𝐥𝐨𝐜𝐢𝐮

În războiul cu Rusia, Ucraina este gata să cedeze, dorind însă o pace justă și de durată, în timp ce Kremlinul forțează o capitulare a Kievului. Capacitatea Ucrainei de a continua lupta depinde de sprijinul pe care aliații săi îl vor oferi pe viitor. În spațiul Indo-Pacific, relația cu China s-a „răcit” considerabil în ultimele luni, după ce echipa lui Zelenski a prezentat publicului cetățeni chinezi care luptau pentru Rusia, capturați de armata ucraineană. Președintele a vorbit oficial cu omologul său chinez doar o dată de când a început războiul, iar parteneriatul tot mai strâns al Beijingului cu Moscova nu face decât să îi distanțeze pe comuniștii chinezi de ucraineni, aceștia din urmă neconsiderându-i pe primii drept un partener corect și echidistant pentru discuții. Legat de Orientul Mijlociu, deși nu au obținut mari beneficii din partea lui Benjamin Netanyahu, Ucraina continuă să rămână adeptă a unei relații bune cu Israel. Kievul curtează Tel-Avivul în speranța de a obține armament și tehnică militară, precum Iron Dome din partea acestora. Totodată, aceasta este o alianță firească, dat fiind faptul că Iranul este totalmente alături de Rusia, furnizând foarte multe drone care au fost folosite pentru a ataca Ucraina.

08/07/2025

𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐚, 𝐒𝐔𝐀 𝐬̦𝐢 𝐔𝐜𝐫𝐚𝐢𝐧𝐚 – 𝐀𝐧𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚̆ 𝐏𝐨𝐬𝐭-𝐒𝐮𝐦𝐦𝐢𝐭 𝐇𝐚𝐠𝐚
o analiză de Vlad Dima
Partea a-II-a

𝐂𝐞 𝐚𝐮 𝐢̂𝐧𝐭̦𝐞𝐥𝐞𝐬 𝐒𝐭𝐚𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐔𝐧𝐢𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐬𝐜𝐮𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐬𝐮𝐦𝐦𝐢𝐭?
𝐂𝐨𝐧𝐬𝐞𝐜𝐢𝐧𝐭̦𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐞𝐜𝐢𝐳𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐥𝐮𝐚𝐭𝐞:

𝐄𝐜𝐨𝐧𝐨𝐦𝐢𝐜

Dincolo de promisiunile europenilor de a-și asuma un rol mai mare în propria lor apărare, ceea ce automat va însemna că americanii își vor putea redirecționa din resurse, SUA a negociat o excepție de la clauză de 5% din PIB aplicabilă restului alianței. Având în vedere contextul economic intern, cu noua lege a bugetului care trecut de Congres și care se preconizează că va crește deficitul bugetar țării, aceasta este o veste binevenită pentru economia americană. SUA oricum alocă de departe cea mai mare sumă brută pentru apărare din lume, aproape un trilion de dolari.

𝐈𝐧𝐝𝐮𝐬𝐭𝐫𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐚𝐩𝐚̆𝐫𝐚𝐫𝐞

Dați fiind cei 800 de miliarde de euro care vor fi alocați de Uniunea Europeană planului ReArm Europe / Readiness 2030, miza complexului militar industrial american a fost de a obține accesul la această „mină de aur”. Conform declaraților lui Macron, 35% din acele fonduri ar putea fi alocate pentru achiziționarea de armament din afara Europei, ceea înseamnă că marile companii americane din domeniul apărării au o oportunitate mare de a face noi afaceri. În prezent, 46% dintre aeronavele militare folosite de forțele militare din Europa sunt de proveniență americană, la fel ca 42% din sistemele de rachetă. Industria de apărare „de peste Ocean” are tot interesul să mențină această dependență a europenilor de ei. Astfel, foarte probabil, vor face lobby cu acest scop, inclusiv de a tempera orice eventuale decizii hazardate de-ale lui Trump care ar putea periclita relația cu europenii.

𝐑𝐞𝐢̂𝐧𝐚𝐫𝐦𝐚𝐫𝐞

În ultimii ani, stocurile de muniție ale SUA, mai ales cele de artilerie, sau sistemele anti-rachetă, au fost golite pe fondul războiului din Ucraina, dar și a crizei din Israel. Administrația Trump a hotărât zilele trecute inclusiv sistarea livrărilor de anumite rachete și obuze de artilerie către ucraineni, tocmai din acest motiv. Este clar pentru Statele Unite că trebuie să accelereze și ea procesul de reînarmare, riscând să rămână vulnerabile în cazul izbucnirii unui conflict mai mare în Asia spre exemplu. Pachetele de sprijin militar pentru Ucraina, Israel și Taiwan trecute în Congres în timpul președinției lui Biden sunt de fapt întruchiparea legislativă a procesul de reînarmare. Mai exact, SUA trimitea către toate aceste țări stocurile vechi, pe care oricum nu prea le mai folosea, pentru ca ele să fie „reîmprospătate” cu noii producții, „made in USA”. Momentan, administrația Trump nu pare hotărâtă să ceară Congresului un nou astfel de pachet, dar ar putea deveni o variantă pe viitor, mai ales după mid-terms, pentru a nu supăra electoratul izolaționist care s-a „lipit” de MAGA în ultimul deceniu.

𝐀𝐥𝐢𝐚𝐧𝐭̦𝐞 – 𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐫𝐚̆

În ciuda tuturor amenințărilor, Trump nu numai că nu scoate SUA din NATO, ci chiar întărește alianța, cel puțin pentru moment. Se pare că toată retorică sa a fost de o formă de negociere, anume de a „șantaja” statele europene să accepte ținta de 5% din PIB alocată pentru apărare, lucru care părea foarte puțin probabil în urmă cu doar câteva luni. Devină însă o realitate tot mai accentuată dorința actualei conduceri de la Washington de a susține „pe față” politicieni și formațiuni din Europa pe care le consideră „prietenoase” precum Nigel Farage și Reform UK în Marea Britanie, Marine Le Pen și Rassemblement National în Franța, Alice Weidel și Alternativ fur Deutschland în Germania (cu care Vance s-a și întâlnit la Munchen) și Geert Wilders și PVV în Olanda (Trump s-a văzut cu acesta la Haga).

𝐀𝐛𝐨𝐫𝐝𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐟𝐥𝐢𝐜𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐚, 𝐈𝐧𝐝𝐨-𝐏𝐚𝐜𝐢𝐟𝐢𝐜 𝐬̦𝐢 𝐎𝐫𝐢𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐌𝐢𝐣𝐥𝐨𝐜𝐢𝐮

Administrația Trump și-a asumat mai degrabă o poziție neutră, de intermediar, în conflictul dintre Rusia și Ucraina, ceea ce s-a văzut în tentativa de reapropiere a Casei Albe de Kremlin. În privința spațiului Indo-Pacific, este clar că zona respectivă devine prioritară, în contextul nevoii de a „ține China în frâu”. Foarte interesant este însă dorința conducerii SUA de a descuraja orice tentativă a europenilor de a deveni mai activi în Indo-Pacific. Această abordare este dictată pe de o parte de nevoia de a-i ține concentrați asupra propriului continent pe aceștia, respectiv din teama de a nu le permite să devină un „broker” în acea zonă, care să le submineze din influență (Pollman). Legat de Orientul Mijlociu, administrația Trump va continua să rămână apropiată de Israel, în ciuda dificultăților în relația cu Benjamin Netanyahu. Totodată, se va pune accent și pe colaborarea cu aliații sunniți, precum Arabia Saudită, Qatar, sau Emiratele Arabe Unite, cu care Trump are o relație foarte bună.

𝐂𝐨𝐦𝐩𝐚𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐞 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐦𝐨𝐝𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐥𝐮𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐝𝐞𝐜𝐢𝐳𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐢̂𝐧 𝐍𝐀𝐓𝐎 𝐯𝐬 𝐔𝐧𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧𝐚̆

Importanța Statelor Unite în cadrul NATO este imensă. Tocmai de aceea, în general, deciziile în cadrul alianței, deși în teorie ar trebui luate în unanimitate de toate țările, în fapt, ele se iau pe baza direcției setate de Washington. La nivelul Uniunii Europene, situația este diferită. Acolo, dreptul de veto este deseori utilizat de statele membre, inclusiv țările mici. Desigur, situații din acestea se regăsesc și în cazul Alianței NATO, spre exemplu atunci când e vorba de a invita o țară să se alăture NATO, sau ratificarea tratatului de aderare. Cele două „nou-venite” Finlanda și Suedia au simțit „pe propria piele”, mai ales cea din urmă, când Turcia și Ungaria au tergiversat admiterea lor în NATO. În cazul Suediei, părea chiar că ar putea renunța la intrarea în alianță din cauza cerințelor lui Erdogan.
În cazului primului mod de funcționare, avantajul este că deciziile sunt luate mult mai rapid, „cheia” fiind voința principalei forțe (SUA, în speța NATO). Marele dezavantaj este însă că nu de puține ori, hotărârea luată poate fi în dezavantajul anumitor țări, în special cele mai mici. Ele nu au însă un cuvânt „real” de spus și trebuie să accepte decizia așa cm vrea marea putere. Legat de Uniunea Europeană și modul lor de operare, marele dezavantaj este că e mult mai ineficient întrucât se adoptă decizii mult mai greu. Multe state își folosesc în mod abuziv dreptul de veto, ceea ce reprezintă o mare piedică. De fiecare dată când se întâmplă așa, apar iar discuțiile cu privire la modificarea prevederii din tratatele Uniunii care necesită unanimitate, dar nu se face nimic. Avantaje există însă, anume că deseori pentru a trece, proiectul trebuie modificat pentru a putea fi aprobat și de guvernele care au dubii, ceea ce reprezintă de fapt „arta compromisului”. Astfel, deseori, se ajunge la o soluție mai bună pentru toate țările membre, nu doar pentru forța principala, ca în cazul NATO.

07/07/2025

𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐚, 𝐒𝐔𝐀 𝐬̦𝐢 𝐔𝐜𝐫𝐚𝐢𝐧𝐚 – 𝐀𝐧𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚̆ 𝐏𝐨𝐬𝐭-𝐒𝐮𝐦𝐦𝐢𝐭 𝐇𝐚𝐠𝐚
o analiză de Vlad Dima

𝐂𝐞 𝐚 𝐢̂𝐧𝐭̦𝐞𝐥𝐞𝐬 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐬𝐜𝐮𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐒𝐮𝐦𝐦𝐢𝐭?
𝐂𝐨𝐧𝐬𝐞𝐜𝐢𝐧𝐭̦𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐞𝐜𝐢𝐳𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐥𝐮𝐚𝐭𝐞:

𝐄𝐜𝐨𝐧𝐨𝐦𝐢𝐜

Pentru aliații NATO din Europa, principalul obiectiv cu care rămân după summit este acela că vor trebui până în 2035 să aloce 5% din PIB pentru apărare. Acest procentaj constă în 3,5% repartizat cheltuielilor militare de înzestrare propriu zise, iar 1,5% dedicat cheltuielilor conexe de securitate, precum infrastructura, sau cybersecurity. Un exemplu de un astfel proiect care s-ar încadra în cea de-a doua categorie ar putea fi podul dintre Italia continentală și Sicilia la strâmtoarea Messina, în valoare de aproape 14 miliarde de euro, pe care guvernul Meloni intenționează să-l construiască în următorii ani (Lecca et al).

𝐈𝐧𝐝𝐮𝐬𝐭𝐫𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐚𝐩𝐚̆𝐫𝐚𝐫𝐞

A fost una dintre principalele surse de tensiuni între Europa și SUA, în special între Paris și Washington. Franța și-a consolidat locul doi în topul exportatorilor de arme (Bezat), ceea ce o ambiționează să „joace” drept un lider continental și să devină principalul furnizor de arme pentru Europa. La dorința Parisului (Murray), inițial finanțarea din cadrul programelor Uniunii Europene destinate reînarmării urma să nu meargă către industria americană. Asta a stârnit nemulțumirea administrației Trump (Slattery et al), care a transmis clar dezacordul. În cele din urmă, președintele Emmanuel Macron a anunțat la finalul summitului de la Haga că 65% din fondurile European Defence Industry Programme (EDIP) și Security Action for Europe instrument (planul SAFE din proiectul ReArm Europe / Readiness 2030) vor fi redirecționate către industria europeană de apărare, lucru pe care îl consideră o schimbare veritabilă față de actuala situație și pentru care s-a felicitat (France 24).

𝐑𝐞𝐢̂𝐧𝐚𝐫𝐦𝐚𝐫𝐞

Din summitul de la Haga a reieșit clar că reînarmarea este direcția pe care Europa și-a asumat-o, acesta reflectându-se și în angajamentul privind 5% din PIB pentru apărare, dar mai ales la nivel declarativ. Însuși președintele Macron (France 24) a vorbit despre nevoia țărilor de pe „bătrânul continent” de a se înzestra militar pentru a face față amenințare rusești, respectiv de a putea recupera decalajul în ceea ce privește stocurile de arme față de armata Kremlinului. Totodată, șeful de la Élysée a subliniat nevoia de a se crea o structură europeană de producție a armamentului, bazată pe o strategie comună care să eficientizeze astfel procesul de reînarmare a Europei. Exista deja discuții în cadrul Uniunii pentru adoptarea unei astfel de inițiative.

𝐀𝐥𝐢𝐚𝐧𝐭̦𝐞 – 𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐫𝐚̆

Summitul NATO a fost urmat imediat în următoarea zi de întrevederea Consiliului European la Bruxelles. „Reînvigorarea” Alianței Nord-Atlantice, după luni de suspans legate de intențiile lui Trump, a avut inevitabil drept consecință domolirea despre o armată comună a Uniunii Europene, sau orice astfel de structură autonomă față de SUA, cel puțin momentan. În schimb, se merge pe consolidarea „pilonului european” din cadrul NATO, adică în cooperare cu SUA. Din partea țărilor europene, Washingtonul așteaptă să vadă preluarea inițiativei în legătură cu securitatea de pe continent, ceea ce se vede deja în cadrul „grupului de la Ramstein” (unde Marea Britanie și Germania au devenit coordonatori, respectiv „coaliția voinței” pentru Ucraina, acolo unde Franța și Marea Britanie dirijează efortul, care cuprinde și alte state non-europene, precum Canada. Macron a vorbit însă și despre European Intervention Initiative ( cunoscută și ca EI2), o inițiativă militară a țărilor vest-europene coordonată de Franța, care operează paralel cu NATO.

𝐀𝐛𝐨𝐫𝐝𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐟𝐥𝐢𝐜𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐚, 𝐈𝐧𝐝𝐨-𝐏𝐚𝐜𝐢𝐟𝐢𝐜 𝐬̦𝐢 𝐎𝐫𝐢𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐌𝐢𝐣𝐥𝐨𝐜𝐢𝐮

Despre războiul din Ucraina, statele europene și-au arătat în continuare sprijinul pentru Kiev și au promis să fie alături de această țară până la „capăt”. Abordarea este dictată din dorința de a opri Rusia să nu avanseze mai mult pe continent în viitor, ceea ce ar necesita intervenția directă a armatelor europene.

Legat de Indo-Pacific, europenii își doresc să se implice acolo alături de aliații occidentului din regiune, inclusiv din dorința de a le demonstra americanilor că ei sunt dedicați alianței occidentale la nivel mondial. Noua administrație nu privește cu „ochi buni” însă asumarea unui rol mai mare al Europei în Indo-Pacific, din motivul că nu este neapărat în interesul SUA (Pollman).

Oritentul Mijlociu chiar dacă la nivel declarativ statele europene au încercat o abordare mai „ponderată” în conflictul irano-israelian, aceștia „au aplaudat” bombardamentele Statelor Unite, care au arătat capacitatea armatei americane, pe care ei speră că o pot folosi ca factor decisiv în relația cu Rusia pentru a forța un acord de încetare a focului și a descuraja orice incursiune a Kremlinului.

04/07/2025

𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐬̦𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐯𝐨𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐮𝐚𝐧𝐭𝐢𝐜𝐨-𝐝𝐢𝐠𝐢𝐭𝐚𝐥𝐚̆: 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐯𝐮𝐥𝐧𝐞𝐫𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐨𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐜𝐚̆

Criptografia post-cuantică: România între risc sistemic și oportunitate strategică - analiza de Alina Chiriac Matei

𝟏. 𝐒𝐢𝐭𝐮𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐠𝐥𝐨𝐛𝐚𝐥𝐚̆ – 𝐀𝐜𝐜𝐞𝐥𝐞𝐫𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐧𝐭̦𝐚̆𝐫𝐢𝐢 𝐜𝐮𝐚𝐧𝐭𝐢𝐜𝐞

În contextul accelerării transformării digitale globale, apariția iminentă a calculatoarelor cuantice capabile să spargă criptografia actuală ridică probleme de securitate națională și europeană de cel mai înalt nivel. Conform celui mai recent studiu publicat de Google Quantum AI („How to factor 2048-bit RSA with

Address

Telephone

+40742945769

Website

http://www.strategiiavansate.ro/

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Centrul de Strategii Avansate posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Centrul de Strategii Avansate:

Centrul de Strategii Avansate