24/07/2026
Matei, inima noastră de doar 6 ani, poartă pe umerii lui o luptă pe care puțini adulți ar avea puterea să o ducă, iar noi i-am fost alături necondiționat încă de la prima respirație.
Din prima zi de viață, fiecare zi a însemnat luptă, operații, recuperare, efort, terapie, răbdare și speranță. Fiecare pas înainte este câștigat cu nenumărate ore de muncă, iar fiecare mic progres reprezintă o victorie uriașă pentru el și pentru noi.
Drumul lui Matei este însă departe de a se fi încheiat. În 2-3 anișori îl așteaptă o nouă provocare: a 3-a intervenție pe cord deschis, un pas necesar în lupta lui pentru o copilărie mai aproape de normal.
Cu toate acestea, Matei continuă să zâmbească, să lupte și să creadă că mâine poate fi mai bine. Iar împreună îi putem oferi șansa de a merge mai departe. Mai avem mult de muncit , dar sunt sigură că Matei v-a alerga împreună cu frații lui.
Astăzi, poți fi parte din povestea lui. Fiecare donație îl apropie de tratamentele și recuperarea de care are nevoie. Iar dacă nu poți dona, un gest la fel de valoros este să distribui povestea lui Matei.
O simplă distribuire o poate face cunoscută mai departe, poate ajunge la oameni care îl pot sprijini și îi poate oferi șansa de a continua recuperarea și de a privi cu speranță către viitor.
Împreună, îi putem oferi lui Matei mai mult decât ajutor. Îi putem oferi șansa de a trăi copilăria pe care o MERITĂ !!!
Titular: Virciu Bianca-Anamaria
RO63INGB0000999908275817
----------------------------------
Titular: Virciu Emil
RO47BRDE360SV80398223600- RON
RO48BRDE360SV19951683600- EURO
‐‐--------------------------------
REVOLUT : +40747224686 (user: evirciu )
RO17 REVO 0000 1683 8653 0490
------------------‐----------------