Asociatia Medicilor Rezidenti in Psihiatrie din Romania - AMRPR

Asociatia Medicilor Rezidenti in Psihiatrie din Romania - AMRPR Despre noi – AMRPR
Asociația Medicilor Rezidenți în Psihiatrie din România a fost înființată în 1996, la iniţiativa Prof. universitar.

Dr. Mircea Lăzărescu şi a unui grup de medici rezidenţi psihiatri sub coordonarea Dr. Ovidiu Sturz, primul Președinte AMRPR. Este o organizaţie non profit, independentă, având ca scop principal promovarea intereselor profesionale ale medicilor rezidenți psihiatri dar și inițierea, sprijinirea și organizarea activităților profesional - științifice și culturale, schimbul de informații și experiență

între membrii săi precum și cu alți medici din țară și din străinătate, dar și organizarea de cursuri de specializare și informare, de simpozioane și conferințe de specialitate. Interesele tinerilor medici, deși se aliniază la cele ale medicilor psihiatri cu experiența, sunt complexe și implică o curriculă de dezvoltare profesională și personală ce se află la ora actuală în continuă dezbatere națională și internatională. AMRPR a fost înființată din nevoia principală de a menține formarea profesională în psihiatrie la standardele europene și internaționale și de a contribui la aceste standarde prin conștientizarea asupra nevoilor și vulnerabilitățiilor unui tânăr medic psihiatru în România. România este reprezentată oficial, prin AMRPR, la nivel european, în cadrul EFPT (European Federation of Psychiatry Trainees), asociație cu care AMRPR se află în parteneriat din 1997. AMRPR își desfășoară activitățiile prin colaborarea și parteneriatul cu Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie, dar și cu medicii rezidenți din cadrul altor specializări, AMRPR fiind în parteneriat și cu Asociația Medicilor Rezidenți. Membrii AMRPR sunt fie medici rezidenți, fie medici specialiști în Psihiatrie și Psihiatria Copilului și Adolescentului. Calitatea de membru presupune plata unei cotizații anuale și atrage după sine atribuțiile și obligațiile prezentate în statut. Pentru orice relatii in legatura cu AMRPR puteti lua legatura cu secretarul local din centrul dvs. Daca doriti sa va asumati rolul de secretar local va rugam sa ne contactati la adresa [email protected]


Activități
Membrii AMRPR sunt activ implicați în cercetare, participă la conferințe de specialitate naționale și internaționale (întâlnirile anuale EFPT) și organizează anual Congresul Național AMRPR. Parteneriate

Asociatia Medicilor Rezidenti
Asociatia Romana de Psihiatrie si Psihoterapie
EFPT (European Federation of Psychiatry Trainees)

AMRPR susține CERCETAREAVă invităm să completați un chestionar anonim privind atitudinea psihiatrilor din România față d...
24/07/2026

AMRPR susține CERCETAREA

Vă invităm să completați un chestionar anonim privind atitudinea psihiatrilor din România față de utilizarea terapeutică a psihedelicelor.
Acest chestionar se adresează medicilor psihiatri rezidenți, specialiști și primari și are scop strict academic. Nu promovează utilizarea psihedelicelor și nu implică intervenții sau colectare de date identificabile.

Link chestionar: https://forms.gle/MeEZoa71Dy5dpFDd6

Echipa de cercetare
Investigator principal: Dr. Antonia Comșa, coordonator: Asist. univ. Dr. Denis Pavăl
UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca
Contact: Denis Pavăl, e-mail: [email protected]

Ziua 1 | Congresul Național al Medicilor Rezidenți în Psihiatrie – Ediția a XXIV-aPrivind acum în urmă la prima zi a con...
19/07/2026

Ziua 1 | Congresul Național al Medicilor Rezidenți în Psihiatrie – Ediția a XXIV-a

Privind acum în urmă la prima zi a congresului, nu putem spune decât un singur lucru: Mulțumim!

Mulțumim invitaților noștri de onoare, care au ales să fie alături de noi la ceremonia oficială de deschidere:

* Prof. Univ. Dr. Cătălina Poiană, Președintele Colegiului Medicilor din România;
* Prof. Univ. Dr. Dan Gheonea, Rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Craiova.

Prezența dumneavoastră și mesajele transmise cu această ocazie au reprezentat un semn valoros de susținere pentru comunitatea medicilor rezidenți în psihiatrie.

Adresăm mulțumiri și partenerilor noștri instituționali – Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie (ARPP), Centrului Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog (CNSMLA) și European Federation of Psychiatric Trainees (EFPT) – pentru sprijinul și încrederea acordate acestui proiect.

Recunoștința noastră se îndreaptă, de asemenea, către Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități din cadrul Senatului României, gazda acestei ediții a congresului, pentru deschiderea și sprijinul oferite organizării evenimentului.

Un gând special merge către întreaga echipă de organizare și către voluntarii noștri, care au investit timp, energie și profesionalism pentru ca fiecare detaliu să fie la locul lui.

Și, nu în ultimul rând, vă mulțumim vouă, participanților. Prin prezența, implicarea și dialogul vostru, ați transformat această primă zi într-un început memorabil al congresului.

A fost o adevărată onoare să îl avem alături de noi pe Acad. Prof. Univ. Dr. Dragoș Marinescu în cadrul Congresului Nați...
16/07/2026

A fost o adevărată onoare să îl avem alături de noi pe Acad. Prof. Univ. Dr. Dragoș Marinescu în cadrul Congresului Național al Medicilor Rezidenți în Psihiatrie.
Îi mulțumim pentru prezență, pentru contribuția adusă programului științific și pentru generozitatea cu care a împărtășit din experiența și expertiza sa.
Suntem recunoscători că a fost alături de noi și sperăm să avem bucuria de a-l revedea la edițiile viitoare.

We were delighted to welcome Dr. Livia De Picker to the National Congress of Psychiatry Trainees.Thank you for sharing y...
16/07/2026

We were delighted to welcome Dr. Livia De Picker to the National Congress of Psychiatry Trainees.
Thank you for sharing your knowledge, experience, and passion for psychiatry with our community.

It was a true honor to have you with us, and we hope to welcome you again in the future!

Our sincere thanks go to Dr. Mariana Pinto da Costa for joining us at the National Congress of Psychiatry Trainees.Your ...
16/07/2026

Our sincere thanks go to Dr. Mariana Pinto da Costa for joining us at the National Congress of Psychiatry Trainees.Your valuable contribution to the scientific programme and your willingness to share your expertise and experience were greatly appreciated.

It was a true honor to have you with us, and we hope to welcome you again in the future!

We are deeply grateful to Dr. Hui Wu for joining us at the National Congress of Psychiatry Trainees and for sharing inva...
16/07/2026

We are deeply grateful to Dr. Hui Wu for joining us at the National Congress of Psychiatry Trainees and for sharing invaluable knowledge, expertise, and insights with our community.

It was a true honor to have you with us, and we hope to welcome you again in the future!

Mulțumim doamnei Șef Lucr. Univ. Dr. Ana Giurgiuca și domnului Acad. Prof. Univ. Dr. Mircea Lăzărescu pentru că au accep...
15/07/2026

Mulțumim doamnei Șef Lucr. Univ. Dr. Ana Giurgiuca și domnului Acad. Prof. Univ. Dr. Mircea Lăzărescu pentru că au acceptat invitația noastră și au fost alături de noi în cadrul Congresului Național al Medicilor Rezidenți în Psihiatrie.

A fost o onoare să îi avem alături de noi și le mulțumim pentru susținere și implicare.

Astăzi a avut loc deschiderea oficială a Congresului Național al Medicilor Rezidenți în Psihiatrie, un eveniment dedicat...
14/07/2026

Astăzi a avut loc deschiderea oficială a Congresului Național al Medicilor Rezidenți în Psihiatrie, un eveniment dedicat învățării, colaborării și dezvoltării profesionale.

În următoarele zile, participanții vor lua parte la sesiuni științifice, ateliere și dezbateri, având oportunitatea de a împărtăși experiențe și de a consolida comunitatea medicilor rezidenți în psihiatrie din România.

Le mulțumim tuturor invitaților, participanților și partenerilor pentru că sunt alături de noi și contribuie la succesul acestui congres. Le dorim tuturor un eveniment plin de inspirație, dialog și experiențe valoroase!

Astăzi este ultima zi de înscrieri la Congresul Național al Medicilor Rezidenți în Psihiatrie și suntem bucuroși să anun...
03/07/2026

Astăzi este ultima zi de înscrieri la Congresul Național al Medicilor Rezidenți în Psihiatrie și suntem bucuroși să anunțăm că o vom avea alături de noi pe Dr. Kezanne Tong.

Specialistă în Psihiatrie Judiciară în Irlanda, a îndeplinit funcția de Președintă a EFPT (2023-2024). Voce proeminentă în formarea psihiatrică europeană, și-a dedicat mandatul armonizării standardelor educaționale și promovării drepturilor profesionale ale rezidenților de pe întreg continentul.

📍Palatul Parlamentului, București
🗓️ 14-16 iulie 2026
📎 Pentru mai multe detalii: www.amrpr.ro

Suntem bucuroși să o avem alături de noi pe Dr. Cecile Hanon, speaker internațional confirmat la Congresul AMRPR 2026.Me...
01/07/2026

Suntem bucuroși să o avem alături de noi pe Dr. Cecile Hanon, speaker internațional confirmat la Congresul AMRPR 2026.

Medic psihiatru specializat în psihiatria adultului și a vârstnicului la AP-HP, Université Paris Cité. Conduce o echipă mobilă de psihiatrie geriatrică și activează la intersecția dintre îngrijirea clinică, etică, educație și psihiatria europeana.

📍Palatul Parlamentului, București
🗓️ 14-16 iulie 2026
📎 Pentru mai multe detalii: www.amrpr.ro

Address

Timisoara
300182

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Asociatia Medicilor Rezidenti in Psihiatrie din Romania - AMRPR posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Asociatia Medicilor Rezidenti in Psihiatrie din Romania - AMRPR:

Shortcuts

Share