01/10/2026
💚💙 Înainte să ajungem în comunități, ne pregătim să fim acolo pentru ele.
În cadrul atelierului ECOS, cei 5 consilieri colaboratori au început prin a se cunoaște și a-și pune în comun experiențele de lucru cu grupurile, în special cu cele vulnerabile.
Am pornit de la o întrebare simplă: Ce am învățat din experiențele noastre, mai ales din situațiile dificile.
Am descoperit astfel principii comune, resurse și perspective pe care le putem aduce împreună în comunitățile în care vom lucra. 🌱
A fost primul pas în formarea grupului nostru.
Dar acesta a fost doar începutul. Despre ce a urmat și cm ne-am pregătit pentru întâlnirea cu comunitățile, în următoarea postare.💚💙
Proiectul ECOS, implementat de Asociația Noduri Comunitare, este finanțat prin donațiile colectate în cadrul Timotion 12, cel mai mare eveniment sportiv filantropic din vestul țării, organizat de Comunitară Timișoara și .