23/05/2024
Nu lăsăm pe nimeni în urmă!
Am participat cu responsabilitate la întâlnirea tehnică organizată de DG REFORM- Labour Market, Education, Health & Social Services la Comisia Europeană.
Temele discuției au fost despre digitalizarea sistemului de sănătate din România, printre care:
- atragerea de investiții noi pentru spitale în zona de digitalizare;
- realizarea unui sistem integrat de securitate cibernetică pentru protecția datelor din Sănătate;
- interoperabilitatea sistemelor digitale existente și alinierea României la Spațiul European;
Digitalizarea completă a sistemului de sănătate este, în opinia mea, un proiect de țară. Unul strategic fără de care nu se poate continua dezvoltarea sistemului. Putem avea acces la fonduri suplimentare de 500 de milioane de euro direcționate în digitalizarea spitalelor, peste cele 150 de milioane la care avem deja acces prin PNRR.
Cred că avem nevoie de o structură stabilă pentru Digitalizarea în Sănătate. Strategiile pe care le-am dezvoltat pe componenta de eHealth, inclusiv în colaborare cu OMS au nevoie de o entitate stabilă care să poată direcționa resurse, urmări investiții și implementa programe complexe la nivelul întregului sistem. Vorbim despre un proces complex și pe termen lung.
Doresc să îi mulțumesc, în special, doamnei Raluca Painter, Șeful Unității de Sănătate, Educație și Servicii Sociale din cadrul DG REFORM pentru susținerea constantă a proiectelor noastre!
Sănătate pentru oameni!