Uniunea Judeteana Sanitas Dambovita

Uniunea Judeteana Sanitas Dambovita Uniunea Judeteana Sanitas Dambovita este o organizaţie sindicală independentă, care reuneşte pe

17/09/2026

Ziua Mondială a Siguranței Pacientului, marcată anual pe 17 septembrie, ne reamintește că siguranța nu este un element suplimentar al actului medical, ci o condiție esențială a acestuia.

Tema din acest an – „Îngrijire sigură pentru întreaga viață!” – pune accentul pe siguranța pacienților cu boli netransmisibile (cronice), care au nevoie de îngrijire continuă, de la prevenție și diagnostic până la tratament și monitorizare pe termen lung. În astfel de situații, riscul apariției unor erori sau prejudicii poate crește, iar siguranța pacientului trebuie să rămână o prioritate permanentă.

În același timp, siguranța pacientului nu se referă doar la o categorie de bolnavi. Ea privește fiecare persoană care intră în contact cu sistemul de sănătate – copii, adulți, vârstnici, pacienți cu afecțiuni acute sau cronice. Fiecare pacient are dreptul la servicii medicale sigure, de calitate și centrate pe nevoile sale.

De Ziua Mondială a Siguranței Pacientului, susținem eforturile pentru sisteme de sănătate mai puternice, pentru condiții de muncă care permit personalului medical să îngrijească în siguranță și pentru implicarea activă a pacienților în propria îngrijire.

Siguranța pacientului este responsabilitatea tuturor și dreptul fiecărui pacient.

17/09/2026
27/08/2026

COMUNICAT DE PRESĂ Federația SANITAS din România
București, 27 august 2026

Legea salarizării, în forma respinsă de SANITAS, nu a fost depusă în Parlament. O victorie de etapă pentru personalul din sănătate și asistență socială.

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că cele patru partide implicate în negocierile mediate de Administrația Prezidențială – PSD, PNL, USR și UDMR – nu au ajuns la un consens pe Legea salarizării unitare. Practic, varianta de proiect pe care Federația SANITAS a respins-o în totalitate, care avea nenumărate incertitudini, nu a fost și nu va fi depusă în Parlament în această formă.

Este exact rezultatul pentru care am militat.
Am spus de la început: legea trebuie retrasă, procesul trebuie reluat.

Pe 20 august, Ministerul Muncii a făcut publică o ultimă variantă a proiectului – una care cobora valoarea de referință la 4.000 de lei, adâncea inechitățile și crea noi categorii de salariați dezavantajați.

Chiar în ziua următoare, Federația SANITAS, alături de cele 4 confederații sindicale, a transmis un mesaj ferm: legea trebuie retrasă, iar procesul trebuie reluat corect.

Ieri, șeful statului a confirmat public exact acest lucru: partidele aflate la guvernare nu au reușit să impună această formă a legii.

Presiunea sindicală, susținută constant prin comunicate, acțiuni și mobilizare, și-a atins un obiectiv esențial: oprirea unui proiect de lege prost construit, înainte ca acesta să devină realitate pentru sute de mii de angajați din sănătate și asistență socială.

Ce rămâne câștigat:

• Varianta de lege cu valoare de referință redusă la 4.000 de lei nu a trecut.

• Pachetul tehnic depus pe 6 august și validat la Cotroceni, rămâne pe masă ca soluție legislativă pentru sănătate, iar președintele însuși confirmă că partea tehnică a legii este aproape finalizată — inclusiv datorită muncii noastre.

• Angajamentul politic asumat public de partide exclude depunerea separată a unui proiect impus fără dialog social.

Ce urmează? – Lupta continuă!

Nu ne facem iluzii: pierderea celor 770 de milioane de euro din PNRR este un cost real, iar partidele s-au angajat să adopte o lege până la finalul anului, în limita anvelopei salariale agreată cu Comisia Europeană — o anvelopă care, chiar în cuvintele președintelui, nu va putea răspunde tuturor solicitărilor sindicale.

Tocmai de aceea, considerăm rezultatul de astăzi doar o victorie de etapă, nu o victorie finală. Am câștigat timp și am blocat o formă inacceptabilă a legii. Rămâne să câștigăm conținutul ei.

Federația SANITAS din România va continua să apere, în lunile care urmează, principiile pentru care am ieșit în stradă și am făcut grevă generală:

• valoare de referință salariul minim brut pe țară garantat în plată, 4.325 lei;

• asigurarea integrală a sursei de finanțare pentru plata salariilor;
• creșterea plafonului pentru sporuri la nivelul ordonatorului principal de credite;

• coeficienți de salarizare corecți pentru toate categoriile profesionale din sănătate și asistență socială;

• spor de tură de 15%;

• spor între 50 și 100% pentru munca în weekend și în zilele de sărbătoare legală;

• încadrarea corectă a personalului TESA.

Nu renunțăm până când aceste principii devin literă de lege.
Împreună suntem mai puternici.

25/08/2026
21/08/2026

COMUNICAT DE PRESĂ
Oferta ”de nerefuzat” a ministrului Pîslaru este mai proastă decât variantele anterioare!

Federația SANITAS din România respinge în totalitate ultima variantă a proiectului legii salarizării, făcută publică ieri, 20 august 2026. Din perspectiva angajaților din Sănătate și Asistență socială, această formă a documentului se îndepărtează și mai mult de principiile unei salarizări echitabile, predictibile și corelate cu responsabilitatea și valoarea socială a muncii.

”Din punctul nostru de vedere, această variantă, pe care ministrul interimar al Muncii o lăuda zilele trecute ca fiind , este mai proastă decât cele prezentate anterior! În locul unei reforme a salarizării corecte și predictibile, ni se propune un mecanism care nu rezolvă problemele, ignoră valoarea socială a muncii angajaților din Sănătate și Asistență socială și face din limitarea cheltuielilor bugetare principala preocupare”, a declarat Iulian Pope, președintele Federației Sanitas din România.

În forma prezentată, propunerile formulate și fundamentate de Federația SANITAS nu se regăsesc în proiect, iar liniile roșii pe care le-am comunicat public și le-am susținut constant în cadrul discuțiilor cu decidenții politici nu au fost respectate.
Actuala formă a proiectului conține, în opinia noastră, numeroase capcane care pot afecta direct veniturile și predictibilitatea salarizării în Sănătate și Asistență socială.

În primul rând, proiectul este profund impredictibil. Nu este precizată în mod clar și credibil sursa de finanțare din care urmează să fie asigurate creșterile salariale și plata sporurilor. O lege care promite venituri fără să stabilească mecanismul prin care acestea sunt finanțate riscă să transforme drepturile salariale în simple promisiuni, dependente permanent de constrângeri bugetare și de decizii ulterioare. Mai mult, o lege a salarizării construită pe o valoare de referință stabilită arbitrar poate să ne ofere surprize neplăcute în anii următori.

În al doilea rând, clasificarea activităților profesionale pe specialități și a unităților sanitare în șase categorii introduce un mecanism pe care îl apreciem ca cel puțin discutabil. Așa cm arată acum, acest mecanism riscă să creeze noi diferențe salariale între angajați care desfășoară activități comparabile.

În al treilea rând, limitarea sporurilor la 20%, prevăzută la art. 21, încorsetează întregul sistem de salarizare și ignoră particularitățile activității din Sănătate și Asistență socială. Sporurile nu reprezintă privilegii. Ele compensează condiții concrete de muncă: ture, muncă continuă în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, risc profesional, expunere, solicitare psihică și fizică și alte situații specifice acestor domenii.
Nu putem accepta o construcție salarială care, sub pretextul reformei și al echității, riscă să producă noi inechități, noi incertitudini și noi pierderi pentru angajați.

De aceea, Federația SANITAS solicită public tuturor partidelor parlamentare să respingă acest proiect de lege în forma prezentată. Le cerem parlamentarilor să nu voteze o lege care este inechitabilă, injustă și fără o legătură reală cu valoarea socială a muncii angajaților din Sănătate și Asistență socială. O lege a salarizării nu poate fi construită exclusiv prin formule contabile și constrângeri bugetare. Ea trebuie să recunoască responsabilitatea, complexitatea muncii, riscurile profesionale și rolul esențial pe care acești angajați îl au în funcționarea serviciilor publice.

Reamintim Guvernului și tuturor decidenților politici că greva din Sănătate este suspendată, nu încheiată. Suspendarea grevei a fost o decizie de responsabilitate și a oferit decidenților politici timpul necesar pentru construirea unui proiect negociat corect cu partenerii sociali. Dacă rezultatul acestui proces este o lege mai proastă decât variantele precedente și care ignoră propunerile angajaților din sistem, atunci motivele care au determinat declanșarea conflictului de muncă nu numai că nu au dispărut, ci se accentuează.

11/08/2026

După întânirea de ieri, de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Federația SANITAS rămâne consecventă și spune Nu unei legi care nu preia integral conținutul variantei prezentată vineri, 7 august, de cele două federații reprezentative la nivelul sectorului de sănătate.

Modelul legii salarizării pe care l-am propus îndeplinește criteriile de reașezare etică a salarizării, de reformă și de actualizare a recompenselor salariale.

Orice discuție despre un acord al partenerilor sociali pe tema proiectului legii salarizării înseamnă asumarea obligației de transpunere întocmai a acestui model.

Onorarea acestei obligații poate fi verificată abia odată cu transmiterea formei actualizate a textului proiectului de lege.
Până atunci există doar discuții și înțelegeri de principiu, lipsite însă de un rezultat clar și definitiv care să permită exprimarea poziției finale a organizației noastre.

Până la acest moment nu am putut transmite membrilor noștri decât principii agreate sau amendamente ”posibil acceptate”, ori acestea nu prezintă niciun fel de garanții și nu pot genera o poziție fermă a celor pe care îi reprezentăm.

06/08/2026

Comunicat de presă:
SĂNĂTATEA VORBEȘTE CU O SINGURĂ VOCE!
Cele două federații reprezentative înaintează modelul comun de salarizare și îl vor apăra prin acțiuni comune

Ministerul Muncii și Parlamentul au acum o soluție legislativă unitară pentru Sănătate. Transpunerea integrală și fidelă a pachetului este condiția comună pentru acceptarea proiectului. Decizia comună este clară, pachetul transmis astăzi Ministerului Muncii trebuind să fie preluat ca întreg, finanțat și transpus în norme obligatorii. Orice eliminare, diminuare sau amânare a elementelor sale esențiale va primi un răspuns coordonat al celor două federații, prin toate formele legale de acțiune sindicală.

Federația Sanitas din România și Federația „Solidaritatea Sanitară” din România, singurele federații sindicale reprezentative la nivelul sectorului Sănătate, au înaintat astăzi Ministerului Muncii și Ministerului Sănătății setul comun de solicitări pentru modificarea proiectului legii salarizării, în partea aplicabilă sistemului public de sănătate.
Documentul nu este o simplă listă de revendicări și nici o colecție de corecții punctuale. El reprezintă o arhitectură legislativă completă, bazată pe grile și coeficienți, clasificarea unităților și a locurilor de muncă, reguli pentru condițiile de muncă și continuitatea serviciilor, protecția veniturilor, finanțarea drepturilor, salarizarea personalului nemedical/TESA, performanța și garanțiile dialogului social.

Noul model valorifică principiile și regulile negociate în anul 2023 de Ministerul Sănătății împreună cu cele două federații reprezentative și consacrate în cadrul contractului colectiv de muncă la nivel de sector. Modelul a fost actualizat prin negocierile și simulările desfășurate în ultimele săptămâni și definitivat în continuarea discuțiilor din 4 august 2026, de la Palatul Cotroceni, mediate de Administrația Prezidențială.
Prin această poziție comună dispare orice posibil pretext privind lipsa unei alternative tehnice sau existența unor solicitări sindicale incompatibile. Ministerul Muncii, inițiatorii politici și Parlamentul au în față o soluție unitară, formulată în texte legislative și susținută de organizațiile care reprezintă angajații din Sănătate la nivel de sector.

Astăzi nu înaintăm o cerere de a relua discuția de la zero, ci soluția comună a sectorului. De acum înainte, fiecare instituție și fiecare partid parlamentar trebuie să spună clar dacă apără angajații și funcționarea sistemului public de sănătate sau dacă își asumă respingerea unei alternative complete, negociate și verificabile.

Un model complet de salarizare, specific sistemului sanitar
Modelul comun reașază salarizarea astfel încât veniturile să reflecte mai bine complexitatea muncii, nivelul de responsabilitate, riscurile asumate, contribuția la continuitatea serviciilor și dificultatea de a asigura personalul necesar.

Principalele componente sunt:
1. Diferențierea salariilor de bază după rolul unității sanitare. Unitățile sunt grupate în șase categorii, de la spitalele regionale, strategice și universitare la unitățile medico-sociale, pentru ca salariul de bază să reflecte complexitatea serviciilor și responsabilitatea instituțională.
2. Recunoașterea complexității locului de muncă. Coeficienții sunt majorați suplimentar pentru patru categorii de secții și compartimente. O parte din diferențierea lăsată astăzi aproape exclusiv sporurilor este mutată astfel într-o componentă stabilă: salariul de bază.
3. Grile complete și soluție pentru întreaga echipă. Pachetul cuprinde coeficienți pentru personalul medico-sanitar și auxiliar sanitar și introduce reguli de încadrare pentru personalul tehnic, economic și socio-administrativ/TESA și pentru personalul nemedical din serviciile de ambulanță. Reforma nu poate lăsa în urmă categoriile fără de care unitățile sanitare nu funcționează.
4. Limite minime reale pentru condițiile de muncă. Drepturile aferente riscurilor sunt organizate pe intervale obligatorii iar locurile de muncă pentru condițiile deosebit de periculoase sunt definite în lege. Sunt păstrate recompensele pentru radiații, neonatologie, săli de naștere, laboratoare, condiții grele și zone izolate sau cu deficit de specialiști.
5. Recompensarea corectă a continuității. Modelul menține sporul de tură la 15%, prevede pentru munca din repausul săptămânal și sărbătorile legale un tarif orar suplimentar între 50% și 100%, reașază plata gărzilor și stabilește reguli clare pentru garda la domiciliu și liniile de gardă acoperite prin contracte cu timp parțial. Continuitatea serviciilor medicale nu poate fi tratată ca o resursă gratuită.
6. Protecția venitului și finanțarea garantată. Niciun angajat nu trebuie să piardă din venitul salarial. Pachetul solicită includerea tuturor drepturilor relevante în mecanismul sumelor tranzitorii/compensatorii și continuarea finanțării creșterilor prin CNAS și influențele salariale până la reforma finanțării spitalelor, cu garantarea drepturilor salariale în plată după schimbarea mecanismului.
7. Performanță fără stimulente perverse. Este propus un program-pilot național pentru salarizarea suplimentară în funcție de performanță, cu indicatori care nu pot încuraja suprautilizarea serviciilor, selecția nejustificată a pacienților ori afectarea independenței profesionale. Sunt prevăzute și creșteri de până la 30% din venituri proprii, cu prioritate pentru angajații care contribuie la realizarea lor.
8. Dialog social care produce reguli obligatorii. Regulamentul de sporuri, criteriile de performanță, regulile gărzilor și soluțiile pentru încadrarea personalului trebuie construite cu participarea efectivă și, acolo unde documentul prevede, cu acordul federațiilor reprezentative la nivel de sector. Negocierea nu poate fi înlocuită de o consultare formală după ce deciziile au fost luate.

Trei rezultate obligatorii pentru ca proiectul să poată fi acceptat
a) Nicio scădere a venitului salarial total. Protecția trebuie verificată pe salariul de bază împreună cu sporurile, turele, munca de noapte, gărzile și activitatea din zilele libere, nu doar pe o componentă izolată.
b) Creșteri salariale pentru marea majoritate a angajaților de la intrarea în vigoare. Numărul angajaților menținuți temporar prin sume compensatorii este redus la minimum, iar toți angajații ajung să beneficieze efectiv de creșterea veniturilor, cel târziu începând cu al treilea an de aplicare.
c) Reguli finanțate, transparente și aplicabile. Nicio promisiune nu poate înlocui textul de lege, sursa de finanțare, normele subsecvente și simularea impactului asupra fiecărei categorii de angajați.

Ministerul Muncii și Parlamentul trebuie să răspundă public
Asigurările publice potrivit cărora veniturile nu vor scădea sunt importante, dar nu constituie o garanție juridică. Singurele garanții sunt prevederile adoptate, finanțarea lor și rezultatele unor simulări transparente asupra venitului total.

Cele două federații sindicale reprezentative la nivel de sector solicită:
I. Ministerului Muncii, să integreze integral pachetul în forma consolidată a proiectului, să publice de urgență textul actualizat.
II. Ministerului Sănătății, să susțină public și instituțional arhitectura construită pe regulile convenite în 2023 și să o apere în circuitul tehnic și politic, inclusiv în privința finanțării drepturilor și a actelor subsecvente.
III. Inițiatorilor, partidelor și parlamentarilor: să se pronunțe înaintea votului asupra pachetului ca întreg și, dacă este necesar, să îl transforme în amendamente. Selectarea doar a prevederilor convenabile, cu abandonarea categoriilor profesionale sau a garanțiilor de finanțare, nu reprezintă acceptarea soluției comune.
Sănătatea și-a construit soluția de organizare a sistemului de salarizare. Ministerul Muncii trebuie să o transpună, inițiatorii trebuie să o finanțeze, iar Parlamentul trebuie să și-o asume. Dacă aleg să o respingă, atunci vor fi responsabili de consecințe.
Solicitările comune vor fi apărate prin acțiuni comune

Federația „Sanitas” și Federația „Solidaritatea Sanitară” își asumă apărarea coordonată a acestui model în toate etapele următoare, respectiv negocierea tehnică, dialogul cu inițiatorii, întâlnirile cu partidele și grupurile parlamentare, informarea publică, prezentarea transparentă a efectelor și organizarea acțiunilor sindicale legale necesare.

Cele două federații își păstrează autonomia statutară, iar formele și calendarul concret al acțiunilor vor fi aprobate de structurile de conducere competente. Autonomia nu diminuează însă angajamentul comun, orice refuz de a transpune integral elementele esențiale ale pachetului determinând o reacție coordonată, proporțională cu gravitatea deciziei și cu efectele sale asupra angajaților.
Nu apărăm privilegii și nu cerem conservarea mecanică a unui sistem vechi. Apărăm valoarea muncii, diferențierea justificată între niveluri de complexitate și risc, funcționarea neîntreruptă a serviciilor medicale și capacitatea sistemului public de sănătate de a păstra profesioniștii de care depind pacienții.

Federația „Sanitas” din România — Iulian Pope, președinte
Federația „Solidaritatea Sanitară” din România — Lidia Celmare, copreședinte

Address

Targoviste

Opening Hours

Monday 08:30 - 15:30
Tuesday 08:15 - 15:00
Wednesday 08:30 - 15:00
Thursday 08:30 - 15:00

Telephone

+40774036296

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Uniunea Judeteana Sanitas Dambovita posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Uniunea Judeteana Sanitas Dambovita:

Shortcuts

Share