23/09/2026
Am fost pe Negoiu! Și nu ne-a fost ușor!
Entuziasmul a fost mare. Nu suntem profesioniști, dar avem determinare. Cu visul de a ajunge sus, pe al doilea vârf ca înălțime din România, am pornit dimineața, în jurul orei 8, de la Cabana Negoiu. Poteca ce duce spre Căldarea Sărății ne-a dat primele semne că va fi o zi pe care o vom povesti și nepoților. Nici nu am pășit bine în căldare și am zărit Cascada Sărății și Custura Sărății. O scurtă pauză și… „la deal!”
Urcarea a fost grea. Am lăsat Piatra Prânzului în urmă și, pe lângă ea, ne-am îndreptat spre Șaua Cleopatrei, cu al ei „ac” impunător. Printre gâfâieli, câte o glumă și câte o încurajare, am ajuns și în șa. Și acolo, în fața noastră, Negoiu.
Privindu-l, firesc, ne-am întrebat: „Oare vom reuși?” Ultima urcare ne-a dat răspunsul: Da, se poate! Cu un ultim efort am ajuns cu toții sus, pe vârf. Bucuria și entuziasmul de acolo sunt greu de pus în cuvinte. Am făcut un tur de orizont și am privit cu alți ochi locuri pe care până atunci le știam doar din hărți și din postările altora: celebrul trapez Viștea–Moldoveanu, Vânătoarea lui Buteanu, Lespezi, Călțun, Lăițel, Șerbota, Vidraru… Nume care, până nu demult, erau doar niște repere pe hartă. De pe Negoiu, însă, toate au căpătat o altă dimensiune.
Ne-am continuat apoi drumul spre Strunga Doamnei, de unde ne-am abătut puțin până la Portița Călțun, pentru o privire asupra lacului Călțun. L-am admirat și, cine știe, poate într-o zi vom ajunge să înnoptăm acolo.
Am urmat apoi marcajul cu cruce roșie și am ajuns la Strunga Ciobanilor. Trecerea ei a fost, fără îndoială, cireașa de pe tort.
De aici până la cabană a fost liniște, oboseală și multă visare. Genul acela de liniște în care fiecare își retrăiește ziua.
Mulțumim Celui de Sus pentru vremea bună pe care ne-a dat-o și pentru că ne-a lăsat să trăim această zi fără incidente.
Și poate că tot El să ne dea și înțelepciunea pe care uneori nu am avut-o și să ne înfrâneze copilăria unor gesturi, nu tocmai firești și de luat ca exemplu.
Trecutul nu-l mai putem schimba. Putem însă să învățăm din el și să fim mai atenți data viitoare.
Până la urmă, muntele nu ne învață doar să ajungem sus. Ne învață și cm să ne purtăm atunci când ajungem acolo.
Iar Negoiu ne-a dat, într-o singură zi, și bucurie, și emoție, și o lecție.
Mișcare și aventură!
