14/01/2026
Am citit un text scris de Răzvan Vasile (găsiți linkul articolului în comentarii).
Un text periculos de corect.
Nu pentru că exagerează,
ci pentru că invită la o privire sinceră acolo unde, de obicei, evităm să ne uităm.
Despre situațiile în care „binele” este făcut cu convingere,
dar lasă în urmă neliniște, tăcere sau retragere.
Despre intenții bune care nu mai sunt verificate în efect,
ci apărate prin justificare.
De multe ori, acest tip de „bine” vine din relații apropiate –
din familie sau din cercul de prieteni.
Și poate tocmai de aceea este mai greu de recunoscut,
pentru că se amestecă ușor cu grija, opinia sau dorința de a ajuta.
Un „bine” care, uneori, vorbește mai mult despre nevoia celui care îl oferă
decât despre ce are cu adevărat nevoie celălalt.
Nu tot ce se face cu intenții bune produce bine.
Adevărata măsură rămâne ceea ce se întâmplă după:
cum se simte celălalt, ce rămâne, ce se vindecă sau ce se închide.
Un text incomod.
Necesar.
Periculos de corect.
Felicitări, Răzvan Vasile, pentru acest text.
