14/04/2026
La 700 de ani de existență, nu mai este suficient să vorbim despre cm arată orașul nostru pentru câteva zile, ci despre cm funcționează el, în mod real, în fiecare zi, într-o realitate pe care o vedem cu toții și pe care nu o mai putem acoperi, oricât de bine ar fi organizate evenimentele.
Nu vorbim despre un concept.
Vorbim despre Sighet.
Despre un oraș din care tinerii pleacă, iar cei care pleacă se întorc din ce în ce mai rar, despre un loc în care oportunitățile sunt limitate, iar diferența față de alte orașe nu doar că există, ci se adâncește de la an la an.
România pierde oameni, iar orașele mici sunt primele care simt acest lucru, pentru că de aici pleacă exact cei care ar trebui să construiască viitorul.
Sighetul nu face excepție.
Se vede în străzi.
Se simte în ritmul orașului.
Se trăiește, zi de zi.
În acest context, trebuie spus fără ocolișuri: administrația locală nu este acolo ca să creeze imagine și nu este acolo pentru a se adăposti în spatele funcției, ci pentru a lua decizii, pentru a da direcție și pentru a produce rezultate concrete pentru acest oraș.
Nu este o opinie.
Este o responsabilitate.
La 700 de ani, discuția nu mai este dacă putem organiza evenimente. Este evident că putem.
Discuția reală este dacă putem arăta ce rămâne după ele, aici, în Sighet, nu în declarații și nu în intenții.
Pentru că, dincolo de discursuri, lucrurile care contează sunt simple și se văd în viața de zi cu zi:
Despre măcar 70 de oportunități reale create aici, în Sighet, nu bifate pe hârtie, ci existente în viața oamenilor.
Despre idei care nu sunt doar ascultate și uitate, ci transformate în decizii și rezultate concrete.
Despre proiecte duse până la capăt, nu începute și abandonate, nu promise și uitate, nu reluate la fiecare aniversare.
Asta înseamnă administrație: rezultate, nu discurs și nu imagine.
În lipsa acestor lucruri, realitatea rămâne aceeași: tinerii pleacă, cei plecați nu se mai întorc, iar orașul începe, încet, să trăiască mai mult din ce a fost decât din ce construiește.
Și atunci apare întrebarea pe care nu o mai putem evita: Sighetul este un oraș care se dezvoltă… sau un oraș care doar se conservă?
Nu este nimic greșit în a organiza evenimente.
Dar este profund greșit să ne oprim acolo și să confundăm momentul cu direcția.
Un oraș nu se ține în viață cu aplauze.
Se ține în viață cu decizii.
La 700 de ani, nu mai este vorba despre cm celebrăm trecutul.
Este vorba despre dacă avem capacitatea și voința de a construi viitorul, aici, în Sighet.
La 700 de ani, se cuvine să ne punem o singură întrebare: ce alegem să facem, concret, mai departe cu acest oraș?
