Asociația Artistory

Asociația Artistory Asociația culturala care aduce împreună educația, arta și comunitatea

03/10/2025

"Poame și icoane din livada cu oameni" – orice sfârșit e un început

Între iulie și septembrie 2025, Muzeul ASTRA din Sibiu a găzduit proiectul „Poame și icoane din livada cu oameni”, dedicat patrimoniului imaterial al Olteniei. Inițiativa Asociația Artistory, realizată cu sprijinul AFCN și în parteneriat cu muzeul, a îmbinat documentarea de arhivă, cercetarea de teren și ateliere interactive, transformând tradițiile într-o experiență vie pentru public de-a lungul unui traseu tematic nou: Satul oltenesc din Dumbrava Sibiului.

Proiectul a pornit de la nevoia de a readuce în atenție elemente aflate în pericol de uitare: gospodării, biserici, ocupații agricole, meșteșuguri și povești locale. Activitățile au arătat cm comunitățile tradiționale trăiau în armonie cu mediul, valorificând resursele și practicând un mod de viață sustenabil.

Pe parcursul proiectului au fost organizate 28 de ateliere de meșteșuguri, gastronomie și scriere creativă, la care au participat direct peste 1.500 de persoane. Expozițiile au completat traseul tematic „Satul oltenesc”, amenajat în gospodării, biserici și spații funcționale. Vizitatorii au avut acces la obiecte, rețete și povești, devenind participanți activi și fiind invitați să descopere patrimoniul immaterial al zonei, așa cm se regăsește de-a lungul traseului tematic din muzeul în aer liber.

Rezultatele au inclus materiale tipărite, documentări foto-video și interviuri pentru arhiva muzeului, precum și implicarea meșterilor populari și animatorilor, care au transmis cunoștințe direct publicului. Impactul proiectului a atins peste 30.000 de vizitatori, iar beneficiile s-au reflectat în dialogul intergenerațional și în consolidarea metodelor participative ale muzeografilor.

Proiectul a pus bazele unui demers de durată: un traseu permanent dedicat satului oltenesc, ateliere recurente, colaborarea cu comunitățile și integrarea de resurse digitale. El a demonstrat că patrimoniul imaterial este o resursă vie, capabilă să inspire educație, creativitate și soluții sustenabile pentru prezent și viitor.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

🔛 Atelier de confecționat mobilier arhaic pentru copt poame. Meșterul Laurențiu ne dezvăluie tainele învățate de la buni...
21/09/2025

🔛 Atelier de confecționat mobilier arhaic pentru copt poame. Meșterul Laurențiu ne dezvăluie tainele învățate de la bunicul său.

🗓 Duminică, 21 septembrie
⌚ 11:00 – 17:00
📍 Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului
📌 Sectorul Pomi–Viticultură – Gospodăria de pomicultor din Bălănești, Gorj & zona Povarnei din Sârbești, Gorj
✨ ANIMĂ ASTRA 2025 – proiect cultural cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2025.

13/09/2025
Material realizat în cadrul proiectului “Poame și icoane din livada cu oameni. Modele de folosire a resurselor și de ada...
11/09/2025

Material realizat în cadrul proiectului “Poame și icoane din livada cu oameni. Modele de folosire a resurselor și de adaptare la mediu în comunitățile tradiționale din Oltenia”, proiect finanțat de către Administrația Fondului Cultural Național, aria tematică Patrimoniu Cultural Imaterial, 2025

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării

®️ Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul...

10/09/2025

Pe prispa cămării de la Polovragi, o bijuterie de arhitectură.

Material realizat în cadrul proiectului “Poame și icoane din livada cu oameni. Modele de folosire a resurselor și de adaptare la mediu în comunitățile tradiționale din Oltenia”, proiect finanțat de către Administrația Fondului Cultural Național, aria tematică Patrimoniu Cultural Imaterial, 2025
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării

10/09/2025

Înainte de roată, lutul se modela simplu, cu energia și îndemânarea mâinilor. Doamna Violeta Pătru ne demonstrează că această taină mai este cunoscută și pusă în practică și în zilele noastre.

Material realizat în cadrul proiectului “Poame și icoane din livada cu oameni. Modele de folosire a resurselor și de adaptare la mediu în comunitățile tradiționale din Oltenia”, proiect finanțat de către Administrația Fondului Cultural Național, aria tematică Patrimoniu Cultural Imaterial, 2025
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării

08/09/2025

Un pom se naște odată cu omul și moare odată cu el. Uneori părinții sau altcineva plantau un pom la nașterea unui copil, iar pomul lua numele lui: pomul lui...

Material realizat în cadrul proiectului “Poame și icoane din livada cu oameni. Modele de folosire a resurselor și de adaptare la mediu în comunitățile tradiționale din Oltenia”, proiect finanțat de către Administrația Fondului Cultural Național, aria tematică Patrimoniu Cultural Imaterial, 2025
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării

07/09/2025

Ne aflăm în fața Bisericii din Comănești. Biserică de sat, de cimitir și de muzeu.

Material realizat în cadrul proiectului “Poame și icoane din livada cu oameni. Modele de folosire a resurselor și de adaptare la mediu în comunitățile tradiționale din Oltenia”, proiect finanțat de către Administrația Fondului Cultural Național, aria tematică Patrimoniu Cultural Imaterial, 2025
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării

06/09/2025

Poamele erau roadele de acasă și de la câmp, strugurii, merele și roșiile din grădină. Poamele erau cele bune de mâncat vara sau de uscat la soare pentru la iarnă.

Material realizat în cadrul proiectului “Poame și icoane din livada cu oameni. Modele de folosire a resurselor și de adaptare la mediu în comunitățile tradiționale din Oltenia”, proiect finanțat de către Administrația Fondului Cultural Național, aria tematică Patrimoniu Cultural Imaterial, 2025
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării

Address

Sibiu

Telephone

+40756462600

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Asociația Artistory posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Asociația Artistory:

Share