05/09/2026
Asociația Română de Literație (ARL) caută un Director Executiv – un profesionist foarte bine organizat, riguros, cu inițiativă și capacitatea de a transforma obiectivele organizației în proiecte, acțiuni și rezultate.
Căutăm un coleg care să asigure managementul operațional al organizației, să coordoneze implementarea proiectelor și să contribuie activ la dezvoltarea și sustenabilitatea ARL.
Responsabilități principale
Directorul Executiv va lucra îndeaproape cu conducerea ARL, echipa, experții și partenerii organizației și va avea responsabilități privind:
• managementul operațional al organizației – planificarea activităților, coordonarea fluxurilor de lucru, urmărirea responsabilităților și a termenelor;
• managementul proiectelor – planificare, implementare, monitorizare, gestionarea resurselor și raportare;
• coordonarea echipei și a colaboratorilor, facilitând un mod de lucru eficient, responsabil și colaborativ;
organizarea și gestionarea documentelor, bazelor de date și instrumentelor de lucru;
organizarea programelor, întâlnirilor, formărilor și evenimentelor derulate de ARL;
comunicarea profesională cu școli, parteneri, colaboratori, finanțatori și alte organizații;
pregătirea și verificarea documentelor, rapoartelor, prezentărilor și comunicărilor organizației.
• fundraising și dezvoltarea resurselor organizației – identificarea oportunităților de finanțare, granturilor, sponsorizărilor și potențialilor parteneri;
contribuția la elaborarea propunerilor de proiect, aplicațiilor pentru finanțare și ofertelor de parteneriat;
dezvoltarea și menținerea relațiilor cu finanțatori, sponsori și parteneri;
contribuția la dezvoltarea unor surse diversificate și sustenabile de finanțare pentru proiectele și activitatea ARL;
Ce căutăm
Ne dorim o persoană care are:
• Experiență și competențe solide de management de proiect – poate transforma obiectivele în planuri de acțiune, poate stabili priorități și poate urmări implementarea până la obținerea rezultatelor.
• Competențe digitale foarte bune – utilizează cu ușurință instrumente pentru documente, foi de calcul, prezentări, colaborare și management de proiect și învață rapid aplicații noi.
• Comunicare profesională excelentă în limba română – oral și în scris, cu atenție la corectitudine, claritate și adecvarea mesajului.
• Cunoașterea foarte bună a limbii engleze – inclusiv capacitatea de a redacta și analiza documente profesionale și de a comunica cu parteneri internaționali.
• Abilități foarte bune de colaborare și lucru în echipă – poate coordona, comunica și construi relații profesionale cu oameni cu roluri și perspective diferite.
• Capacitate de analiză și gândire critică – înțelege situațiile dincolo de sarcina imediată, identifică probleme, evaluează alternative și propune soluții.
• Inițiativă, autonomie și responsabilitate – anticipează ceea ce trebuie făcut, stabilește priorități și duce lucrurile la bun sfârșit.
• Capacitate de organizare și atenție la detalii – poate gestiona simultan proiecte, documente, oameni și termene, menținând standarde ridicate de calitate.
Constituie un avantaj
• experiența într-un ONG sau într-o organizație din domeniul educației;
• experiența în fundraising, scriere de proiecte, granturi sau atragerea de sponsorizări;
• experiența în proiecte cu finanțare națională sau europeană;
• experiența în dezvoltarea de parteneriate instituționale;
• experiența în organizarea de programe educaționale, formări sau evenimente.
Ce oferim
• Un rol cu autonomie, responsabilitate și posibilitatea reală de a contribui la dezvoltarea unei organizații educaționale
ARL se află într-o etapă în care construim nu doar proiecte, ci și capacitatea organizației de a crește, de a învăța și de a produce impact sustenabil.
Valorile noastre sunt:
Învățare · Integritate · Responsabilitate · Curaj · Creativitate
Scopul nostru: Impact real în învățarea elevilor
Candidatură
Vă invităm să ne transmiteți:
• CV-ul;
• o scrisoare de intenție de maximum o pagină, în care să ne spuneți de ce vă interesează acest rol și ce considerați că puteți aduce ARL.
Termen pentru candidaturi: 15.09.2026
E-mail: [email protected]
Candidații selectați vor fi invitați la o etapă de evaluare care va include un interviu și o probă practică.