31/12/2024
https://www.facebook.com/share/p/15ciWoqnEL/?mibextid=wwXIfr
😡
" Grevă la Penitenciarul Iași: Polițiștii protestează împotriva Ordonanței austerității
Angajații Penitenciarului Iași refuză să intre în tura de dimineață, nemulțumiți de noile măsuri incluse în Ordonanța „Trenuleț”. În prezent, paza deținuților este asigurată de cei 28 de angajați aflați în tura de noapte, care au rămas la post.
Conducerea Penitenciarului a purtat discuții cu reprezentanții protestatarilor. Potrivit comisarului șef Gabriela Topoliceanu, purtătorul de cuvânt al instituției, situația urmează să reintre în normal după ora 11:00, când se va realiza schimbul de ture.
„Ca instituție, facem parte din sistemul de siguranță națională și trebuie să ne asigurăm că toată lumea este efectiv în siguranță. Angajații își înțeleg obligațiile și le respectăm dar vor să se facă auziți, în contextul măsurilor de austeritate luate la nivel central. Avem în total 389 de angajați și un număr de 103 posturi vacante. Săptămâna aceasta s-a mai pensionat patru colegi. Din păcate, angajările au fost blocate, deci presiunea pe cei rămași este tot mai mare. Este o provocare să asigurăm un management operațional eficient în condițiile date, dar, conducere și angajați, suntem o echipă”, a declarat Topoliceanu.
Protestul scoate în evidență problemele generate de lipsa de personal și măsurile de austeritate, care afectează întreg sistemul penitenciar din România.
„Scăderea cu 1.000 de lei, în medie, a veniturilor rezultă din neplata orelor lucrate sâmbăta, duminica și în zilele de sărbătoare legală. În acele zile, angajații Penitenciarului lucrează în condiții normale, iar plata ar trebui să fie, conform Codului Muncii, de 200% față de o zi normală. Prevederile Ordonanței plafonează însă salariile, iar zilele de weekend vor fi plătite la nivelul unei zile obișnuite”, a explicat Ionuț Ichim, liderul de sindicat al polițiștilor din Penitenciarul Iași. "