Galați, orașul meu

11/07/2025

Asociația Galați, orașul meu a transmis administrației locale o adresă în legătură cu subiectul ,,fierbinte" al revitalizării falezei Dunării, la care așteaptă răspuns:

,,După cm bine cunoașteți, Asociația Galați, orașul meu a susținut permanent punerea în valoare turistică a falezei Dunării, consolidarea acesteia și stoparea fenomenului de tasare, urmată de regenerarea urbană, construirea unor zone de promenadă și belvedere, ,,marina" pentru ambarcațiuni.
Ne declarăm consternați că cetățenii nu au fost informați în toți acești ani despre proiectul de revitalizare despre care se tot vorbește. În afara unei pancarte minuscule, din care nu se înțelege nimic, pusă în bătaie de joc de câțiva ani, atârnată pe gardul de pe faleza superioară, administrația locală nu a prezentat niciun proiect, o randare, nu a fost organizată nicio dezbatere publică cu acest scop.

În urmă cu vreo 6 ani, primăria a organizat cu surle și trâmbițe un concurs cu premii, la care au participat câteva firme de arhitectură și a fost desemnat un câștigător, ca în final, proiectul de modernizare/regenerare să fie executat de alții.

Solicităm informarea transparentă a cetățenilor în legătură cu acest megaproiect de regenerare urbană, care dacă ar fi realizat așa cm trebuie, ar putea schimba în bine soarta întregii comunități.
Sunt tot felul de controverse legate de dispariția vegetației, tocmai de aceea vrem să știm, prin organizarea unei dezbateri, cm va arată viitoarea faleză".

31/05/2025

Asociația Galați, orașul meu, împreună cu Direcția Județeană pentru Cultură Galați și PACT au salvat de la demolare această clădire istorică de pe strada N. Bălcescu, în plin centru, numită ,,Casa cu margarete". De atunci, au trecut câțiva ani și proprietarul, căruia administrația gălățeană i-a conferit și titlul de ,,cetățean de onoare", nu a făcut niciun pas pentru a-și restaura imobilul. Nici primăria nu s-a implicat pentru a-l obliga, deși are pârghiile necesare.
Probabil se așteaptă colapsul și folosirea terenului.
Noi le salvăm de la demolare, dar cine se ocupă ulterior de reabilitare?
Este păcat că pierdem aceste clădiri pe care în loc să le valorificăm, fiind în zona protejată, le lăsăm să moară.

25/05/2025

18/04/2025

Asociația Galați, orașul meu vă urează Sărbători fericite și luminate alături de cei dragi!

04/03/2025

Bogdan-Radu Brînzan:
În urmă cu 48 de ani se producea un cutremur devastator, în care și-au pierdut viața și câteva personalități culturale.
Îmi amintesc că părinții erau plecați într-o vizită la niște prieteni și eu rămăsesem acasă cu bunica, vizionând serialul bulgăresc ,,Dulce și amar". Aveam 7 ani. Deodată, am crezut că se prăbușește blocul, se zguduia din toate încheieturile, se înclina, am simțit că picăm în gol. Nu știam ce se întâmplă până când bunica, care trecuse prin ceva asemănător în 1940, a strigat ,,cutremur!", m-a luat de mână și m-a dus sub tocul ușii de la sufragerie.
Părea interminabil. După ce a încetat, a sunat telefonul. Era mama înspăimântată, cu gândul că ne lăsase acasă, într-un bloc de 10 etaje. I-am spus că suntem bine și în 15 minute au ajuns și ei. Erau zvonuri că vor fi replici mai puternice. Am plecat cu toții la cealaltă bunică, care locuia la o casă și am stat acolo toată ziua următoare, ascultând știrile îngrozitoare.
Un alt cutremur de magnitudine mare a fost în august 1986, cu o replică și mai puternică în aceeași noapte.

13/01/2025

Asociația Galați, orașul meu a transmis administrației locale adrese prin care propune continuarea proiectului de regenerare urbană în stil retro a Străzilor Gării, A.I. Cuza, consolidarea și reabilitarea taluzului și treptelor Moruzzi, reabilitarea prin montarea unor pavaje a gangului spre gară dinspre strada Domnească și iluminarea acestuia, inventarierea și stabilirea statutului juridic al imobilelor situate pe strada Nicolae Bălcescu, pe segmentul Prelungirea Tecuci-Strada Brăilei, restaurarea fațadelor degradate și reabilitarea străzii în același stil unitar vintage (pavaje, mobilier urban, stâlpi de iluminat).
Cu alte cuvinte, asociația noastră continuă să își susțină obiectivul principal și anume restaurarea centrului istoric, a străzilor adiacente, consolidarea clădirilor și redarea strălucirii acestora prin reabilitare, punerea în valoare a patrimoniului orașului.

03/01/2025

Am parcurs ciclul primar și gimnazial la Școala Generală nr. 6.
De multe ori, așa cm făceau majoritatea colegilor, alergam în pauza mare la cofetăria din Complexul Francezi, pentru a-mi cumpăra un ecler sau o corăbioară, uneori ,,Siretul". La plecare, aproape de fiecare dată dădeam o raită la librărie pentru a admira ascuțitorile chinezești sau trusele de geometrie și seturile din plastic turnat cu soldăței sau indieni și cowboy noi primite. Penare nu se găseau la liber, trebuia să ai relații pentru a te lipi de unul. Erau în două variante, ,,slim" sau mai late, cu diverse desene pe fața principală iar sistemul de închidere era același, cu magnet.
Te întâmpina mirosul de caiete și cărți, se găseau unele jucării și jocuri românești și celebrele mingi de 18 lei cu buline sau hexagoane (pentru cunoscători) care sfârșeau la fotbal într-un cui, ciob, colț de gard sau sub cauciucurile unei mașini.
Când eram copil, mergeam foarte des la film cu ai mei la Cinema Țiglina, fiind în apropiere. Traseul era pe Brăilei, lăsând în urmă magazinele de la A-uri: Mercerie, Mobilă, Menaj, Dioda, Motanul Încălțat. La A1 erau o cantină ,,plimbă tava" iar alături barul ,,Doi palmieri".
(Toate spațiile au fost vândute, recompartimentate și extinse în anii 90 și 2000).
Ajunși la Cinemascop Țiglina, luam bilete la film și de obicei, serveam o prăjitură la Cofetăria ,,Trandafirul".
Dacă aveam timp, nu ratam nici Magazinul Universal, unde la parter, din ce îmi mai amintesc, existau ,,raioanele" stofe, mercerie, cosmetice, jucării, cadouri, sport-muzică, bijuterii.
La etaj găseai raioanele îmbrăcăminte și încălțăminte.
Librăria din Complexul Țiglina era spațioasă, existau rafturi întregi cu cărți aranjate pe domenii, atlase și albume. Mă refer la anii 70, în anii 80 rafturile se umpluseră de cărți și albume omagiale.
Complexele Francezi și Țiglina care aveau o arhitectură modernistă, stilul Bauhaus, primiseră premii internaționale.
Despre Francezi nu mai are sens să discutăm, este compromis total, iar din Țiglina au mai rămas doar câteva elemente originale ce ne mai amintesc de arhitectura deosebită.

31/12/2024

La mulți ani dragi gălățeni, oriunde v-ați afla!
Să aveți un An Nou bun!

30/12/2024

Nici în copilăria mea sau adolescență, adică în anii 70-80 nu era zăpadă chiar în perioada fiecărei vacanțe de iarnă, timp de 3 săptămâni, dar cu siguranță în fiecare iarnă de bucuram de nea. Și nu o dată, ci de mai multe ori și în cantitate apreciabilă. Erau și zile geroase cu temperaturi de sub - 20⁰, când îngheța bocnă Dunărea. Dar gerul nu ne împiedica să ne dăm cu sania pe strada care unea strada Partizanilor atunci, Regimentul 11 Siret acum, cu faleza.
Trafic nu era, așa că nu incomodam deloc. Se strângeau copii din tot cartierul Țiglina I, era o larmă de nedescris.
Din vârful ,,dealului", adică de lângă blocul I4 și fosta fabrică de pâine (amplasamentul Penny) copiii coborau în viteză spre faleză pe sănii individuale sau în ,,trenulețe" de sănii când se striga ,,Pârtieee!", iar alții urcau spre ,,start", după un traseu de aproximativ 800 m, până la fosta ,,Casa copilului", demolată în anii 90 (aproximativ în dreptul actualelor blocuri de pe faleză de lângă Parcul Viva). În varianta trenuleț (vorbim despre sănii și nu ordonanțe 🙂) toți eram așezați pe burtă și fiecare se prindea cu tălpile de sania din spate, existând și un conducător, evident cel de pe prima sanie. Interesantă era senzația la curbe, când toți ne lăsăm greutatea pe o parte și ciupeam cu vârful bocancului din zăpadă pentru a imprima traiectoria dorită.
Era o rivalitate în materie de modele de sanie. Cei care aveau părinți care lucrau în combinat sau la alte uzine, fabrici unde se puteau confecționa, erau avantajați, aveau modele ,,șmechere". Noi, ceilalți, aveam două opțiuni: să cumpărăm de la magazinul de articole sportive sănii cam fragile dar cu ,,look", sau să apelăm la prieteni, vecini, cunoștințe pentru a ne construi o sanie. Și așa mă alesesem cu o sanie grea, pe care de-abia o târâiam, lată dar stabilă, și care prindea viteză datorită greutății. Nu era prea aspectuoasă, dar la ciocniri eram avantajat.
Se făceau pârtii serioase de la frecuș, uitam să ne mai întoarcem acasă de atâta joacă, cu hainele și mănușile ude și înghețate de la tăvăleală, roșii în obraji și plini de încântare.
Fiecare apartament avea în dotare câte o sanie, care își găsea locul de obicei în balcon sau în uscătorul blocului.