15/09/2026
🎂 Mai este doar o lună până la aniversarea înființării Clubului IMPACT „Imbatabilii”. ❤️
Pe 15 octombrie vor fi trecut 10 ani. Zece ani de când câțiva copii s-au întâlnit și au început să se întrebe: „Oare putem schimba ceva?”
Nu știam atunci cât de mult avea să ne schimbe pe noi dorința de a-i ajuta pe ceilalți. Nu știam câte idei vom avea, câte proiecte vom începe, câte lucruri vom încerca să facem mai bine sau câte „nu se poate” vom auzi. Am întâlnit oameni care ne-au promis că ne vor ajuta și oameni care chiar au făcut-o. Am învățat să avem răbdare, să încercăm din nou și, mai ales, să nu renunțăm atât de ușor.
Cu toții am descoperit, în felul nostru, ce înseamnă să fii de IMPACT și Imbatabil. Înseamnă să ai curajul să spui „Hai să vedem dacă putem ajuta!”. Înseamnă să nu te sperii atunci când lucrurile nu ies din prima. Să ceri ajutor. Să fii acolo pentru ceilalți. Să râzi împreună cu echipa, să te enervezi uneori pe echipă sau împreună cu ea și, cel mai important, să te întorci a doua zi și să spui: „Bine. Și acum ce facem?”
Sperăm că vă amintiți de zilele acelea.
Pentru că povestea nu s-a terminat. Povestea merge mai departe. Alții vor scrie următoarele capitole.
Iar noi vrem să fim acolo, la aniversarea celor 10 ani de IMPACT „Imbatabilii”, ca să ne întâlnim.
Imbatabilii de atunci cu Imbatabilii de acum. Imbatabilii din cei 10 ani de poveste.
Cei care au început povestea cu cei care o continuă. Să vedem cât am crescut. Să ne amintim cât de mici eram. Să râdem, să povestim, să ne îmbrățișăm și să ne bucurăm că, după atâția ani, încă avem un loc în aceeași poveste.
Și, poate, să ne întrebăm din nou:
„Oare putem schimba ceva?”
Știm deja răspunsul.
DA.
Am făcut-o. De 10 ani încoace, o tot facem. ❤️
Te așteptăm la aniversarea de 10 ani a Clubului IMPACT „Imbatabilii”!
📅 10 octombrie
📍 Locul: Curtea Școlii Gimnaziale Nr. 2, Picior de Munte
🕛 Ora: 12:00
Pentru că unele povești nu se termină atunci când copiii cresc.
Unele povești cresc odată cu ei.