02/04/2026
Colecta Națională de Paști, proiect al Băncii Regionale pentru Alimente Constanța, a fost pentru organizația noastră, o ocazie minunată de a ne implica în comunitate cu un număr record de voluntari, 149, în 5 magazine.
Se cuvine să mulțumim Liceului Tehnologic „Ion Bănescu”, Mangalia, Colegiului Economic Mangalia, Școlii de Maiștri de Marină „Amiral Ion Murgescu” Constanța și Universitații Maritime Constanța, care s-au alăturat acestui temerar demers.
Dar cele mai de suflet mulțumiri se cuvin voluntarilor, care au dăruit din timpul lor, din energia lor, acestei nobile cauze.
(Nu vom uita să adresăm tuturor donatorilor gânduri bune, acum în prag de sărbători pascale, să le urăm sănătate, pace și binecuvântare).
A fost greu să identificăm un singur voluntar pentru a-l prezenta.Toți, dar absolut toți, merită.
PORTRET DE VOLUNTAR
MARIA EVELYNA KANEV
Născută în Mangalia,Maria trăiește împreună cu familia ei, în comuna Durankulak, Regiunea Dobrici, Bulgaria.
Mama este româncă, iar tatăl bulgar.
A învățat ciclul primar la Școala „Sveti Kliment Ohridski” din Durankulak (unde acum învață fratele mai mic), apoi gimnaziul la Școala gimnazială nr.2, sat Limanu, comuna 2 Mai, Județul Constanța.
A ales să urmeze cursurile Liceului Tehnologic „Ion Bănescu” Mangalia, pentru a-și determina viitorul.
Atmosfera prietenoasă, colegii de clasă, profesorii dedicați o ajută pe Maria să-și descopere vocația pentru MÂINE.
În acest sens, se implică în toate inițiativele de educație nonformală, face voluntariat și încearcă să folosească eficient ceea ce deja a învățat: cunoașterea limbii bulgare, dar și a limbii engleze și spaniole, în vacanțe lucrând în domeniul turismului.
Noi am apreciat efortul Mariei de a fi voluntar, în condițiile în care face naveta de la Durankulak la Mangalia, de a-și asuma responsabilități complexe, dar care îți oferă multe satisfacții.
Are dublă cetățenie, română și bulgară, dar pentru comunitatea în care trăiește precum și pentru cea în care învață, ea este dobrogeancă, cu respect și iubire pentru cele doua țări, pentru cele două popoare.
MULȚUMIM, MARIA KANEV!