Dobrogea150 (2026)

02/06/2026

Bustul lui Ion Bănescu este unul dintre monumentele reprezentative ale Constanței, dedicat unui om care și-a pus amprenta decisiv asupra dezvoltării orașului la începutul secolului al XX-lea. Amplasat astăzi în Parcul Primăriei, monumentul realizat din bronz de sculptorul Dimitrie Paciurea reprezintă un omagiu adus fostului primar Ion Bănescu, personalitate care a contribuit la transformarea Constanței într-un oraș modern și european.

Ion Bănescu (1850–1909) a fost primar al Constanței între anii 1905 și 1907, însă realizările sale au depășit cu mult durata mandatului. Cu o viziune modernă și un spirit întreprinzător, el a inițiat proiecte care au schimbat aspectul și funcționarea orașului. În perioada administrației sale au fost puse bazele sistematizării străzilor, au fost amenajate faleza și bulevardul de promenadă și au fost promovate investiții importante în infrastructura urbană. Tot sub conducerea sa au fost realizate lucrări esențiale precum introducerea iluminatului public prin intermediul primei uzine electrice a orașului, alimentarea cu apă potabilă adusă din Dunăre, îmbunătățirea transportului și dezvoltarea portului. Ion Bănescu a sprijinit de asemenea dezvoltarea turismului prin amenajarea stațiunii Mamaia și a susținut educația și cultura prin înființarea de școli și implicarea activă în viața culturală a comunității. În afara activității administrative, a fost profesor, revizor școlar și unul dintre fondatorii Muzeului de Arheologie din Constanța, contribuind semnificativ la promovarea patrimoniului dobrogean.

După moartea sa, în anul 1909, locuitorii orașului au dorit să-i păstreze vie memoria și să-i recunoască meritele prin ridicarea unui monument. Inițiativa a fost susținută de personalități ale vremii și de cetățenii Constanței, care au contribuit financiar prin subscripție publică. În anul 1910, renumitul sculptor Dimitrie Paciurea a realizat bustul din bronz al fostului primar, lucrare apreciată pentru expresivitatea și valoarea sa artistică. Bustul a fost prezentat publicului în cadrul expoziției „Tinerimea Artistică” de la București înainte de a fi instalat în Constanța.

Alegerea locului pentru amplasarea monumentului a generat numeroase discuții. Au fost propuse mai multe variante, printre care grădina publică „Mircea cel Mare” și piața de pe strada Griviței, aflată în apropierea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”. Deși bustul era finalizat încă din 1910, dificultățile legate de alegerea amplasamentului și întârzierile în realizarea soclului au făcut ca inaugurarea să fie amânată timp de șase ani. În cele din urmă, monumentul a fost inaugurat în luna iunie a anului 1916, devenind unul dintre simbolurile recunoștinței comunității față de omul care a contribuit decisiv la modernizarea orașului.

Astăzi, bustul lui Ion Bănescu este nu doar o valoroasă operă de artă și un monument istoric clasat în patrimoniul național, ci și o mărturie a unei perioade importante din istoria Constanței. Privirea sa pare să vegheze în continuare asupra orașului pe care l-a ajutat să se dezvolte, amintind generațiilor actuale și viitoare că progresul unei comunități este rezultatul viziunii, dedicării și muncii susținute. Monumentul rămâne un simbol al respectului și recunoștinței colective față de unul dintre cei mai importanți edili din istoria Constanței, omul care a înțeles potențialul extraordinar al orașului de la malul Mării Negre și a contribuit decisiv la transformarea sa într-un important centru urban, cultural și turistic al României.

01/06/2026

La 1 Iunie începea TABĂRA… Pentru mii de copii din întreaga țară, începutul verii era legat de un singur loc: Tabăra de la Mare. Încă de Ziua Copilului, pe 1 iunie, primii copii soseau cu trenul la gara Năvodari, plini de emoții, curiozitate și nerăbdare. Urmau să petreacă zile de neuitat la malul mării, iar trenurile care îi aduceau încărcați de speranțe îi duceau înapoi acasă cu valizele pline de amintiri.

În perioada comunistă, Tabăra Năvodari a fost una dintre cele mai mari și mai cunoscute tabere pentru copii și tineret din România. În fiecare vară, zeci de mii de elevi și liceeni din toate județele țării își petreceau aici vacanța. Seriile erau organizate pe categorii de vârstă, iar atmosfera era una pe care cei care au trăit-o nu au uitat-o niciodată.

Există amintiri prinse ca acele de siguranță de sufletele noastre. Cei care au trecut prin Tabăra Năvodari își amintesc și astăzi de dormitoarele pline de viață, de drumul spre plajă, de jocurile dintre pavilioane, de spectacolele și concursurile organizate seară de seară, de prieteniile legate într-o singură vară și păstrate uneori o viață întreagă.

Își amintesc de serile cu dans sub cerul plin de stele, de emoția primei iubiri, de încercările de a ieși din tabără după stingere fără știrea profesorilor și de promisiunea că aventura va continua și a doua zi.

Și cine ar putea uita sala de mese? Cacao cu lapte dimineața, ceaiul servit în cănile metalice, cozile de la masă și nelipsita gimnastică de înviorare, obligatorie pentru toți, dar atât de puțin iubită de copii.

Pentru multe generații, Tabăra Năvodari nu a fost doar un loc de vacanță. A fost locul unde au învățat ce înseamnă prietenia, independența și bucuria simplă a copilăriei.

🎶 Audio: Silvia Chicoș, vocea inconfundabilă a melodiei „La revedere, tabără dragă”…

Silvia Chicoș a rămas una dintre cele mai îndrăgite voci ale copilăriei românești. Prin cântecele interpretate la Radiodifuziunea Română, ea a însoțit generații întregi de copii, iar melodia „La revedere, tabără dragă” a devenit un adevărat imn al sfârșitului de vacanță. Pentru mulți dintre cei care au trecut prin taberele de pionieri și elevi, acest cântec este și astăzi sinonim cu emoția despărțirii de prieteni și cu promisiunea unei noi veri.

La revedere, tabără dragă… un cântec, o amintire și o parte din copilăria a milioane de români.

31/05/2026

La 31 mai 1913, Constanța trăia unul dintre cele mai importante momente din istoria sa modernă. În prezența regelui Carol I și a reginei Elisabeta era inaugurată oficial Moscheea Carol I, noul lăcaș de cult al comunității musulmane din Dobrogea. Ceremonia a avut o profundă încărcătură simbolică. În fața autorităților și a numeroșilor invitați, muftiul județului Constanța, Hafuz Rıfat Abdul Gelil, a rostit o amplă alocuțiune prin care îl asigura pe suveran „de dragostea și devotamentul supușilor musulmani”, exprimând astfel legătura dintre comunitățile turcă și tătară din Dobrogea și statul român.

Moscheea Carol I, unul dintre cele mai reprezentative monumente ale Constanței și unul dintre cele mai vizitate obiective turistice ale orașului, a fost construită între anii 1910 și 1913 la ordinul regelui Carol I, pe locul unei geamii mai vechi. Aceasta era Geamia Mahmudie, ridicată în anul 1823 de Hafız Mehmed Pașa și numită după sultanul Mahmud al II-lea, conducătorul Imperiului Otoman între 1808 și 1839. Timp de aproape un secol, geamia Mahmudie a servit drept principal lăcaș de rugăciune al musulmanilor din Constanța, până când dezvoltarea orașului și dorința de a ridica un edificiu reprezentativ au determinat construirea unei moschei noi.

Proiectul a fost realizat de arhitectul Victor Ștefănescu, unul dintre cei mai apreciați arhitecți români ai epocii, în colaborare cu inginerul Gogu Constantinescu, personalitate remarcabilă a ingineriei românești. Acesta din urmă avea să devină celebru la nivel internațional pentru teoria sonicității și pentru invențiile sale din domeniul mecanicii. La Constanța, Gogu Constantinescu a contribuit la realizarea unei construcții inovatoare pentru începutul secolului al XX-lea, utilizând betonul armat pentru cupolă și minaret, într-o perioadă în care această tehnologie era încă puțin folosită în România.

Noua moschee a fost concepută într-un stil inspirat de arhitectura musulmană din Anatolia, îmbinând elemente orientale cu soluții constructive moderne. Clădirea impresionează prin proporțiile sale armonioase și prin minaretul care se înalță la aproape 50 de metri deasupra orașului. Timp de decenii, acesta a fost unul dintre cele mai înalte puncte ale Constanței și continua să fie un reper vizibil atât din port, cât și de pe mare.

Ridicarea moscheii a reprezentat mai mult decât un simplu proiect arhitectural. Ea a fost expresia politicii promovate de Carol I după integrarea Dobrogei în statul român. Provincia era un spațiu al conviețuirii dintre numeroase etnii și confesiuni, iar construirea unei mari moschei cu sprijin regal demonstra respectul acordat comunităților musulmane care trăiau aici de secole. În acest sens, edificiul a devenit un simbol al toleranței religioase și al caracterului multicultural al Dobrogei.

În interior se păstrează unul dintre cele mai valoroase obiecte de patrimoniu islamic din România: un impresionant covor oriental provenit de la moscheea din Ada Kaleh, insula dunăreană dispărută în urma construirii sistemului hidroenergetic de la Porțile de Fier. Covorul, țesut manual și de dimensiuni excepționale, completează valoarea istorică și artistică a monumentului.

Astăzi, la mai bine de un secol de la inaugurarea sa, Moscheea Carol I rămâne una dintre cele mai importante mărturii ale istoriei moderne a Dobrogei. Ridicată pe locul vechii geamii Mahmudie și inaugurată în prezența suveranilor României, ea continuă să simbolizeze întâlnirea dintre Orient și Occident, dintre tradiție și modernitate, care a definit identitatea Constanței și a întregii regiuni dobrogene.

31/05/2026

Clădirea impunătoare care domină astăzi Piața Ovidiu din Constanța reprezintă unul dintre cele mai importante monumente arhitecturale ale Dobrogei și un simbol al identității istorice a orașului. Construcția a fost proiectată de arhitectul Victor Ștefănescu, unul dintre cei mai apreciați arhitecți români ai începutului de secol XX, și a fost concepută inițial ca sediu al administrației locale, purtând numele de Palatul Comunal. Lucrările au început în anul 1911, însă desfășurarea Primului Război Mondial și ocuparea orașului au provocat întârzieri importante, astfel că edificiul a fost finalizat abia în anul 1921.

Realizată în stil neoromânesc, clădirea impresionează prin dimensiunile sale monumentale și prin elementele decorative inspirate din arhitectura tradițională românească. Are o suprafață de aproximativ 1.668 de metri pătrați la nivelul parterului, o înălțime de 42 de metri până în vârful turnului și este organizată pe cinci niveluri: subsol, parter, două etaje și mansardă. În perioada în care a funcționat ca primărie, spațiile interioare aveau destinații diverse. La subsol exista o berărie și o cramă cu o capacitate de aproximativ 300 de persoane. Parterul găzduia servicii administrative, casieria și birourile sanitare ale orașului, precum și o cafenea și un restaurant amplasate în lateralele clădirii. La etaj se aflau Sala de Consiliu, Sala de Căsătorii și biroul primarului, iar la nivelurile superioare funcționau serviciile tehnice, juridice și administrative ale municipalității.

Ridicarea Palatului Comunal a schimbat radical aspectul Pieței Ovidiu. Înainte de construirea sa, zona era împărțită în două piețe distincte, una civică și una comercială, separate de numeroase clădiri, grajduri și barăci. În cadrul proiectului de sistematizare realizat de Victor Ștefănescu, aceste construcții au fost demolate pentru a crea actuala piață rectangulară. Tot atunci, statuia poetului Publius Ovidius Naso a fost mutată pe axul central al pieței, unde se află și astăzi.

Istoria instituției muzeale este însă mai veche decât cea a clădirii. După revenirea Dobrogei la România în anul 1878, lucrările de extindere a Constanței au dus la descoperirea unui număr mare de vestigii antice provenite din vechiul Tomis. Temându-se că aceste obiecte vor ajunge în colecții particulare sau vor fi pierdute, Remus Opreanu, primul prefect al administrației românești din Dobrogea, a propus Academiei Române înființarea unui muzeu care să adăpostească descoperirile arheologice. Astfel a luat naștere primul muzeu constănțean, organizat în sediul Prefecturii cu sprijinul inspectorului școlar Ion Bănescu.

Primele colecții cuprindeau sculpturi, inscripții, monede și alte artefacte descoperite în oraș. Dezvoltarea instituției a fost însă întreruptă de incendiul din anul 1882, care a distrus Palatul Prefecturii și a afectat grav muzeul. Obiectele salvate au fost mutate în diferite spații improvizate, iar timp de mai multe decenii muzeul nu a avut un sediu stabil.

Un moment esențial în evoluția sa a avut loc în anul 1911, când marele istoric și arheolog Vasile Pârvan, aflat la conducerea Muzeului Național de Antichități, a susținut oficial înființarea Muzeului de Antichități din Constanța. Raportul înaintat de acesta Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice și ordinul ministerial emis în același an sunt considerate documentele oficiale de înființare ale instituției. În anii următori, profesorii Nicolae Orghidan și Ioan Ghibănescu au contribuit la dezvoltarea muzeului, organizând cercetări și colectând numeroase vestigii descoperite în Constanța și în împrejurimi.

În 1915, Vasile Pârvan a efectuat cercetări importante asupra zidurilor de incintă ale cetății Tomis și a realizat primul plan topografic al ruinelor antice. Descoperirile arheologice s-au înmulțit constant, însă lipsa unui sediu adecvat a continuat să reprezinte o problemă. După Primul Război Mondial, muzeul a fost reorganizat treptat și a funcționat în mai multe locații, inclusiv într-un pavilion din apropierea Cazinoului și ulterior în clădirea care găzduiește astăzi Acvariul Constanța.

Perioada de după 1957 a marcat transformarea muzeului într-un important centru de cercetare arheologică. Reorganizat sub coordonarea lui Vasile Canarache, muzeul a beneficiat de spații moderne, laboratoare de restaurare și o bibliotecă de specialitate. Cercetătorii instituției au participat la numeroase șantiere arheologice din Dobrogea, contribuind la valorificarea patrimoniului de la Tomis, Histria, Capidava, Callatis și Tropaeum Traiani.

În anul 1977, cu ocazia centenarului Independenței României, Primăria Constanța s-a mutat în noul sediu din zona Parcului Arheologic, iar vechiul Palat Comunal a fost oferit muzeului. La 25 decembrie 1977 a fost inaugurat Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, denumire care reflecta extinderea tematicii expoziționale de la istoria antică la întreaga evoluție istorică a Dobrogei și a României.

Astăzi, clădirea este clasificată ca monument istoric de importanță națională și reprezintă unul dintre cele mai valoroase edificii ale Constanței. Ea găzduiește Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, instituție care păstrează și valorifică un patrimoniu de excepție. În prezent, clădirea este închisă publicului și se află într-un amplu proces de reabilitare și restaurare, destinat conservării monumentului și modernizării spațiilor muzeale pentru generațiile viitoare.

📷 MINAC

30/05/2026

Pe una dintre străzile vechi ale Peninsulei Constanței, aproape de mare și de port, se află o clădire care a trecut prin perioade de prosperitate, război, abandon și, în cele din urmă, restaurare. Este Sinagoga Mare, cunoscută și sub numele de Templul Israelit, una dintre cele mai importante construcții ale comunității evreiești din Dobrogea și unul dintre reperele istorice ale orașului.

Construirea ei a început în jurul anului 1910, într-o perioadă în care Constanța se dezvolta rapid și devenea unul dintre cele mai cosmopolite orașe ale României. Clădirea a fost proiectată de arhitectul Anghel Păunescu și finalizată în 1914. În acea vreme, orașul era un amestec de culturi și comunități. Români, greci, armeni, turci, tătari și evrei locuiau în aceleași cartiere și contribuiau la dezvoltarea portului și a comerțului.

Comunitatea evreiască din Constanța era numeroasă și activă. Mulți dintre membrii săi erau comercianți, armatori, funcționari sau meseriași. Sinagoga a devenit rapid centrul vieții religioase și sociale pentru evreii așkenazi ai orașului. Aici aveau loc slujbele importante, sărbătorile religioase, căsătoriile și întâlnirile comunității.

Clădirea se remarca prin stilul său maur, ales frecvent pentru sinagogile europene de la începutul secolului al XX-lea. Ferestrele arcuite, fațada decorată și proporțiile impunătoare o făceau diferită de multe dintre clădirile din jur. Interiorul era luminat de vitralii colorate și organizat în jurul unei săli mari de rugăciune, susținută de coloane și galerii laterale.

În perioada interbelică, Sinagoga Mare era unul dintre cele mai importante lăcașuri de cult mozaice din Dobrogea. Alături de Templul Sefard, făcea parte din viața culturală și religioasă a comunității evreiești din Constanța. Orașul avea atunci una dintre cele mai importante comunități evreiești de la Marea Neagră.

Al Doilea Război Mondial a adus schimbări dramatice. Clădirea a fost confiscată și folosită de armata germană ca depozit. După război, sinagoga a fost redată comunității și reparată, însă numărul credincioșilor a început să scadă. În anii următori, mulți evrei au emigrat, iar comunitatea locală s-a redus considerabil.

Pe măsură ce timpul trecea, clădirea devenea tot mai greu de întreținut. După 1990, degradarea s-a accentuat. Acoperișul a început să se prăbușească în anumite zone, apa a afectat pereții și decorațiunile interioare, iar o parte dintre vitralii s-au pierdut. În interior au apărut vegetație și infiltrații care au pus în pericol întreaga structură.

Timp de aproape două decenii, Sinagoga Mare a rămas una dintre cele mai cunoscute clădiri abandonate din centrul istoric al Constanței. Mulți localnici treceau pe lângă ea și vedeau doar ruinele unei clădiri care, odinioară, fusese un simbol al comunității evreiești.

Salvarea monumentului a venit după ani de discuții și proiecte amânate. Restaurarea a fost realizată printr-un program finanțat de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții, în colaborare cu Comunitatea Evreilor din Constanța. Lucrările au început efectiv în 2023 și au inclus consolidarea structurii de rezistență, refacerea acoperișului, restaurarea elementelor decorative și recuperarea detaliilor arhitecturale originale.

Procesul nu a fost simplu. Specialiștii au descoperit că degradarea era mult mai gravă decât părea la exterior. Au fost necesare intervenții complexe pentru stabilizarea clădirii și pentru salvarea elementelor istorice care mai puteau fi recuperate. Restaurarea a durat mai mulți ani și a presupus o investiție de peste 15 milioane de lei.

În 2026, lucrările au fost finalizate, iar Sinagoga Mare și-a recăpătat aspectul care amintește de perioada sa de început. După zeci de ani în care a fost asociată cu abandonul și degradarea, clădirea a reintrat în circuitul cultural al orașului.

Astăzi, Sinagoga Mare este mai mult decât un monument restaurat. Ea păstrează memoria unei comunități care a contribuit la dezvoltarea Constanței și amintește de perioada în care orașul era unul dintre cele mai diverse și mai cosmopolite locuri de la Marea Neagră. Printre străzile înguste ale Peninsulei și clădirile vechi ale centrului istoric, sinagoga rămâne una dintre cele mai puternice legături cu trecutul multicultural al orașului.

📷 Foto: Horia Pătrăhău Sr.

30/05/2026

Mamaia, de 120 de ani în centrul verii noastre

30/05/2026

Casa Lescovar este una dintre cele mai reprezentative reședințe aristocratice ale Constanței de început de secol XX și un simbol al perioadei în care orașul se transforma rapid într-un important centru urban și comercial al României. Situată în zona istorică a peninsulei, în apropierea unor repere emblematice precum Cazinoul și Hotelul Palace, clădirea reflectă ambițiile unei elite locale care dorea să aducă la malul Mării Negre eleganța și rafinamentul marilor orașe europene.

Construită pentru Francisc Lescovar, unul dintre cei mai importanți antreprenori și constructori ai Constanței din primele decenii ale secolului XX, vila reprezenta atât locuința unei personalități influente, cât și o demonstrație de prestigiu social. Lescovar a participat la numeroase lucrări importante pentru dezvoltarea orașului, fiind implicat în proiecte de infrastructură, consolidări de teren și edificii publice care au contribuit la modernizarea Constanței. Într-o perioadă în care orașul se extindea rapid datorită dezvoltării portului și creșterii comerțului maritim, numele său devenise sinonim cu progresul urban.

Pentru proiectarea reședinței sale, Francisc Lescovar a colaborat cu arhitectul francez E. P. Goué, unul dintre specialiștii străini care au contribuit decisiv la definirea imaginii moderne a Constanței. Sosit în oraș în jurul anului 1912, Goué este cunoscut în special pentru proiectarea Hotelului Palace, considerat la vremea respectivă una dintre cele mai luxoase și moderne clădiri de pe litoralul românesc. Experiența sa occidentală și influențele arhitecturii franceze se regăsesc și în Casa Lescovar, unde a creat o construcție impunătoare, cu proporții monumentale și detalii atent elaborate.

Clădirea avea aproximativ 800 de metri pătrați construiți și era organizată pe subsol, parter și două etaje. Volumul său masiv și poziționarea privilegiată în țesutul urban o transformau într-un reper al zonei. Din punct de vedere arhitectural, vila este un exemplu remarcabil de eclectism, stil foarte apreciat în Europa începutului de secol XX. Arhitectul a combinat elemente neoclasice, influențe academiste franceze și detalii Art Nouveau, rezultând o compoziție elegantă și sofisticată.

Un aspect deosebit al construcției îl reprezintă tratarea diferită a fațadelor. Fiecare latură a clădirii are propriul limbaj decorativ, ceea ce creează o varietate vizuală specifică marilor reședințe urbane ale epocii. Ferestrele ample, registrele decorative și echilibrul proporțiilor transmit ideea de stabilitate, prosperitate și rafinament. În același timp, ornamentația discretă evită excesul decorativ, păstrând o eleganță sobră caracteristică arhitecturii burgheze occidentale.

Casa Lescovar a fost construită într-o perioadă în care Constanța devenea unul dintre cele mai cosmopolite orașe ale României. Comunități românești, grecești, armene, evreiești, turce și tătare conviețuiau și contribuiau la dezvoltarea economică a orașului. Acest amestec cultural a influențat și arhitectura locală, unde se întâlneau modele occidentale, orientale și balcanice. Reședința lui Lescovar este expresia acestei lumi diverse și dinamice, în care influențele europene erau adaptate contextului dobrogean.

De-a lungul secolului XX, clădirea și-a schimbat de mai multe ori funcțiunea, însă a reușit să își păstreze mare parte din caracterul original. După 1990, imobilul a fost utilizat ca sediu de instituție bancară, fapt care a contribuit la conservarea structurii și a elementelor arhitecturale exterioare. Chiar dacă anumite spații interioare au fost adaptate noilor necesități administrative, aspectul general al clădirii a rămas unul dintre cele mai bine păstrate exemple de arhitectură rezidențială de lux din Constanța.

Astăzi, Casa Lescovar reprezintă mai mult decât o simplă clădire istorică. Ea este o mărturie a epocii în care Constanța își construia identitatea modernă, devenind unul dintre cele mai ambițioase și elegante orașe ale României. Povestea sa vorbește despre dezvoltarea portului, despre influența arhitecților străini, despre ascensiunea unei burghezii locale puternice și despre dorința unui oraș aflat la granița dintre Orient și Occident de a se afirma ca un centru european al Mării Negre. În acest sens, Casa Lescovar rămâne unul dintre cele mai valoroase simboluri ale patrimoniului arhitectural constănțean și ale perioadei sale de maximă strălucire.

20/05/2026

Cel mai TARE tren CFR construit în România, cu aer condiționat din 1937 venea spre Dobrogea! Imaginează-ți un tren impecabil, care acum 89 de ani ajungea în Gara Constanța dinspre București în doar 2 ore și 40 de minute. Nu e SF! Era trenul „Bălanul”, primul automotor aerodinamic românesc, fabricat în 1937 la Uzinele Malaxa din București după un patent Ganz și desăvârșit de un nume cu greutate: Horia Creangă, părintele arhitecturii moderniste românești.

Horia Creangă, nepotul lui Ion Creangă și una dintre cele mai marcante figuri ale arhitecturii românești interbelice, nu a îmbunătățit doar un „tren frumos”. A dat o nouă formă, simbolică, a modernității românești: elegant, aerodinamic, funcțional, dar și expresiv. Liniile curbate, proporțiile echilibrate și simplitatea structurii au transformat automotorul într-un veritabil obiect de artă în mișcare. Trenul nu doar că se mișca repede… arăta viitorul. Era… propriul manifest de design românesc, un omagiu adus progresului.

Automotorul nu avea nevoie de locomotivă, își genera singur forța de tracțiune, prin două motoare diesel Ganz-Jendrassik, fiecare cu 220 CP. Trenul era un patent maghiar dar adaptat României interbelice. Cu o viteză maximă de 110 km/h, „Bălanul” rivaliza cu trenurile rapide din vestul Europei. În 1939, făcea București – Constanța în 2 ore și 40 de minute. Un timp similar cu trenurile moderne de azi.

Răcoare în mijlocul verii… DA! Trenul era dotat cu aer condiționat, un sistem nou importat din America. Era o raritate în epocă și o adevărată minune tehnologică pentru România. Din păcate, după război și în lipsa întreținerii corespunzătoare, sistemul a fost abandonat. Dar faptul că a existat, încă din 1937, spune multe despre ambiția cu care a fost pus în operă acest automotor.

Cu 136 de locuri Malaxa 1000 oferea un confort greu de imaginat azi: fotolii spațioase, servicii la scaun, personal îmbrăcat la patru ace. Trenul era nu doar un mijloc de transport, ci o experiență elegantă.

Durate de parcurs în 1939:
• București – Ploiești: 41 de minute
• București – Buzău: 1 oră și 28 de minute
• București – Constanța: 2 ore și 40 de minute
• București – Galați: 3 ore

Iar primul tren CFR cu aer condiționat modern avea să apară abia în 1996, cu ICE581 – la aproape șase decenii distanță de la debutul „Bălanului”.

O legendă care încă respiră. Câteva automotoare Malaxa din seria 1000 sunt încă în uz, nu în vitrine de muzeu, ci în serviciu activ, pe linii secundare. Chiar dacă nu mai păstrează luxul de altădată, silueta lor încă poartă amprenta unui timp în care România îndrăznea să viseze și să construiască la nivelul celor mai buni.

Fotografiile prezentate, realizate de celebrul fotograf german W***y Pragher, surprind, la finalul anilor ‘30, cu acuratețe și sensibilitate scene din interiorul unui automotor Malaxa. Prin compoziție atentă și lumină naturală, Pragher reușește să documenteze nu doar aspecte tehnice, ci și atmosfera vremii. Recunoscut pentru valoarea sa documentară, el rămâne un important martor vizual al epocii moderne din România.

19/05/2026

Tururi ghidate gratuite: „Pe străzile mai puțin cunoscute ale Constanței vechi”
La fiecare pas prin zona peninsulară a Constanței de astăzi se mai păstrează câte o urmă a orașului de altădată: case care au văzut alte vremuri, străzi peste care timpul a trecut în tăcere sau colțuri în care memoria trecutului încă mai stăruie. Cu ocazia Zilelor Constanței, în perioada 21 – 24 mai 2026, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, invită publicul să redescopere poveștile mai puțin cunoscute ale urbei, printr-o serie de tururi ghidate gratuite, dedicate patrimoniului urban.
Proiect cultural intitulat „Pe străzile mai puțin cunoscute ale Constanței vechi” este coordonat de dr. Cristian Cealera, specialist al muzeului, și propune o incursiune în atmosfera orașului de acum aproape un secol, prin locuri în care clădirile și ulițele păstrează povești uitate din istoria Constanței.

Programul tururilor ghidate este:

• Joi, 21 mai 2026, ora 18:00
• Vineri, 22 mai 2026, ora 18:00
• Sâmbătă, 23 mai 2026, ora 11:00
• Duminică, 24 mai 2026, ora 11:00

Loc de întâlnire: Statuia Lupa Capitolina („La Lupoaică”)

Participarea este gratuită, iar publicul este binevenit să descopere o parte a Constanței de altădată, prin străzi și clădiri care păstrează memoria orașului.
Sursa info: Muzeul de Istorie Constanta

10/05/2026

Azi 10 Mai, ziua Regalității Române și a Independenței Naționale, am evocat una dintre cele mai importante perioade din istoria Dobrogei și a litoralului românesc, legată de domnia Regelui Carol I al României.

După revenirea Dobrogei la România, Carol I a înțeles importanța strategică a provinciei dintre Dunăre și Marea Neagră și a sprijinit transformarea Constanța într-un mare centru economic și maritim al țării. În timpul domniei sale au fost dezvoltate portul, infrastructura feroviară și legăturile comerciale care au integrat definitiv Dobrogea în spațiul românesc modern.

Un simbol al acestei epoci rămâne Podul Regele Carol I, realizare inginerească de prestigiu european, care a unit Dobrogea de restul țării și a deschis noi perspective economice și culturale pentru întreaga regiune.

În același spirit al modernizării, în anul 1906, cu prilejul jubileului de 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, a fost inaugurată stațiunea Mamaia, începutul litoralului românesc modern și simbol al eleganței și dezvoltării de la Marea Neagră.

În acest context aniversar, au fost vernisate expozițiile dedicate celor 160 de ani de Regalitate și celor 120 de ani de la inaugurarea stațiunii Mamaia, realizate de colecționarul dobrogean Anghel Georgian și găzduite de Hotel Malibu - Mamaia, Hotel Iaki și Nyota Hotel & Conference Center, un proiect realizat de Mamaia Constanța & Asociația Dobrogea 150.

Expozițiile reunesc imagini rare, documente și mărturii istorice dedicate Constanței regale, Dobrogei moderne și începuturilor stațiunii Mamaia.

Dobrogea150

02/06/2026

01/06/2026

31/05/2026

31/05/2026

30/05/2026

30/05/2026

30/05/2026

20/05/2026

19/05/2026

10/05/2026

Address

Website

Alerts

Contact The Organization

Shortcuts

Share