Asociația ZIP Pentru Ajutor Umanitar

Asociația ZIP Pentru Ajutor Umanitar Asociația ZIP pentru Ajutor Umanitar din Cluj-Napoca sprijină familiile și persoanele aflate în nevoie, prin proiecte umanitare dedicate comunității.

✨ În pragul Sfintelor Sărbători de Paște, ne oprim pentru un moment și privim cu recunoștință la drumul parcurs împreună...
10/04/2026

✨ În pragul Sfintelor Sărbători de Paște, ne oprim pentru un moment și privim cu recunoștință la drumul parcurs împreună.

Deși suntem mici și la început de drum, în primele 3 luni ale acestui an am reușit, cu ajutorul vostru:
💛 să oferim o șansă la o viață mai bună unei tinere fete care își dorește o carieră în cadrul Poliției Române, acoperind costurile unei operații la ochi;
💛 să fim alături de o familie care și-a pierdut casa în urma unui incendiu;
💛 să aducem un strop de liniște în sufletele a trei familii, mame singure, oferindu-le vouchere de cumpărături pentru copiii lor cu probleme de sănătate.

Fiecare gest, fiecare donație și fiecare gând bun au însemnat mai mult decât ajutor – au însemnat speranță. 🙏

Paștele este despre lumină, renaștere și iubire față de aproapele nostru, iar împreună demonstrăm că binele există și crește atunci când îl împărtășim.

🌸 Dacă simțiți că puteți și doriți să ne fiți alături în continuare, vă invităm să ne susțineți prin completarea formularului și redirecționarea contribuției voastre. Pentru voi este un gest simplu, dar pentru cei aflați în nevoie poate însemna o schimbare reală.

https://formular230.ro/asociatia-zip-pentru-ajutor-umanitar

Vă mulțumim că faceți parte din această poveste!
Să aveți un Paște binecuvântat, plin de liniște, iubire și speranță! 🕊️

✨ Împreună putem face mai mult. Împreună putem schimba destine.

Completează, semnează și depune formularul 230 online.

Ne pregătim încet de Paște! 🙏❤️
02/04/2026

Ne pregătim încet de Paște! 🙏❤️

❤️ De cele mai multe ori nu reușim să și postăm, dar asta nu înseamnă că ne oprim.Chiar dacă în ultima perioadă nu am fo...
18/03/2026

❤️ De cele mai multe ori nu reușim să și postăm, dar asta nu înseamnă că ne oprim.
Chiar dacă în ultima perioadă nu am fost foarte activi în social media, proiectele Asociației ZIP Pentru Ajutor Umanitar au continuat.
Printre faptele care ne-au ajuns la suflet, recent, am avut ocazia să o sprijinim pe Diana, care își dorește să urmeze o carieră în Poliție, dar care era împiedicată de o problemă medicală la nivelul ochilor.
Situația financiară nu îi permitea intervenția necesară.
Am reușit, împreună cu voi, să acoperim costul operației — 15.800 lei.
Un pas important pentru ea. Un vis mai aproape de realitate.
________________________________________
🙏 Dacă vrei să susții în continuare astfel de inițiative, o poți face foarte simplu:
👉 Ca persoană fizică
Redirecționează până la 3,5% din impozitul pe venit (formularul 230)
🔗 https://formular230.ro/asociatia-zip-pentru-ajutor-umanitar
⏱ Durează 2 minute, completarea este 100% online
📅 Termen limită: 25 mai 2026
👉 Prin firmă
Poți redirecționa o parte din impozitul pe profit (formularul D177), fără costuri suplimentare, către proiecte care chiar schimbă ceva. 🙂

Completează, semnează și depune formularul 230 online.

❤️ Redirecționează până la 3,5% fără costuri suplimentareDacă vrei să susții activitatea noastră la Asociația ZIP Pentru...
30/01/2026

❤️ Redirecționează până la 3,5% fără costuri suplimentare

Dacă vrei să susții activitatea noastră la Asociația ZIP Pentru Ajutor Umanitar, poți redirecționa până la 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii și asimilate salariilor prin formularul 230.
👉 Nu este o donație care creează o cheltuială suplimentară pentru tine — este o parte din impozitul deja plătit statului, pe care poți alege să o redirecționezi.

Procesul este simplificat: formularul se completează online în aproximativ 2 minute, direct de pe telefon, tabletă sau laptop — fără tipărire și fără deplasare la organele fiscale.
🔗 Completează aici:
https://formular230.ro/asociatia-zip-pentru-ajutor-umanitar

După completare și semnare, ne ocupăm noi de restul.
📅 Termen limită: 25 mai 2026

Mulțumim tuturor celor care aleg să fie parte din proiectele noastre și să contribuie la ajutorul oferit comunității.

Completează, semnează și depune formularul 230 online.

Așa s-a încheiat ultima zi din an, la Maternitatea Dominic Stanca, cu lapte praf și pilote.Încheiem anul cu recunoștință...
31/12/2025

Așa s-a încheiat ultima zi din an, la Maternitatea Dominic Stanca, cu lapte praf și pilote.
Încheiem anul cu recunoștință și speranță, gândindu-ne la cei mai mici dintre noi. 🤍
La mulți ani! ✨

Echipa de conducere a Asociației ZIP Pentru Ajutor Umanitar vă urează Sărbători fericite, binecuvântare și un An Nou pli...
24/12/2025

Echipa de conducere a Asociației ZIP Pentru Ajutor Umanitar vă urează Sărbători fericite, binecuvântare și un An Nou plin de împliniri! 🎄✨

Acțiunea de săptămâna aceasta a constat în a pregăti pachete cu alimente și haine destinate unor familii aflate în dific...
09/12/2025

Acțiunea de săptămâna aceasta a constat în a pregăti pachete cu alimente și haine destinate unor familii aflate în dificultate financiară, cu copii care se confruntă cu probleme de sănătate.

Vă mulțumim din inimă tuturor celor care sprijiniți activ proiectele noastre. Datorită vouă putem transforma intențiile bune în fapte reale. Astfel de acțiuni ne reamintesc cât de important este să fim aproape de cei vulnerabili și să le oferim sprijinul de care au nevoie.

Împreună facem bine. ❤️

Address

Cluj-Napoca
400129

Opening Hours

Monday 10:00 - 16:00
Tuesday 10:00 - 16:00
Wednesday 10:00 - 16:00
Thursday 10:00 - 16:00
Friday 10:00 - 14:00

Telephone

+40751921256

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Asociația ZIP Pentru Ajutor Umanitar posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share