08/06/2026
Atelierele s-au încheiat, urmează să realizăm broșura online Sapere Aude. Am primit o sumedenie de eseuri foarte bune de la elevii liceelor participante și am decis să publicăm fragmente din cele care nu vor intra în broșură, deși au potențial. Dar cm am convenit că fiecare liceu va participa cu doar 2 eseuri de la fiecare instituție, ne-am gândit să publicăm periodic fragmente și din cele nepublicate (totuși premiate cu vouchere de carte). Mulțumim tuturor celor care ne-au trimis eseuri, îi felicităm pe toți, precum și pe profesorii coordonatori.
Azi, vă prezentăm eseul elevei Andra Ion, clasa IX-a, de la Liceul Teoretic Bilingv "Miguel de Cervantes", cu titlul ”Paradoxul sincerității - între virtute și cruzime”, profesor coordonator Alina Ene.
”Sinceritatea reprezintă o valoare morală fundamentală pentru întemeierea unor conexiuni solide cu ceilalți indivizi. Aceasta este esențială în relațiile cu ceilalți, tot ce se creează pe fundamentul minciunilor își va găsi sfârșitul deosebit de rapid, trecând prin fața ochilor individului asemenea unui tren de viteză, lansând în urma sa o pată ștearsă a ceea ce ar fi putut fi.
Jean-Paul Sartre considera această virtute absolut necesară întru obținerea autenticității și confruntarea angoasei. Omenirea este guvernată de o lipsă de autenticitate apăsătoare, fiecare acțiune fiind determinată dinainte. Invocarea divinității pentru justificarea propriilor fapte sau căutarea perpetuă a unor circumstanțe atenuante care să abolească vina decurg din așa-numita mauvaise foi: autoamăgirea prin care omul își neagă propriul liber arbitru. În acest mod, sinceritatea ar juca un rol deosebit de sugestiv și în dimensiunea intrinsecă. Individul sincer față de sine își va asuma libertatea totală, fiind conștient de impactul propriilor decizii. Odată cu asumarea libertății, va apărea și angoasa. Sartre o definește, spre deosebire de Martin Heidegger, care afirma existența sa drept o frică lipsită de obiect al acesteia, drept frica față de propria autenticitate, de libertatea absolută. Astfel, ea nu va fi respinsă, ci acceptată de către individ, ce devine conștient de faptul că libertatea este atât povara, cât și condiția omului. Deși nu a decis să fie liber, el are obligația de a alege în mod constant.
Revenind la alteritate, ideea sincerității apare drept o caracteristică fundamentală pentru acest tip de relații, însă, continuă aceasta să fie o virtute în momentul în care aduce suferință celuilalt? În opinia mea, în lipsa unui motiv bine întemeiat, sinceritatea poate transcende într-o formă de cruzime. Empatia are un rol important în acest caz. Dacă nu luăm în considerare și această valoare, ne vom asemăna mai degrabă cu niște roboți fără sentimente. Sinceritatea este pozitivă, dar folosirea ei automatizată în situații în care nu ar aduce niciun beneficiu este oare morală? Privind problema din perspectiva unei etici eudaimoniste, de tipul utilitarismului lui John Stuart Mill, o acțiune este morală atunci când urmează principiul celei mai mari fericiri, respectiv, dacă aduce cea mai mare cantitate de fericire pentru cel mai mare număr de oameni. Din acest punct de vedere, sinceritatea ar putea fi plasată într-un plan secundar, în spatele empatiei.
Așadar, sinceritatea, deși esențială, poate fi pusă între paranteze în anumite situații în care nu ar presupune nicio diferență semnificativă într-o interacțiune. Poate că, uneori, ar trebui să rămânem sinceri doar față de noi înșine. Deși sună ipocrit, este oare merituos să fim sinceri dacă singurul nostru rezultat va fi suferința ocazionată altcuiva într-un mod inutil? Ce este mai important, a ne urma această datorie, sau a ține cont de sentimentele umane?”
