31/08/2026
Uneori, un permis de conducere este doar un permis. Pentru un tânăr care pornește în viață cu mai puține șanse, poate însemna însă primul loc de muncă la care poate ajunge, libertatea de a nu mai depinde de cineva pentru fiecare drum, mai multe oportunități și, poate pentru prima dată, sentimentul că viitorul lui începe să fie cu adevărat în mâinile lui. ❤️
Asta ne-am dorit atunci când am început, alături de PPC blue, proiectul „Energie pentru un Nou Drum”. Să le oferim unor tineri din medii vulnerabile ceva concret, care să rămână cu ei și după ce proiectul se termină și care să îi ajute să facă un pas real spre independență. Iar astăzi începem să vedem rezultatele: în Vâlcea, 6 tineri și-au obținut deja permisul, în București avem alte 2 permise obținute, în Brașov 2 tineri au promovat examenul teoretic, iar în Prahova avem 3 permise obținute și un tânăr care a trecut deja de examenul teoretic. În Giurgiu, încă un tânăr a promovat examenul teoretic și continuă drumul spre permis.
Dincolo de cifre, pentru noi sunt oameni. Sunt emoțiile dinaintea examenului, orele de legislație, primele ședințe la volan, teama că poate nu vor reuși, mesajele prin care aflăm că au trecut și fotografiile acelea în care îi vedem ținând permisul în mână și înțelegem cât de mult poate însemna o oportunitate oferită la momentul potrivit. Și mai este ceva care ne bucură enorm: primim în continuare foarte multe cereri de la tineri care își doresc să facă școala de șoferi, dar pentru care costurile sunt pur și simplu prea mari. Asta ne arată cât de mare este nevoia și cât de important este să putem duce proiectul mai departe.
Mulțumim PPC blue pentru că a ales să transforme energia în șanse reale și să construiască alături de noi drumuri care încep cu o școală de șoferi, dar care pot ajunge mult mai departe. Mai avem tineri care învață, mai avem examene de trecut și permise pe care abia așteptăm să le vedem în mâinile lor, așa că povestea „Energie pentru un Nou Drum” continuă. Iar fiecare permis obținut ne amintește de ce am pornit la drum. ❤️
Vă cuprinde Tibișor.