30/01/2026
"Factori declanșatori și pofte" - un material de educație familială produs de SAMHSA, traducerea noastră
Partea a cincea - "Faza dezastrului"
"Ultima fază a adicției este cea a "dezastrului". În acest moment, lupta dintre partea rațională a creierului și cea emoțională se termină. Consumul de droguri sau alcool devine automat și puține alte gânduri mai apar, în afara celui de a consuma droguri. În faza de dezastru, aspectele negative ale consumului (pierdere în greutate, paranoia, pierderea familiei, atacuri de panică, depresie severă, șomaj, faliment) devin mult mai pronunțate decât puținele aspecte pozitive rămase (ușurarea oboselii, a stresului, a tristeții).
Factorii declanșatori includ acum orice emoție, orice moment al zilei sau al nopții, pentru că dominant devine consumul de droguri. Puterea copleșitoare a reflexului condiționat duce la gânduri obsesive legate de consum, răspunsuri fizice puternice, dependență psihologică severă, consum automat și paranoia persistentă. Persoana a sacrificat toate aspectele unei vieți normale pentru a obține și a consuma droguri sau alcool. Este imposibil să aibă cineva o relație cu aceste persoane - drogul a pus stăpânire peste creierul rațional.
Dependent: "Consumul era un mod de viață pentru mine, deci nu aveam nevoie de factori declanșatori. Mă trezeam - era timpul să consum."
Dependentă: "Când am început să consum prima oară, a fost o nebunie. În primul rând, eram foarte tânără. Simt că am fost foarte binecuvântată pentru că nu am avut probleme mari cu legea, și nu am avut foarte multe probleme de sănătate majore. Nu am făcut multe dintre lucrurile pe care le vedeți mediatizate acum. Nu m-am dezbrăcat să dansez la bară, sau alte asemenea lucruri nebunești, știți? Mă auto-medicam până deveneam inconștientă."
Dependent: "Am pierdut mulți prieteni, alții sunt în închisoare, cu sentințe lungi. Acum, când merg în Puerto Rico, aproape că nu mai găsesc pe nimeni dintre prietenii mei, cei cu care am crescut, din acest motiv: unii au fost omorâți, alții sunt la închisoare. Și e foarte, foarte tristă, știți, problema adicției."
Dependent: "În ceea ce mă privește, acesta era modul de viață. Știți, petreceam vremea cu alți consumatori, deci asta îmi dădea un simț al normalității, deci de acolo a mers mai departe. Habar nu aveam, când am început, că va deveni ceva care, practic, mi-a consumat 30 de ani din viață. Și, știți, mă uit în urmă la asta și simt că sunt 30 de ani pe care nu-i voi mai primi înapoi niciodată, 30 de ani în care aș fi putut progresa financiar, spiritual, social, 30 de ani în care, pur și simplu, m-am dus la vale."
În acest punct, doar gândul la droguri sau alcool determină pofte copleșitoare și consum aproape sigur. Poftele sunt atât de copleșitoare, încât înnăbușă orice idee de a te opri.
Dependent: "Am început să mă dezmembrez - sau, mai corect - consumul meu de droguri a început să-mi dezmembreze viața, bucată cu bucată. Eram în stare să fac compromisuri în lucruri la care niciodată nu m-aș fi gândit că voi face compromisuri - valorile mele, morala mea, eu însumi - și am început să pierd lucruri. La început, am pierdut prieteni, apoi locuri de muncă, apoi am început să-mi elimin familia din viață. Am făcut toate acele lucruri și, în final, mi-am creat o viață care se rezuma doar la consum. Și așa s-a terminat."
Dependent: "Știți, după ce am primit condamnarea, cm spuneam, a trebuit să dau tot felul de teste antidrog aleatorii și luam urina altor persoane, ca să scap fără să fiu prins. Și am fost prins. Și n-am fost niciodată așa de șmecher cm mă credeam, și știam că nu mă pot opri, știam în inima mea."
Dependent: "Știți, nu a fost niciodată distractiv, nu a fost niciodată pentru socializare. Și m-am distrat foarte, foarte bine în facultate și eram foarte funcțional și foarte productiv. Problema e că, atunci când această perioadă s-a terminat și toți s-au împrăștiat prin lume, eu n-am știut ce să fac și, în acel moment, deja nu mă mai puteam opri și deja mă controla și, de câte ori încercam să nu beau, pentru că se întâmplau lucruri rele, nu funcționa niciodată. Deci, da, cam asta a fost treaba cu băutura la mine. Nu a fost niciodată normală și, mai ales, cred că e important faptul că niciodată nu a fost cu măsură. Persoanele care nu au o problemă cu băutura, asta nu reușesc să înțeleagă - o singură băutură, pentru un alcoolic, nu are niciun sens. Să bei un pahar de vin la cină era total fără sens pentru mine. Beam doar cu scopul de a deveni distrus de beat, și orice era mai puțin decât asta mi se părea inacceptabil și însemna că trebuie să beau în continuare. Nu exista niciodată jumătate de măsură în asta."
Dependent: "Știți, în recuperare, vorbim despre nebunia adicției, iar nebunia e faptul că, atât timp cât consumul meu de chimicale îmi făcea rău fizic, îmi distrugea sistemul circulator, aveam probleme cu ficatul, alte tipuri de afecțiuni pe care le provoacă drogurile, în mintea mea, aceste chimicale erau necesare ca să supraviețuiesc."
Dependentă: "Beam o bere, o tărie, și mă puteam opri oricând, dar când obsesia și gândurile reveneau - că abia așteptam să mă îmbăt - iar simțeam că nu mai am niciun control și eram speriată. Nu știam atunci ce să fac. Și atunci am cerut ajutor."
Dar există ajutor. Vom discuta mai departe despre terapii care ajută oamenii să facă față efectelor devastatoare ale bolii adicției."
This video introduces information about the concept of the disease of addiction, the changes to the brain of a person who abuses substances, and the physical...