22/11/2025
Noi am avut noroc. Deși a venit plângând la mine cu foaia mototolită în mână, deși pe obrajii u*i se scurgeau lacrimi, și cu inima ferfeniță îi tremura glasul când mi-a zis că el nu e bun de nimic. Mi s-au tăiat picioarele, nu înțelegeam ce se întâmplă.
Pe desen o siluetă lungă, una scurtă și un fel de pasăre, totul pe un fundal albastru mâzgălit stângaci. „Profesorul de religie a zis că desenul meu cu familia nu este bun, că un copil are doi părinți”, mi-a spus printre suspine. Mă luase deja cu amețeală, o provocare ca din oală, nici nu știam de unde să o apuc. Să îl iau în brațe, să-l mângâi, să plângem împreună, să urlu și să mă duc cu o furie oarbă în cancelarie să fac dreptate. Toate îmi veneau buluc în minte, am început să respir adânc.
Din urma copilului – profesorul de religie. Supărarea lui – copilul nu colorează în chenar și este deja la pregătitoare, nici nu a început bine școala și pe frunte i se pusese eticheta de eșec școlar. Copilul meu frumos și radios, pe care cu sudoare de sânge am luptat să-l protejez, să-l susțin și să-i alin suferința era acum pus sub lupă, să se integreze la standardele școlii într-un colectiv nou unde nu știa pe nimeni, și să performeze la… colorat în chenar.
Am mai respirat puțin. Am scos desenul. „Ce vedeți?” l-am întrebat pe profesor. Se uita confuz la mine. „Dumneavoastră ați pierdut vreodată pe cineva?”. Și mai confuz. I-am arătat: „Mama… copilul… și porumbelul acesta ce credeți că simbolizează?” Profesorul începuse să se prindă unde duce tot dialogul și îl vedeam cm se face tot mai mic.
I-am zis ce a însemnat ca un copil de trei ani să își piardă brusc tatăl de care era atașat. I-am zis ce a însemnat eu, ca mamă, să mă ridic din groapa simbolică în care mă întinsesem lângă el, să ies la lumină și să creez o viață nouă pentru mine și familia mea, din nimic, din durere și disperare. I-am zis că nu mă interesează performanța școlară, copilul meu este bun și inteligent oricum, că nu mă interesează să coloreze în chenar, să scrie frumos sau să facă calcule. Mă interesează să fie împăcat, fericit și niciodată în viața mea să nu mai citesc pe chipul lui de copil durerea aia pe care niciun cuvânt nu o poate alina, durerea pierderii unui părinte.
Noi suntem norocoși. Doi ani mai târziu, proful de religie este preferatul lui. Noi suntem norocoși pentru că am avut un partener de discuții, nu un agresor, nu un judecător sau torționar al emoțiilor, ci un adevărat profesor care a schimbat tot ca să facă loc pentru un suflet de copil, și care a venit cu inima deschisă și cu cele mai bune intenții. În spatele unor greșeli sunt șanse să devenim mai buni. Noi suntem norocoși… alții nu se bucură de schimbare.
Luna aceasta vă invităm la conștientizare. De Ziua Copilului Orfan, și la îndemnul Președintelui României Nicușor Dan, propunem Ministerului Educației o procedură de intervenție în școli pentru elevii care au suferit pierderea unui părinte. Voi de cine aveți grijă zilele astea?
**adoliu
