07/06/2026
Ieri seară, la Balul Alumni, ne-am întors în Lazăr. Ne-am întors la emoția începuturilor, la prieteniile de atunci, la profesorii noștri, la banca în care am stat, la coridoarele pe care am mers cândva cu inima strânsă sau cu sufletul plin.
Am venit cândva in acest liceu, cu emoții, visuri neclare, timidități, orgolii, întrebări și cu acea energie tânără pe care numai anii de liceu o pot avea. Am alergat pe culoare, am șoptit în bănci, am râs în pauze, am tremurat înaintea tezelor și am crezut, de multe ori, că lumea întreagă începe și se termină între acești pereți.
Pentru mulți dintre noi, aici a fost prima iubire. Aici am întâlnit cel mai bun prieten. Aici s-au legat prietenii care au trecut proba timpului și care ne-au arătat că unele întâlniri nu sunt niciodată întâmplătoare.
Tot aici am avut dascăli extraordinari. Poate că, la vremea aceea, nu am știut mereu să le vedem adevărata valoare. Poate ni s-au părut prea exigenți, prea severi, prea greu de înțeles. Dar ieri, privind din nou spre ei și spre liceul care ne-a format, le-am simțit altfel prezența: rigoarea, răbdarea, căldura și puterea de a forma oameni.
Lazăr nu ne-a oferit doar cunoștințe. Ne-a primit energia, visurile, neliniștile, râsetele și începuturile. Iar zidurile sale le-au păstrat, în tăcere, pentru ca atunci când ne reîntoarcem la liceu, nu revenim doar într-un loc. Revenim la o parte din noi. La ceea ce am fost înainte să știm cine vom deveni.
Ieri seară, generațiile s-au întâlnit. Poate am terminat liceul în ani diferiți, poate am trăit vremuri diferite, dar am purtat cu toții aceeași amprentă: suntem lăzăriști.
Ne-am revăzut, ne-am recunoscut, am povestit, am râs, ne-am emoționat și am dăruit liceului o mică parte din recunoștința pe care i-o datorăm.
A fost o seară despre memorie, prietenie, recunoștință și apartenență.
Am revenit în Lazăr. Și, pentru câteva ore, am fost din nou Acasă.