22/09/2026
ANA MĂIȚĂ A VENIT DIN NOU SĂ APERE ROMÂNIA DE PERICOLUL… PROTECȚIEI ANIMALELOR
Astăzi, la Comisia juridică, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților, unde s-au discutat modificările aduse Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor prin PL-x 318/2026, și-a făcut din nou apariția Ana Măiță. A luat cuvântul și a cerut respingerea modificărilor.
Modificările au primit însă aviz favorabil și merg mai departe.
Printre propunerile aflate în discuție se numără recunoașterea animalelor ca ființe sensibile/sentiente și tratarea mai severă a actelor de cruzime filmate și distribuite online. Și totuși, chiar și când se discută despre asemenea măsuri într-o lege numită, culmea, Legea privind protecția animalelor, Ana Măiță găsește drumul spre microfon pentru a explica de ce nu e bine.
Am ajuns să privim aparițiile acestea cu un amestec de revoltă și curiozitate aproape antropologică: cm ajunge un om să investească atâția ani, atâta energie și atâta timp în lupta împotriva măsurilor care sporesc protecția animalelor?
Pentru că nu vorbim despre o întâmplare. Vorbim despre o prezență constantă în dezbaterea publică și legislativă privind câinii fără stăpân și despre susținerea unui sistem care permite uciderea câinilor care nu sunt revendicați sau adoptați. În 2023, IREC a ajuns să solicite oficial Parlamentului respingerea unui alt proiect legislativ din domeniu.
Și cine este IREC? Organizația Anei Măiță care, în 2017, anunța singură, cu mândrie, că organizase prima Conferință Națională a serviciilor și operatorilor de gestionare a câinilor fără stăpân din România. Aproximativ 80 de participanți: directori de servicii, reprezentanți ANSVSA, CMV, ASPA, IGPR, primari și viceprimari.
Adică oamenii și instituțiile din centrul sistemului de hingherit.
Iar sistemul acesta merită judecat după rezultate. După mai bine de un deceniu de capturări, transporturi, adăpostire și eutanasieri plătite din bugetele locale, România încă discută despre aceeași problemă. În schimb, în jurul gestionării câinilor fără stăpân s-a dezvoltat o piață de contracte publice pentru capturare, transport, cazare și servicii veterinare.
Capturăm. Plătim. Ucidem. Plătim. Apoi reluăm circuitul.
Iar când societatea cere schimbarea sistemului, apare Ana Măiță.
IREC a folosit și instanțele în conflictele sale din acest domeniu. Au existat inclusiv activiști care au susținut public că asemenea demersuri judiciare aveau un efect de intimidare asupra celor care contestau practicile hingherilor.
Dar după atâția ani rămâne întrebarea simplă: ce anume apără cu atâta înverșunare Ana Măiță?
Un sistem care ar trebui să rezolve cauza abandonului sau un mecanism perpetuu de capturare și eliminare a efectelor lui?
Pentru că un câine abandonat nu apare prin generație spontană. Prevenția înseamnă identificare, sterilizare, controlul reproducerii, sancționarea abandonului, adopție și responsabilizarea proprietarilor. Dacă intervenția statului începe când câinele este deja pe stradă și se termină cu uciderea lui după trecerea termenului legal, nu ai eliminat cauza. Ai eliminat animalul.
Și aici ironia devine greu de evitat. Dacă mâine cineva ar propune ca fiecare câine dintr-un adăpost să primească o pătură în ianuarie, probabil că am verifica instinctiv lista invitaților la comisie să vedem dacă Ana Măiță vine să explice pericolul național reprezentat de pătură.
Astăzi însă n-a fost vorba despre pături. A fost vorba despre întărirea protecției animalelor.
Ana Măiță a venit.
A cerut respingerea.
Comisia juridică a dat aviz favorabil.
Și poate că acesta este cel mai bun răspuns la o formă de "activism" care, după atâția ani, pare să găsească mereu ceva de combătut atunci când protecția animalelor încearcă să facă un pas înainte.
Modificările merg mai departe.
Iar noi vom continua să întrebăm cine a profitat, cât a costat și ce rezultate a produs sistemul de capturare și ucidere pe care România îl întreține de atâția ani din bani publici.
