13/06/2026
Astăzi, la Swimathon București, fiecare lungime de bazin, fiecare secundă de efort și fiecare încurajare de pe margine au fost, de fapt, promisiunea unei bătrâneți demne.
O șansă de a le oferi bunicilor noștri o zi în care să lase în urmă tăcerea celor patru pereți, să râdă cu poftă, să descopere locuri noi și să își amintească cm e să fii parte dintr-o familie care nu te-a uitat.
Pentru că o mare povară a bătrâneții este liniștea apăsătoare a unei case în care nu mai sună nimeni.
Ne-am emoționat văzând atâția oameni care au ales să își pună energia în slujba celor pe care viața îi lasă prea des în umbră. Am înotat pentru bunicii care petrec zile întregi fără să schimbe o vorbă cu cineva, pentru cei care au nevoie, mai mult decât de orice, să știe că încă contează.
Mulțumim din suflet tuturor înotătorilor, fundraserilor și donatorilor care au susținut campania de excursii pentru seniorii singuri și cu posibilități limitate.
Datorită vouă, o excursie de o zi va deveni o colecție de amintiri de neprețuit și o dovadă vie de iubire față de vârstnici.
Campania este deschisă până pe 19 iunie, iar dacă dorești să susții proiectul nostru, o poți face aici - https://swimathonbucuresti.ro/organizatie/asociatia-niciodata-singur-prietenii-varstnicilor