30/10/2024
9 ani...
Astăzi, ca în fiecare 30 octombrie, timpul parcă stă în loc. 65 de suflete ne privesc din eternitate. 65 de vise spulberate într-o clipă.
Nu au murit într-un accident. Au murit pentru că "merge și așa". Au murit pentru că "las' că știm noi mai bine". Au murit în spitalele care ar fi trebuit să-i salveze, nu să-i condamne. Au murit pentru că sistemul a ales să mintă că "avem de toate" în loc să-i trimită unde puteau fi salvați.
Nouă ani mai târziu, România încă își trimite arșii în străinătate. Nouă ani mai târziu, cele trei centre promise pentru marii arși sunt încă în construcție. Nouă ani în care "merge și așa" continuă să fie mai puternic decât "niciodată așa".
Când un tânăr supraviețuitor își ia viața la doi ani după tragedie, pentru că durerea e prea mare să o mai poarte... când procurorii decid că nimeni nu e vinovat pentru că "nu există un text de lege"... când aceiași oameni care au minimalizat tragedia se întorc în funcții publice... Ne întrebăm: câte generații trebuie să mai plătească prețul indiferenței?
Colectiv nu a fost doar un incendiu. A fost momentul în care România și-a văzut propriul chip în oglindă - un chip desfigurat de corupție, nepăsare și minciună. Dar mai presus de toate, Colectiv rămâne o datorie morală. O datorie față de cele 65 de victime.
Este timpul să spunem AJUNGE.
Ajunge cu "merge și așa".
Ajunge cu sistemul care ucide.
Ajunge cu nepăsarea care mutilează destine.
Pentru că dacă tăcem în continuare, următoarea tragedie e doar o chestiune de timp.
Și următoarele suflete sacrificate vor fi și pe conștiința noastră, a tuturor.
