31/03/2026
Partea a III-a – profesorii - În cele 6 luni de , am lucrat și cu profesori. Și aici am surprins faptul că acolo unde directorul este implicat, se implică și colectivul. Liderul dă tonul, iar asta se simte în tot ce se construiește mai departe.
Am întâlnit profesori dispuși să lucreze cu ei înșiși, să se uite la ce doare cu adevărat, la ce mai au de ajustat, la cm pot comunica mai bine cu elevii și părinții și între ei. Nu s-au oprit la „așa sunt copiii”, ci au fost dispuși să înțeleagă cm funcționăm, de fapt, ca oameni, și cm putem construi relații mai sănătoase în clasă.
Ne-a fost drag să lucrăm cu ei. Am întâlnit colective frumoase, deschise, în care se simțea dorința de a face lucrurile mai bine. De aproape 3 ani lucrăm cu profesori în proiectele Tzitzi-Poc, iar fiecare experiență de acest fel ne întărește respectul pentru munca pe care o fac dânșii, zi de zi.
Un lucru care a apărut în discuții a fost legat de social media și accesul la ecrane. Un profesor a spus foarte direct: „Noi ce mai facem, dacă ei deja își iau toate informațiile de acolo?” Întrebarea nu vine din lipsă de implicare, ci dintr-o realitate care se schimbă rapid. Rolul profesorului nu mai este doar de a transmite informație, iar asta cere o adaptare constantă și o flexibilitate reală.
În același timp, s-a văzut că, oricât de mult ar avansa tehnologia sau AI-ul, ele nu pot înlocui ceea ce înseamnă, cu adevărat, un profesor. Relația, prezența, capacitatea de a înțelege un copil, de a simți când are nevoie de sprijin sau de direcție, toate acestea țin de ce înseamnă a fi om și nu pot fi replicate. Tehnologia poate completa, dar nu poate înlocui.
În perioada asta, se aruncă multă critică asupra educației, iar profesorii ajung adesea să fie primii spre care se îndreaptă nemulțumirea colectivă. Când apar dificultăți, primul impuls, ca adult, este uneori să judeci profesorul: să crezi că se plânge prea mult, că exagerează sau că nu face suficient. Dar realitatea din spatele acestui rol este, de cele mai multe ori, mult mai complexă decât se vede din afară.
Chiar profesorii ne-au vorbit despre presiunea care vine din toate direcțiile: din sistem, din relația cu părinții, din așteptările sociale tot mai mari și din generalizările dureroase care se fac despre ei. În discursul public, se ajunge ușor la etichete și concluzii rapide, iar asta pune și mai multă greutate peste o muncă deja solicitantă.
Am înțeles și că, pentru a-și putea face meseria bine, profesorii au nevoie să învețe o formă sănătoasă de detașare față de tot zgomotul din jur. Altfel, riscă să fie copleșiți de vocile care îi judecă și să se îndepărteze de ceea ce contează cu adevărat: relația cu elevii, prezența autentică la clasă și munca făcută cu consecvență, zi de zi.
Dincolo de imaginea care apare uneori în media, fără să negăm că există și situații dificile, noi am întâlnit profesori implicați, atenți, dornici să învețe și să devină mai buni. Profesori care nu doar predau, ci țin în spate clase întregi, cu tot ce înseamnă ele emoțional, relațional și educațional, în timp ce își duc, în paralel, și responsabilitățile din viața personală.
Am văzut și cât de mult se complică acest rol atunci când nu există comunicare și colaborare reală cu familia. În lipsa unei echipe între școală și părinți, tot mai multă responsabilitate ajunge pe umerii profesorului. Iar când profesorul este lăsat singur să țină lucrurile împreună, povara devine și mai mare.
Poate că aici este unul dintre punctele cele mai importante pentru noi, ca adulți: nevoia de a ne repoziționa față de profesori. Să-i privim cu mai multă înțelegere, cu mai mult respect și cu mai multă disponibilitate de a construi alături de ei, nu împotriva lor. Pentru că, atunci când această relație de echipă lipsește, cei care simt cel mai puternic ruptura sunt copiii.
Munca de profesor nu este una ușoară și nu este pentru oricine. Iar dacă ne dorim cu adevărat schimbare în educație, ea nu poate fi construită din acuzații reciproce și din neîncredere, ci din colaborare, responsabilitate împărțită și susținere reală.
Proiectul este implementat de Asociația Tzitzi-Poc și este finanțat prin programul În Stare de Bine (www.instaredebine.ro), susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
