19/07/2026
ALMA există astăzi, pentru că Dr. Gerald Filip ne-a încurajat, când aveam îndoieli, că putem construi, în lumea tulbure în care trăim, un ONG onest și dedicat 100% pacienților.
Și după ce l-am construit, ne-a rămas aproape indiferent de ora din zi sau noapte și de ziua de concediu sau weekend.
Onorate și recunoscătoare!
Alina și Cristina…..iar din spatele lor, sutele de pacienți pe care i-a ajutat în cei 5 ani de la înfiintare
În fața ușii sălii de operație există o frontieră pe care numai chirurgul o cunoaște cu adevărat. Ea nu este trasată pe pardoseală și nici înscrisă pe vreun perete. Este o graniță a conștiinței. Dincolo de ea rămân grijile casei, neliniștile familiei, bucuriile și durerile personale, disputele politice, zgomotul social și toate acele poveri care alcătuiesc viața obișnuită. Chirurgul nu le uită; doar le suspendă pentru câteva ore, din respect si grijă pentru omul care îl așteaptă adormit pe masa de operație.
În clipa în care pășește în sală, timpul își schimbă măsura. Emoțiile nu dispar, ci se transformă. Teama devine vigilență. Îndoiala se preschimbă în responsabilitate. Speranța capătă forma unei incizii precise, iar compasiunea se exprimă prin gesturi exacte, elegante, lipsite de orice teatralitate. Mâna nu mai aparține doar omului, ci profesiei pe care acesta a ales-o.
În acel spațiu, identitățile cotidiene încetează să mai conteze. Cei care lucrează alături de tine nu mai sunt soție, rudă sau vechi prieten. Sunt medici, asistente, anesteziști, instrumentiști – camarazi de arme ai aceleiași misiuni și prieteni uniți de aceeași răspundere. Prietenia lor nu se măsoară în cuvinte, ci în încrederea cu care îți întind un instrument, îți anticipează gestul sau îți înțeleg tăcerea. În sala de operație, visele devin realitate si se schimbă destine.
Comuniunea din sala de operatie nu este legată doar de competență, ci și de reguli nescrise, născute din respectul pentru pacient și pentru profesie. Sala de operație este o școală a adevărului, în care orgoliul nu supraviețuiește, iar realitatea nu poate fi ascunsă. Aici greșeala poate exista, fiindcă ea aparține condiției umane și însoțește orice încercare de a depăși limitele cunoașterii. Ea trebuie recunoscută, analizată și transformată în experiență. Însă prostia, nepăsarea și neprofesionalismul nu își găsesc locul între aceste ziduri. Ele nu sunt accidente, ci renunțări la datoria pe care fiecare și-a asumat-o atunci când a ales să poarte halatul.
Nu întotdeauna greșeala trebuie pedepsită...Mai omenește este sa fie recunoscută si niciodată repetată. Din postura de conducător al unei echipe chirurgicale ai dreptul sa fii supărat dacă apar greșeli neintenționate....dar nu ai dreptul sa fii rău .Exact ca in viață !
Uneori, sub presiunea unui moment sau gest critic, chirurgul poate ridica vocea. O observație aspră sau o dojană rostită la timp pot evita o tragedie și pot deveni cea mai valoroasă lecție. În sala de operație, tonul este iertat atunci când izvorăște din grija pentru pacient, nu din dorința de a răni. Ceea ce nu poate fi acceptat niciodată este ura, umilința deliberată sau agresivitatea fizică îndreptată spre colegi, pentru că ele distrug încrederea fără de care nicio echipă nu poate învinge boala.
Și mai există o lege pe care nimeni nu o scrie, dar pe care toți o respectă. Ceea ce se întâmplă în sala de operație rămâne în sala de operație. Acolo se discută greșelile, se împart responsabilitățile, se învață lecțiile și se păstrează demnitatea fiecărui membru al echipei. Discreția nu ascunde adevărul, ci protejează onoarea unei profesii în care încrederea valorează la fel de mult ca știința.
Poate că adevărata noblețe a chirurgiei nu stă în dificultatea tehnică a gestului, ci în această uimitoare capacitate de a-ți ordona mintea înainte de a atinge trupul unui om. Abia atunci bisturiul încetează să fie un simplu obiect din oțel și devine expresia unei conștiințe limpezi.
Iar chirurgul înțelege că, înainte de a începe o operație, trebuie să-și fi așezat propria lume deoparte, în tăcere.