Lily_3

Lily_3 Slujesc cu iubire îngerii mici trimiși printre noi. „Zâmbet pentru îngeri” e chemarea sufletului meu de a aduce lumină, acolo unde e întuneric.

Cred în Dumnezeu, în binele făcut în taină și în zâmbetele care vindecă. Fiecare înger merită o rază de lumină.

Dacă nu poți ajuta cu o donație,măcar să distribuim poate există cineva care poate ajuta această fetiță care zilele ei d...
03/07/2025

Dacă nu poți ajuta cu o donație,măcar să distribuim poate există cineva care poate ajuta această fetiță care zilele ei depind de o sumă de bani.

975.000 de euro costă viața fiicei mele.
Adriana are cancer neuroblastom și fac totul pentru viața ei. Până acum am reușit să strângem 302.189 euro.

În urma unor simple analize de rutină, am aflat că fetița mea avea o tumoră toracică de 1,8 kilograme. Atunci a început ceea ce avea să devină lupta vieții noastre. Biopsia a fost primul pas. Nu au putut să-i facă anestezie din cauza riscului ridicat de stop cardiac. Așa că… i-au făcut biopsia pe viu. La un copil. Pe viu. Apoi am început chimioterapie fără rezultate. Apoi a fost operată în Ungaria pentru extirparea celei mai mari părți din tumoare. Apoi am încercat iar chimioterapia, dar rezultatele au rămas neschimbate: cancerul era încă acolo. Am trecut prin transplant de celule stem, chimioterapie intensivă, radioterapie cu izotopi de două ori. Nimic. Cancerul nu a cedat.

Apoi, medicul curant ne-a spus ce niciun părinte nu ar trebui vreodată să audă:
„Pregătiți-vă de ce e mai rău.”

Dar cum? Cum să accepți că nu mai e nimic de făcut? Cât timp fetița mea trăiește, eu voi lupta! Așa am ajuns la Spitalul Sant Joan de Déu din Barcelona. Acolo există speranță. Un tratament nou – Naxitamab – adus din SUA, cu o rată de supraviețuire de 90% în remisie completă. Dar costă enorm: 975.000 euro. Până acum am reușit să strângem 302.189 euro, ( 12.189 euro prin Asociația Noel și diferența din alte surse) dar încă e nevoie de o sumă enormă pentru a reuși și fără ajutorul oamenilor nu avem nicio șansă.

975.000 euro valorează acum viața fiicei mele, Adriana. Nu ne permitem să plătim pentru viața ei, de aceea vă implorăm să ne ajutați. Adriana este tot ce am pe această lume, ajutați-mă să o salvez!

Metode prin care se poate dona cu mențiunea ADRIANA
🕳Transfer bancar:
Lei: RO33BTRLRONCRT0532233601
Euro: RO80BTRLEURCRT0532233601
Swift/BIC: BTRLRO22 Beneficiar: Asociația Noel
🕳Donații cu cardul: https://asociatianoel.ro/doneaza/doneaza-cu-cardul
🕳 BT Pay: 0752076131
🕳 Revolut https://bit.ly/revolutnoel
🕳 Paypal: paypal.me/asociatiaNoel
🕳Wise: asociatianoel.ro/donatii/wise
🕳Sponsorizări, redirecționare impozit firme: https://asociatianoel.ro/impozit-firme
🕳Donează gratuit 3,5% din impozit completând Formularul 230 https://asociatianoel.ro/f230d

Vă mulțumesc,
Roxana Perescu, mama Adrianei

Dacă simțiți că puteți ajuta în vreun fel – cu o donație ,fiecare după posibilități,puțin câte puțin,unul câte unul și î...
09/05/2025

Dacă simțiți că puteți ajuta în vreun fel – cu o donație ,fiecare după posibilități,puțin câte puțin,unul câte unul și împreună putem face un întreg. Și cu o distribuire sau chiar și cu o rugăciune – orice gest este o rază de lumină în această luptă grea.

Uneori, nu putem schimba ceea ce e nedrept, dar putem fi aproape. Vă mulțumesc tuturor celor care simțiți și acționați cu inimă!

Dragi oameni cu suflet mare,Am creat această pagină – Zâmbet pentru îngeri – dintr-un colț profund al inimii mele, acolo...
05/05/2025

Dragi oameni cu suflet mare,

Am creat această pagină – Zâmbet pentru îngeri – dintr-un colț profund al inimii mele, acolo unde lumina compasiunii nu se stinge niciodată. Nu este doar un proiect… este misiunea pe care o simt că mi-a fost dăruită în această viață: să caut, să găsesc și să ajut copiii și mamele care trec prin momente grele.

Nu pot descrie în cuvinte bucuria profundă pe care o simt atunci când un copil zâmbește din nou, când o mamă simte că nu este singură. Fiecare zâmbet pe care reușim să-l aducem înapoi este ca o rază de lumină care îmi spune că sunt pe drumul cel bun.

Vă rog, dacă știți cazuri de copii sau mame care au nevoie de sprijin, trimiteți-mi un mesaj. Împreună putem face o schimbare. Și dacă simțiți că rezonează cu voi această misiune, vă invit să-mi fiți alături. Uneori, o vorbă bună, o distribuire sau o donație mică pot aduce un miracol în viața cuiva.

Hai să fim împreună o rază de speranță.
Pentru că fiecare copil merită să zâmbească.
Iar fiecare zâmbet e un înger pe pământ.

Cu recunoștință,
Iuliana Solomon
Zâmbet pentru îngeri

Bine ai venit în lumea „Zâmbet pentru îngeri”!Această pagină s-a născut din dorința sinceră de a aduce bucurie acolo und...
04/05/2025

Bine ai venit în lumea „Zâmbet pentru îngeri”!

Această pagină s-a născut din dorința sinceră de a aduce bucurie acolo unde e cel mai mare dor — în sufletele copiilor care trec prin momente grele.
Fiecare zâmbet pe care îl dăruim devine o rază de lumină pentru un înger mic aflat în întuneric.

Dacă știi copii în dificultate, mame copleșite de greutăți, sau familii care au nevoie de o mână întinsă, te rog scrie-ne.
Aici, nu cerem explicații. Aici oferim — un gest, o vorbă bună, o jucărie, o speranță.

„Zâmbet pentru îngeri” este locul în care inimile se unesc ca să facă bine. Unde fiecare dintre noi poate deveni o punte spre un mâine mai senin.

Rămâi aproape, distribuie, implică-te. Împreună, putem aduce zâmbete acolo unde lacrimile au stat prea mult.

Un înger mic are nevoie de tine. Împreună, putem să-l facem să zâmbească din nou.

04/05/2025

Bine ai venit în colțul unde zâmbetele prind viață!

Această pagină s-a născut dintr-un gând simplu, dar puternic: fiecare copil merită să simtă bucurie, să fie iubit și să aibă parte de momente frumoase, chiar și în cele mai grele timpuri.

Aici ne dorim să aducem zâmbete copiilor care au cea mai mare nevoie de ele — fie printr-o jucărie, o surpriză, o vorbă bună sau un mic gest făcut din inimă.

Dacă știi un copil care trece printr-o perioadă dificilă, o mamă care se luptă să-i ofere celui mic tot ce are nevoie, te rog să ne scrii. Împreună putem face o diferență reală. Aici nu judecăm, nu întrebăm de ce — ci doar ajutăm, cu cât putem, când putem, din inimă.

Te invit să rămâi alături de noi. Dă mai departe această pagină și, cine știe… Poate exact prin tine vom ajunge la un suflet care așteaptă o rază de lumină.

Hai să adunăm zâmbete. Împreună.

Address

Bacau

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Lily_3 posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share