16/06/2026
Mai este doar un pas...
Mai este încă puțin până când suma necesară pentru tratamentul Ionelei va fi strânsă. Atât ține de puterea oamenilor. Restul îl lăsăm în mâna lui Dumnezeu, care poate face ceea ce nouă ne este imposibil.
Se spune că atunci când omul face un pas spre Dumnezeu, Dumnezeu face nenumărați pași spre el. Astăzi, fiecare donație, fiecare distribuire și fiecare rugăciune poate fi acel pas care aduce speranță unei familii încercate greu de suferință.
Ionela, fetița de doar cinci ani din Sărata Galbenă, Hînceşti, născută într-un triplet alături de o surioară și un frățior, era cea mai vioaie dintre toți trei, ne povestește tatăl ei. De doi ani însă, copilăria sa este o luptă continuă împotriva unei tumori maligne. De cinci luni, Ionela și mama sa se află într-o clinică din Germania, unde urmează un tratament dificil, dar care le oferă speranță.
Astăzi, familia se află în fața unei noi provocări. Clinica le-a acordat termen până la 10 iulie pentru achitarea sumei necesare continuării tratamentului. Timpul este scurt, iar fiecare zi contează în această luptă pentru viață.
Acasă au rămas sora mai mare, frățiorul și surioara ei, îngrijiți de bunică. Tatăl, Andrei, muncește neobosit pentru a susține familia și pentru a aduna fondurile necesare.
Cu lacrimi în ochi și multă recunoștință, acesta ne-a mărturisit:
"Oameni absolut străini îmi transferă bani!"
Sunt cuvinte care vorbesc despre puterea compasiunii și despre faptul că binele încă unește oamenii.
Fundația Inimi la Unison a ales să fie alături de această familie și să contribuie financiar la această luptă. Credem că fiecare gest de bunătate poate deveni o binecuvântare pentru Ionela.
"Purtați-vă sarcinile unii altora și veți împlini astfel legea lui Hristos." (Galateni 6:2)
Și tot Scriptura ne amintește:
"Ferice de cel ce îngrijește de cel nenorocit, căci în ziua necazului Domnul îl izbăvește." (Psalmul 41:1)
Dragi prieteni, dacă Dumnezeu v-a pus pe inimă să ajutați, acum este momentul. Poate că o donație, o distribuire sau o rugăciune pare puțin. Dar atunci când multe inimi se unesc, Dumnezeu poate face lucruri mari.
"La oameni lucrul acesta este cu neputință, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință." (Matei 19:26)
❤️🙏🏻
Tel. de contact a parinților:
Vlas Andrei : +37360192259
Vlas Diana : WhatsApp +37369471622
www.heartsinunison.org