03/06/2026
Dunărea și pîrîul, XXV - Ion Sîrbu, Fabule
—„Ce vra să zică,”
Au zis Dunării o apă mică:
„De cîte ori mă uit la tine,
Tot curgi și'n mare te rănizăști (?)!
Au doară tu prietene,
Nu socoți să ostinești?
Mai ales. tot deauna eu prăvesc,
Că pe tine pre mulți te năcăjăsc:
Ba corbii călătoresc,
Ba poduri, sau galere¹ plutesc;
Da de luntri, care le porți tu pe umăr,
Nam ce să mai vorbesc,
Căci sînt fără de număr.
Au doară cînd îi lepăda,
Acest fel de viață a ta?
Mă credi, că de ciudă întro lună,
Eu de tot maș fi uscat,
De'aș fi cu tine asămanat.
Și cîtăi soarta me de bună!
Macar că eu negreșit,
Pe toată harta nus lățit,
Și nus așa de slăvit,
Precum ești slăvit tu foarte,
Și de laude răsuni;
Dar credimă, că acestea toate,
Sînt numai dișărtăciuni.
Însă eu ame cale
Pe aceste înguste maluri,
Ce sînt hleioasă și moale,
Petrecînduo fără valuri,
Șăd ca o cucoană mare
În așternuturi tot de puf,
Și nam nici o supărare,
Sau macar vre un zăduf.
În adevăr îți spui: că nu a corăbiei greutate,
Sau a plutei încărcate,
Dar nici macar de'o luntre mică,
Nam pricepire nemică;
Ș'abia - abia pe mine înoată,
Vro frunză de vînt suflat.
Cui nu iar fi iubită,
Viață așa de liniștită?
Că de grozave furtune cuprins,
Nu mă mișc, nu mă clătesc,
Însă numai cît prăvesc
La a lumii vrednicii,
Și filosofesc prin vis
A ei nestatornicii.”
—„Dar a filosofi m, tu legea nai uitat?”
Dunărea iau cuvîntat:
„C'atunci apa'i răcoroasă
Și îi bună de băut,
Cînd răpede să răvarsă
Și curge cu huet mult.
Iar de'aceia că's vestită
Și îs foarte fericită,
Îi pentru c'am lepădat,
Lenea ce pre înpuțită,
Și răpede mam apucat
De legea mai sus arătată.
De'aceia în fiește care an,
Cu apa me ce curată,
Pin multe țări răvărsată,
Aduc folos și cinste am.
Și poate, în vec încoi mai fi,
Cînd nime de tine na pomeni,
Ș'al tău nume va peri.”
Și pre cm Dunărea iau vorbit,
Așa sau și înplinit:
Căci pe'acel Pîrău, din an în an,
Fiind cu tină coperit,
Pe urmă au răsărit,
Ba dudău (Cucută), ba burian,
Și însfîrșit au perit.
De mult acum sau uscat;
Iar Dunărea ne încetat
Ș'acum aduce folos mult,
Precum îi de toți știut.
—
Așa și noi, mai vîrtos,
În lume ne veștezim,
Pe toată zioa sărăcim,
Atunci, cînd fără folos
Lenea pre noi ne cocolește,
Și tare mult ne stăpînește;
La dînsa numai cît prăvim,
Iar de lucru nu gîndim.
¹Veche navă comercială sau militară, prevăzută cu vâsle și pânze și care era mânuită de obicei de sclavi sau de condamnați la munca silnică
